Vara, cand stagiunea e "moarta", iar majoritatea teatrelor sunt in vacanta, pare vremea ideala pentru retrospective. (Sau, cum zic unii, ignorand intelesul etimologic al cuvantului, priviri retrospective; ba chiar priviri retrospective in urma. Filologia omoara Romania.) Tot vara insa, cronicarul, ca tot omul, sufera si el de caldura si se simte grozav de departe de realitatea scenica pe care a abandonat-o acum doar cateva saptamani. Privirea lui in urma va fi, de aceea, blanda, indulcind contururile, ori, dimpotriva, manioasa, asprindu-le?
Intrebarea capata, fireste, raspunsuri diferite in functie nu doar de condeiul omului, ci si de ceea ce (crede el ca) urmareste scriind pe tema data. Face un rezumat al evenimentelor? Incearca sa deosebeasca, in materia dezordonata pe care a "parcurs-o" de-a lungul sezonului teatral, linii de forta, puncte de concentrare, directii de actiune? Efectueaza o analiza? O sinteza? Amandoua? In beneficiul practicienilor scenei, al cititorilor, al colegilor? Iata, asadar, o suita de interogatii carora, din capul locului, trebuie sa li se fixeze factorul comun: indiferent care ar fi "abordarea" comentatorului, ea va avea fatalmente un caracter partial; iar contrariul partialitatii nu este, in cazul de fata, im-partialitatea, ci totalitatea. Acesta este, de altminteri, dusmanul ascuns al tuturor celor ce nazuiesc catre emiterea de opinii generalizante in campul teatrului, caci, atata timp cat nu au vazut toate montarile produse, in toate institutiile de spectacol, pe durata unei stagiuni - ori macar 70-80 la suta dintre ele -, nu vor putea pretinde ca aprecierea lor e altfel decat personala, restrictiva, cum ziceam, partiala. (A se nota ca ocolesc cu grija epitetul obiectiv, care, in materie de comentariu critic - orice fel de comentariu, de fapt -, mi se pare un nonsens: cum sa fii obiectiv cand, prin insusi statutul tau existential, esti subiectiv? In ceea ce-i priveste pe cronicari, eu, una, m-as limita sa le cer corectitudine si onestitate in locul obsedantei "obiectivitati", care apartine, cel mult, Creatorului.) Or nimeni nu se poate lauda cu o asemenea performanta, fiindca nimeni nu are la dispozitie timpul fizic necesar pentru a o atinge: nici macar calatorind in permanenta cineva nu ar putea "bifa" atatea spectacole cate se joaca intr-o stagiune. In plus, inregistrarile nu au decat valoare strict documentara, caci, spre deosebire de toate celelalte arte, teatrul nu poate fi degustat decat in situ; altfel spus, live. Pe de alta parte, insa, evaluarile periodice mai cuprinzatoare decat cele exercitate in mod curent, in cronici la spectacolele individuale, au utilitatea lor: chiar daca nu ofera decat "radiografierea" unei felii inguste din actualitatea teatrala recenta, ele permit celor interesati sa-si faca o idee despre aspectul de ansamblu al fenomenului, dupa principiul picaturii ce pastreaza in sine oceanul de origine; in fond, ochiul exersat stie sa descopere poetul fie si dintr-un singur vers...
O alta "chichita" ce pare sa descurajeze panoramarile de acest gen este observatia ca, in curgerea fireasca a vietii teatrale, impartirea pe stagiuni este la fel de conventionala, de artificiala ca si impartirea vietii omenesti in ani, luni etc. Asa este - ceea ce nu inseamna insa ca, tot "ca-n viata", inauntrul unora dintre aceste intervale de timp nu pot fi identificate anumite caracteristici care le diferentiaza; nu in toate, desigur, si nu intotdeauna, dar, de pilda, cate-o moda mai mult sau mai putin pasagera e capabila sa dea cate unei stagiuni un "aer" special, lesne sesizabil si identificabil, care, chiar daca va adia si ulterior, in sezoanele urmatoare, va marca respectiva stagiune ca deschizator de drum pentru cutare sau cutare tendinta dramaturgica, regizorala sau actoriceasca. In fine, ce sa mai lungim discutia? O retrospectiva prinde bine, o data pe an, la casa omului de teatru.
...Om de teatru care, in Romania anului scenic 2006-2007, nu a avut o existenta tocmai netulburata. Reforma care, in alte compartimente ale vietii sociale s-a instalat, mai mult sau mai putin temeinic, inca demult si-a falfait aripa, cu un plus de vigoare parca, si deasupra scenelor. Chiar daca, teoretic, e activa inca de-acum vreo doi-trei ani (de fapt, din cauza nenumaratelor formulari si reformulari, promulgari si dez-promulgari, retrageri, adaugiri etc., nimeni nu stie nimic precis si, intreband, capeti doar raspunsuri aproximative), Legea Teatrelor s-a facut oarecum simtita abia in stagiunea care s-a incheiat si unele prevederi ale ei, referitoare la contracte de munca, retributii, pensionari si alte chestiuni financiar-administrative, au inceput abia acum sa functioneze. Cateodata, spre imbucurarea artistilor scenei, mai ales a celor aflati, cum se zice, la inceput de drum. Alteori, spre nedumerirea si ingrijorarea lor, mai ales a celor aflati, tot cum se zice, pe ultima suta de metri (in profesiune) si prea putin lamuriti, inca, asupra faptului ca pentru un actor, de pilda, iesirea la pensie nu inseamna si iesirea din teatru, renuntarea la scena, decesul profesional, ci poate insemna, dimpotriva, sporirea "indicelui de folosinta" si, prin urmare, a veniturilor. (E drept, cata vreme unele paragrafe ale LT vor continua sa se bata cap in cap cu acelea ale Codului Muncii nimeni nu va putea fi acuzat ca sufera de paranoia si mania persecutiei.) In schimb, nimic din stipularile Legii Teatrelor cu privire la institutiile de spectacol si tipologia lor (teatre de repertoriu, de proiecte si teatre-gazda) nu a mai fost pus pe tapet (nici) in 2006-2007, lasand ca, in aceasta zona, lucrurile sa ramana incremenite. Cu efect paralizant si deloc paradoxal asupra competitiei - si competentei - din zonele exclusiv artistice. Despre acestea, in saptamanile ce vin.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
