Ziarul de Duminică

Proximităţi şi mărturisiri (V)

Proximităţi şi mărturisiri (V)

Fotografie de Mihai Buzura

Autor: Ioan Pîtea

29.06.2012, 00:07 46

Cioran mă pune pe gândit. Nedogmatic, liber, eretic, el explică totuşi câteva bune principii teologice prin propria-i experienţă de viaţă. Nu mă feresc să-l citesc. Revin asupra lui de zeci de ori. E ceva de salvat, de mântuit din viaţa şi cărţile lui. Paradoxal, îl găsesc, în ciuda scepticilor, viguros şi tonifiant. Total reconfortant. Fertil pentru sămânţa gândurilor mele. Acum câţiva ani, când am coborât de la cabana lui Noica din Păltiniş în Răşinari şi preţ de un ceas împreună cu Violeta am peripatetizat pe străzile satului despre mizeriile vieţii şi boicotul istoriei, m-am gândit asiduu la revolta năstruşnică pe care fiul popii Emanoil n-a reuşit să şi-o consume în raiul din Coasta Boacii şi a trebuit să şi-o strige (ca la Scriptură) de sus de pe acoperişuri, din "iadul" şi mansarda vestită a Cartierului Latin. Ca să-şi descarce amarul şi supărarea, pe toţi şi pe toate, Cioran a ales atributele unui altruism amar care corupe, pe ici pe colo, până şi pe cei mai optimişti oameni. Îmi spuneam atunci şi îmi spun şi acum că, în consecinţă, lecţia lui Cioran este o relatare vie despre cum poate fi zdrobit un ideal filosofic şi teologic dintr-o singură lovitură. Am stat ţintuit locului când în faţa casei parohiale în care a copilărit Cioran am descoperit un bust mic şi pipernicit, urât ca o batjocură şi orgolios ca un resentiment, şi mi-am dat seama câtă dreptate are Cioran în multe din cugetările lui şi cum nu putem să fim noi de acord cu el din pricina sincerităţii lui corozive.

&

Mila lui Hristos.

E de contat numai pe mila lui? Nu. Nu cred. Trebuie contat şi pe severitatea Lui. E adevărat că Domnul e milos, dar e şi sever. De văduva din Nain i se face milă, spune evanghelistul Luca, dar pe loc mila Lui se preface în severitate şi severitatea ridică pe loc pe fiul acesteia din ghearele morţii. Replica Domnului e... fără milă: "Nu mai plânge!".

&

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO