Ziarul de Duminică

Poveşti pentru copii/ de Ziarul de duminică

Poveşti pentru copii/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

11.04.2013, 23:56 67

Teatrul „Ion Creangă” din Capitală a început înscrierile pentru Concursul de dramaturgie pentru copii „100, 1.000, un milion de poveşti”, iar piesa câştigătoare va fi publicată într-un volum şi montată în stagiunea următoare a instituţiei.

Teatrul „Ion Creangă”, împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală, organizează cea de-a VII-a ediţie a Concursului de dramaturgie pentru copii.

Teatrul „Ion Creangă” îşi propune şi pe această cale să stimuleze dramaturgia originală pentru copii, să sprijine autorii, oferindu-le posibilitatea de a-şi face cunoscute creaţiile pe scena unei instituţii profesioniste. Textele dramatice prezentate în concurs trebuie să răspundă rigorilor tematice şi estetice pe care le impune orice teatru profesionist, ale cărui spectacole se adresează copiilor.

Autorii vor trimite textele dactilografiate într-un exemplar, nesemnate, cu un motto scris pe pagina de titlu şi însoţite de un plic închis care va cuprinde datele de identificare ale autorului. Acelaşi motto de pe pagina de titlu a piesei va fi scris şi pe plicul închis, conţinând datele de identificare ale autorului. Manuscrisele trebuie să fie expediate pe adresa administraţiei instituţiei: Teatrul „Ion Creangă”, bulevardul Magheru, nr. 27, sector 1, Bucureşti, cod 010325, până la data de 15 iunie. Pe plicul în care este introdus manuscrisul se va face menţiunea „Pentru concursul de dramaturgie «100, 1.000, un milion de poveşti»”. Nu se primesc în concurs dramatizări, nu pot participa la competiţie piesele care au fost aduse la cunoştinţa publicului prin publicare sau reprezentare, iar textele trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.

Juriul Concursului de dramaturgie va decide, prin consens, piesa câştigătoare a concursului, care va fi achiziţionată de Teatrul „Ion Creangă” şi va fi inclusă în repertoriul stagiunilor următoare.
De asemenea, juriul va nominaliza dintre textele dramatice înscrise în concurs două piese care, împreună cu piesa câştigătoare a concursului, vor fi publicate într-un volum de teatru pentru copii.

La cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, un milion de poveşti”, organizat de Teatrul „Ion Creangă”, în perioada 28 septembrie - 5 octombrie, va fi lansat volumul de teatru, piesele incluse în această carte urmând să fie reprezentate ca spectacole-lectură, în premieră, de artiştii instituţiei, în şcoli şi licee din Bucureşti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO