In structura intima a psihologiei obedientei predomina "arta supunerii si a disimulatiunii". Se stie ca "liberarile psihice se obtin prin ritual si gesturi simbolice", dar cu toate acestea, oamenii pot trai fara problematizari sau oscilatii ale constiintei chiar si in plina "inanitie culturala".
Un om complex nu poate trai "fara lux intelectual si sufletesc". Constantin Beldie afirma, in numele generatiei sale, ca "orice om intelept isi doreste o carte buna si un san de femeie rara".
Continuam sa traim in "epoca atacurilor perfide, chiar in mijloacele de transport in comun unde oamenii nu mai au retinerile politetii, nici inhibitiile moralei religioase". Din nefericire "oamenii amorfi, oamenii morti, prin banalitate, ai societatilor, nu fac istoria. Ei sunt obiecte de istorie". Cu conditia sa nu se gaseasca in functii decizionale de prim rang.
Sediul gandirii si imaginatiei oricarui obedient are conotatie digestiva, spiritul sau salasluind in burta: acolo "se afla chiar si sensibilitatea lor artistica si tonalitatea sufleteasca". Acestea sunt trasaturile definitorii omului amorf, cadavru-viu. Obedientul "se indoieste de sine insusi, de umbra sa, de amanta sa, de prietenul sau", mai putin de poruncile sefului care sunt litera de lege. Obedientul intotdeauna sa va disculpa spunand: "N-am nici o vina! Asa mi-a cerut sefu'!". De aceea este banuielnic si prepuielnic. Iubeste sarada, spune da si gandeste nu, iar cand a spus nu inclina mult spre da.
Ocupatia princiara a obedientului are tot un caracter digestiv, stimulul aflandu-se "de la buric in jos" iar calea regala a caracterului sau porneste de la buze, trece prin esofag la intestinul gros, obisnuind a "stoarce placeri din hoitul sau ca dintr-o lamaie".
Dupa tipicul latifundiarului de circumstanta istorica, baron regional sau local, manelist sau iubitor de muschi tatuati, obedientul dispretuieste energic munca. "Are relatii de afaceri in lumea mare unde se plictiseste. Nu poate renunta la ea, fiindca nu ar fi sic". Nu are prieteni, iar cand s-a imprietenit cu cineva, "primul lui gand este sa-i seduca nevasta, soacra, doica sau servitoarea, daca sunt frumoase, pentru a spurca si pentru a-si arata potenta. Daca sunt slute, le pisca de fese in vazul lumii".
Ne-am dezobisnuit sa vedem in jurul nostru oameni bine crescuti, politicosi la locul lor; copii care sa vorbeasca frumos. Ne-am dezobisnuit sa mai fim oameni. Ne-am dezobisnuit de a mai avea o constiinta cetateneasca, nu ne mai consideram de mult membri cu drepturi egale, in cadrul unei societati civile libere si civilizate. Ne-am dezobisnuit sa fim cineva si nu un simplu numar din ceva, ne-am dezobisnuit sa refuzam sau sa ne revoltam. Timp de 50 de ani, "nu Cezarul s-a adaptat nivelului si specificului sufletului poporului, ci poporul s-a coborat - tampindu-se, imbecilizandu-se, ticalosindu-se - la nivelul de gandire si simtire al Cezarului si tribului sau" de baroni si obedienti. In ultimii 50 de ani poporul a fost inclus in istorie ca o "simpla minoritate" in raport cu puterea fata de care se comporta ca orice sclav: "se bucura de tot ce nu reuseste, de tot ce atinge si demonstreaza incapacitatea, rautatea si tirania celor care au in mana si painea si cutitul, si dreptul la cartela de paine si de tacere", cum bine afirma scriitorul I.D. Sirbu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
