Se apreciaza ca multi vorbitori cunosc, in sensul cunoasterii de dictionar, cateva sute de cuvinte, dar folosesc cam dublul acestora, aproape corect, in context. Cei mai multi pot folosi corect cuvantul intr-un anume context fara sa stie ce inseamna el exact. Cand e vorba de expresii, ziceri ori proverbe, lucrurile stau si mai rau. Asadar, stim destul de putine cuvinte. Si vom sti si mai putine daca vom merge in acest ritm. Tendinta, fireasca in limbaj, de simplificare si de crestere a rapiditatii discursului este, in zilele noastre, amplificata de tehnologia moderna, telefoanele cu SMS-urile lor si computerele cu inevitabilele e-mail-uri, dar si de imprumuturile cu ghiotura, mai ales din engleza americana.
Poate nici nu ar trebui sa ne speriem prea tare de aceasta tendinta a limbii. Patrunderea accelerata a unor noi realitati forteaza limba la adoptari rapide din alte limbi, urmand ca, printr-un proces indelungat, sa faca selectia si apoi adaptarea.
Astfel de momente au mai existat in istoria noastra. Si limba romana a iesit primenita, moderna, nealterata si imbogatita.
Semnalele de alarma sunt insa totdeauna bine venite. Si e bine cand ele nu se rezuma la lamentari, ci provoaca actiuni practice, precum cea intreprinsa de Ioan Adam in Povestea vorbelor, Editura Paralela 45, 2007.
Inclinat mai degraba spre studiu, spre cercetare, criticului ii reuseste de minune acest tip de scriere si de scriitura. Mizele lui Ioan Adam nu sunt mereu mari, ci temeinice. Si-a risipit multi ani prin biblioteci pe urmele lui Duiliu Zamfirescu, intocmind editia critica, a cumpanit bine si indelung atunci cand a facut cronica literara, a practicat si practica un jurnalism cultural de nuanta, cautand mai degraba o idee in textul despre care scrie, iar atunci cand ea este doar intrezarita, Ioan Adam se joaca de-a posibilitatea de a fi.
Om cultivat, tratand deseori literatura cu hedonism, imaginand-o si comportandu-se cu ea de parca ar face parte dintre placerile vietii - si, in fond, de ce nu ar face parte?! -, spirit in acelasi timp curios si ludic, Adam si-a gasit in cercetarea vorbelor romanesti spatiul plenar de manifestare.
I-au trebuit multi ani de mers pe firul expresiilor si al zicerilor, fapt ce i-a satisfacut partea livresca din orice compunere a sa.
Odata gasite prin opere cronicaresti, prin autori demult si de multi uitati, apeland mai apoi la autoritati si somitati lingvistice (Sextil Puscariu, Lazar Saineanu, Al. Rosetti si inca multi altii), le-a descusut semnificatia si le-a asezat in interpretari care au necesitat ample cunostinte: de istorie, logica, numismatica, botanica, despre obiceiuri, credinte populare, arta razboiului, vestimentatie si moda, bucate si arta culinara, geografie si multe altele.
Pe acest taram al cunostintelor diverse, dar temeinice, Ioan Adam se afla in mediul sau asa cum se afla pestele in apa. Uneori, poti sa nu il crezi, sa observi ca interpretarea e un picut fortata, dar toate astea nu te vor impiedica sa nu admiri modul scanteietor, zburdalnic si profund cu care abordeaza vremurile, oamenii si cuvintele de odinioara.
Ce vrea sa insemne "a castiga la belciuge", dar "a vorbi in dodii", ce semnificatie are "a umbla cu fofarlica", dar "de haram vine, de haram se duce"? Cel mai adesea, explicatiile sunt savuroase.
Iata ce spectacol al istoriei face autorul spre a pune la punct o expresie - "A da sfoara in tara": "Spre deosebire de 'a trage pe sfoara' si 'a trage sforile', care au si un substrat comic, o zicala precum 'a da sfoara in tara', cu intelesul de a da de veste, a anunta) pare nedumeritoare atat in varianta ei literara, cat si in cele regionale ce mizeaza pe cuvintele 'sfara', 'sfara' si 'sfoara'. De fapt, tocmai sfara ar trebui sa fie forma corecta, fiindca ea este cea mai apropiata de slavul skvara, care denumea fumul inecacios.
Ajunsi aici, plonjam in plina tragedie. Cand navaleau podgheazurile lesesti, palcurile pradalnice de tatari, sotniile cazacesti, ordiile turcesti ori armiile unguresti, sunau buciumele si se aprindeau focuri pe culmi pentru a vesti primejdia.
Rugurile se inaltau din deal in deal pentru ca barbatii in putere sa se ridice la arme, iar femeile, batranii, copiii si neputinciosii sa se retraga spre cetati, munti ori in codrul 'frate cu romanul'. Tot atunci clopotnitele lacasurilor de rugaciune erau scufundate in lacuri si iazuri spre a nu fi topite si preschimbate in gloante, bisericile pe roti erau trase sub geana padurii, avutiile erau ascunse in pamant ori in alte locuri tainice.
Navalitorii veneau, pradau, omorau, cei putini rezistau si mureau, aparandu-si bruma de bunuri ori se bejenau... Cei ce scapau luau totul de la capat".
Ioan Adam este un spirit enciclopedic si are talentul de a sti sa foloseasca ceea ce stie.
Fiecare zicere cuprinsa in volum beneficiaza de astfel de incursiuni in istorie, politica etc., luand practic forma unui articol dintr-o enciclopedie.
Daca adaugam faptul ca lucrurile nu se opresc aici, ci urmeaza o asezare a zicalei, a sensului ei intr-o opera, ne uimim si mai mult de puterea de cercetare a lui Ioan Adam, dar si de spiritul lui enciclopedist. Pentru ca, este clar, cercetarea a fost una bazata pe lecturile anterioare, pe cunoasterea profunda a scriitorilor romani, spre a putea afla una sau alta dintre expresii si contextul in care se foloseste ea, munca asemuita si de autor cu migala, optimismul si perseverenta de "a cauta acul in carul cu fan".
Povestea vorbelor este o carte incantatoare, care nu lasa limba romana sa saraceasca in astfel de vitrege vremuri pentru dansa!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
