A aparut de curand o lucrare extrem de interesanta: Rolul si semnificatia prim-planului in Meisho Edo Hyakkei de Hiroshige. Este prima si singura carte, aparuta postum, a unui om deosebit - Gyuri Kazar. Ea merita a fi adusa in atentia publicului din mai multe puncte de vedere. Mai intai, pentru ca desi traim intr-o lume a imaginii, sunt putini cei care stiu sa priveasca. De bine de rau, suntem invatati sa citim, dar nimeni nu ne invata cum sa privim. Si cartea lui Gyuri poate fi un inceput in educatia noastra a privitului. Mai apoi, pentru ca autorul insusi ne ofera o pilda a raportului prim-plan/fundal: pentru Gyuri Kazar cultura a fost prim-planul, existenta lui ramanand doar fundalul.
Era imposibil sa nu-l remarci tocmai din pricina discretiei si bonomiei sale. In lumea ciudata a terasei de la Muzeul Literaturii Romane - deseori blamata, privita si primita adeseori ca pe un cuib al pierzaniei, al ratarii -, Gyuri aducea impacarea si sueta superioara. Spirit enciclopedic, avea totdeauna ceva interesant de spus. Cu el, barfa, discutia anodina, conversatia lenesa si banala erau excluse. Ciudat era ca pana si cei mai putini apti de a asculta se repliau, isi infrangeau tentatia monologurilor lungi si egolatre spre a-l asculta. Nu monopoliza discutia, nu batea cu pumnul in masa si nici nu l-am auzit vreodata ridicand vocea. Figura-i joviala, ochii vii ce se miscau rapid in dosul ochelarilor rotunzi, vestimentatia usor boema la care adauga mereu o tasca parca a misterelor creau in jur o caldura, o nonviolenta specifica numai marilor spirite cu adevarat rafinate prin cultura.
Abia cand i-a aparut aceasta carte postuma - si vrand sa scriu despre ea - mi-am dat seama cat de putine lucruri stiu chiar si apropiatii despre viata lui Gyuri Kazar. Era atat de discret in ceea ce priveste propria fiinta, probabil avea chiar oroare de a vorbi despre el insusi, incat existenta lui ramanea mereu intr-un plan doi sau trei. Datele ce urmeaza le-am obtinut de la ingrijitoarea editiei - Tatiana Segal -, de altfel si cea mai buna prietena a sa, o fiinta la fel de calda sufleteste si de discreta ca si el.
Gyuri (Gheorghe) Kazar s-a nascut la Sighetu Marmatiei (Maramures) pe 29 august 1951. Din cate stiu, a preferat sa semneze G. Kazar. A venit in Bucuresti cu familia cand avea cam zece ani. Liceul l-a facut la "Mihai Viteazul". A absolvit sectia "Istoria Artei" din cadrul Institutului de Arte Plastice din Bucuresti (actuala Academie de Arte).
Dupa absolvire, a lucrat la Muzeul National de Arta sectia "Arta orientala". In anii '70-'80, tendinta era sa continui sa inveti ca o forma de rezistenta. Fiecare dintre colegii lui s-a specializat pe o limba orientala. Initial, el s-a inscris la chineza, dar incorporarea i-a intrerupt studiile si a abandonat. Apoi s-a inscris la Dalles, la japoneza. In afara celor trei ani obisnuiti de invatare a limbii, a mai urmat, in mod extrem de constiincios, inca trei sau patru ani de perfectionare, dupa care, din cand in cand, se mai ducea la cursuri ca sa nu uite.
La Muzeu s-a ocupat in principal de stampa japoneza - Utamaro, Hokusai si, mai ales, Hiroshige fiind, daca se poate spune asa, specialitatea lui. Alaturi de colegii de la birou a invatat si ceva greaca (elina), sanscrita, ebraica, egipteana.
Primul articol, "Gradina japoneza", i-a aparut in revista Secolul XX in 1978. Pana in 1990 a scris putin si a publicat si mai putin - 2-3 articole. Dupa 1990, a scris sporadic in reviste de cultura sau in paginile de cultura ale unor publicatii precum Arta, Cuvantul, Descopera...
A vernisat multe expozitii si a scris si in caiete de expozitii, dar cele mai multe texte au ramas risipite. A fost extrem de putin atent cu creatia lui - niciodata nu a considerat ca este destul de "slefuita" pentru a fi data publicului. A trait, cum s-ar spune, mai degraba clipa.
Primul contact fizic cu Japonia a fost in 1992, pentru 6 luni.
A mai facut in 2000 si 2001 cate o excursie de o luna de zile pentru a incerca sa obtina o bursa si a obtinut-o pentru 2002-2003 la Universitatea Tsukuba (una dintre primele 2-3 universitati din Japonia). Potrivit contractului, la incheierea stagiului, trebuia sa lase o lucrare. Varianta exclusiv in limba engleza a cartii pe care am scos-o bilingv este lucrarea lui din Japonia si a devenit prima lui carte, aparuta postum. Este o lucrare gandita, scrisa si ilustrata de la un capat la altul de el. Interventia mea a constat in faptul ca am pus-o si in limba romana.
Impulsul de a scoate cartea mi l-a dat o insemnare dintr-un caiet: "Azi am implinit 46 de ani si nu am scris inca nici o carte".
Pasiuni: cartea, muzica, spectacolele (in ultima vreme mai mult film), excursiile (hoinaritul), leneveala, o bautura buna, o mancare buna si o companie placuta.
Citea din toate domeniile (cred ca este singurul om pe care l-am vazut citind complet o enciclopedie). Era pasionat de istorie (putea sa-ti spuna regii Frantei, regii Angliei, presedintii SUA, razboaie, lupte, batalii din toata lumea si din intreaga istorie), geografie, antropologie, filosofie, dar si povesti, masini, medicina, religii, astre, pietre... Nu era domeniu (poate fotbalul) despre care sa spuna: nu ma intereseaza.
Alta calitate: avea un simt innascut al valorii, fie ca era vorba de arta, de oameni, de bauturi, de mancare, de peisaje... Si iata un fapt care spune totul: prin 2004 voia sa-si faca un site pe internet si s-a lovit de o problema grea: datele importante din viata lui. El care intra pe "pilot automat" cand il intrebai de X imparat sau Y batalie, nu era in stare sa spuna intre ce ani a facut liceul! In afara de data nasterii, nimic nu era important pentru Gyuri in ceea ce priveste viata sa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
