Iarasi despre greata existentialista din poezia tinerilor. A celor care aveau cativa ani cand s-a surpat zidul comunismului si-n locul lui s-a insinuat treptat o societate tulbure, agresiva, fara reguli.
"Scapa cine poate!" pare a fi blazonul ei manjit cu sange intelectual (la propriu). In vidul istoric tot mai pronuntat, din nou exilul (intern sau extern) a ramas singura atitudine posibila, si de aici insingurarea, furia, frustrarea tinerei generatii. A te simti "destarat" in tara ta: cumplita senzatie zilnica ce-ti da vertij la fiecare pas. "Era ticalosilor" spunea Marin Preda, referindu-se, cifrat-alegoric, la strambatatea comunista, nestiind ca ea va continua peste decenii pe acest meleag balcanic in care doar funia din casa spanzuratului mai are un pic de demnitate.
Cam asa simt tinerii poeti, si cei ce ii acuza de extremism ori de anarhism n-au avut niciodata in vilele si limuzinele lor nici o funie cu latul ei suierator pandindu-le capul. Romania: oameni, caini si biciclisti pe un singur trotuar; cum sa nu scrii versuri de spanzuratoare? Iata cum suna sfarsitul primului poem din carte*: "aici ma simt un soldatoi in pantaloni scurti,/ care este decapitat ora de ora, zi dupa zi,/ al carui cap se rostogoleste, manjind cu sange gros strazile miscatoare./ strazile miscatoare, vibratia din dara fiecarei ticalosenii, abia perceptibila./ se rostogoleste, alandala, spre suprafata moale a butucului./ si ma dau cu bicicleta prin manastur./ dandu-mi seama ca imi creste par din ficat si din splina./ dandu-mi seama ca am sarma ghimpata la gura,/ ca intreg cartierul se comprima/ venind tavalug peste mine/ sa ma inghita. vad/ trepidatia halbelor de bere pe mesele teraselor,/ pe toti tipii aia cu fetele congestionate privindu-le./ e ceva ca un cutremur, naiba stie, respir furios,/ picioarele au inceput sa mi se inmoaie.// dintii imi devin lichizi si asud abundent./ ultimul lucru pe care pot sa-l fac este sa duc mana la buzunar/ sa vad daca am toti banii la mine".
Alternanta de astfel de poeme "tari" cu cicluri de schite lirice degajate (nu mai putin incisive prin ironie si deriziune) certifica inteligenta artistica a autorului. Schimbarea umorilor da seama de complexitatea vietii si face credibila investigatia launtrica. In senzatiile genuine ale trupului se ascunde ceva din complexitatea fiintei. Balansul acesta carnal/intelectual e splendid surprins de capitolul 2 din "poemele simple": "am ajuns intr-un punct al existentei noastre/ in care aproape orice ne poate frustra./ bunaoara, suvoiul de apa siroindu-ne pe spate/ cand facem dus, un lucru enervant/ ce te face sa te simti incapabil// si-ti arunca in obraz/ respiratia chinuita/ a fricii de ratare". Iar micile gesturi tandre, presimtirile, harjonelile amoroase - notatii minimale, in tehnica personista - ne ating cu suflul lor liric nedisimulat, chiar daca uneori n-au destula profunzime. Ele sunt o etapa, prevestind poeme viitoare, o carte de debut are si calitati virtuale: "14 ani/ toata ziua/ cu nadia in livada/ jucam carti/ spuneam bancuri/ cautam ciuperci/ strangeam tritoni intr-un borcan.// avea pielea maslinie/ si purta tot timpul/ pantaloni stramti de trening.// cele mai frumoase momente erau/ cand unul dintre noi mergea in vizita la celalalt/ si acolo, in intimitatea camerei/ ne harjoneam, ne jucam/ atingandu-ne violent/ fiecare particica de corp".
Firescul si simplitatea poemelor acestui autor ne par a fi cuceriri insemnate, ele dandu-i posibilitatea sa evolueze "la vedere", lipsit de sofisticariile care ascund nu de putine ori sterilitatea.
*) Andrei Dobos, manastur story, Editura Vinea 2007, 76 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
