Istoric si critic de arta, expert autorizat in arta romaneasca moderna, doctor in arte vizuale, muzeograf la Muzeul National de Arta al Romaniei si profesor asociat la Universitatea Bucuresti, Ruxandra Dreptu a organizat de-a lungul vremii, singura sau in colaborare, numeroase expozitii care au avut un larg ecou mediatic: Retrospectiva Vasile Popescu - 1998, Traditie si modernitate in arta romaneasca - 1999, Vocatia picturii moderne romanesti - 2000, Constantin Artachino - 2004, Culorile gradinii in peisajul romanesc - 2006, Culorile avangardei - 2007. Cea mai recenta - expozitia Atelierul. Modelul. Pictorul, despre care Ziarul de duminica a relatat in numarul 411, din 25 iulie a.c. De aici a inceput discutia noastra.
- Preocuparea pentru tema "atelierului ca loc in care se infiripa opera de arta" este mai veche, dupa cum ati recunoscut chiar dvs. la vernisajul expozitiei.. Cand si cum a aparut ea?
- Intrebarea dumneavoastra imi readuce in memorie perioada petrecuta la Paris, cu ocazia unei burse primite de sotul meu, pictorul Ioan Dreptu, la Cite Internationale des Arts, cand am locuit intr-un complex de ateliere si am vizitat, cu prilejul zilei portilor deschise, numeroase alte ateliere ale artistilor francezi contemporani. Am fost impresionata de reculul artistilor in fata invaziei vizitatorilor care puneau stapanire cu dezinvoltura pe spatiul devenit, pentru o zi, public. Exista un moment fragil cand spectatorul priveste opera (tabloul), iar artistul il priveste pe spectator. Mai mult decat configuratia ambientala sau arhitectonica, m-a interesat ce se intampla in atelier, mica geneza, faurirea operei (a carei inspiratie, trebuie s-o recunoastem, ne scapa), parcursul de la idee la materie, iar apoi atasamentul artistului fata de opera. Prin aceasta prisma, mi s-a parut relevanta ideea lui Brancusi de a conditiona donatia operelor catre statul francez de reconstituirea atelierului. Operele au un "acasa", un loc de pornire si inca ceva interesant: atelierul pastreaza spiritul locului si respira personalitatea lui Brancusi. Datorita hazardului, sculpturile pot deveni anonime, de pilda prin insertia lor in peisajul urban, insa atelierul apartine locatarului acestuia.
La revenirea in tara, m-am orientat asupra atelierului pictat in arta romaneasca moderna, cu tot ceea ce, conceptual, implica el: spatiu interior, plein air, modelul-muza si insusi creatorul in autoportret. Arta romaneasca este una care nu problematizeaza subiectul ales, pentru a nu abate atentia spectatorului de la valoarea strict estetica, vizuala. Pictura este o bucurie a privirii, dar contine rare sugestii narative si cu atat mai putin metafizice. Pictorul nu se vrea reprezentat pe sine ca personalitate in tablou, el vrea sa picteze ceea ce vede, asa ca decupeaza cadre pitoresti. Pictura interbelica este impresie si nu expresie, nu atrage prin forta cromatica sau subiect socant, ci mai degraba printr-o anumita candoare. Spectatorul trebuie sa aiba rabdarea de a depasi suprafata frumoasa pentru a descoperi substratul conceptual al tabloului. La sfarsitul secolului al XIX-lea, atelierul era pictat cu obiectele de colectie, pentru ca in pictura interbelica sa fie redus la un simplu interior. O evolutie interesanta este cea a nudului, figura comuna in pictura alegorica sau mitologica a secolului al XIX-lea, transferat apoi in realitatea imediata. "Olympia" lui Manet este interpretata de Corneliu Michailescu in cheie suprarealista, dar se pierde printre aparitiile pozelor degajate ale modelelor contemporane. Autoportretul nu este problematizat, aratandu-l pe om, mai degraba decat pe pictor.
- De ce pictura romaneasca si, in special, cea interbelica mizeaza mai mult pe impresie decat pe idee?
- Ideea trebuie stimulata. Publicul romanesc manifesta o mare inertie a gustului. A acceptat greu si tarziu pictura "neterminata", nonfinito, impresionista, dupa care si-a fixat asteptarile numai la aceasta maniera. Pictura romaneasca este pictura blazata a artistilor care, in atmosfera intima a atelierului, se izolau de realitatea inacceptabila si pictau intr-un dialog cu sine interioare, naturi statice, portrete. Este simptomatica raritatea scenelor de gen, a anecdoticului, a subiectului explicit. Pictura romaneasca se construieste in jurul unui ce nostalgic, amar.
- Ce a reprezentat expozitia tematica deschisa in salile Stirbei ale MNAR pentru dvs.? Dar in peisajul expozitional bucurestean?
- Initial, expozitia trebuia sa fie mult mai ampla, cu lucrari imprumutate si de la alte muzee, dar chiar daca nu a avut anvergura pe care mi-am propus-o si a fost deschisa numai o luna si jumatate, a reunit suficiente lucrari, unele expuse pentru prima data, ca sa formeze o imagine a evolutiei stilistice a artei moderne romanesti si, in plus, sper ca am reusit sa ofer publicului posibilitatea de a "patrunde" in cateva ateliere. O expozitie tematica lasa o poarta deschisa pentru a fi mereu completata, macar in imaginatie.
- Putem vorbi despre o maniera clasica, traditionala a punerii in valoare a operei de arta? De directii noi in conceperea unei expozitii de arta?
- Expunerea este foarte importanta. Tabloul are un limbaj specific, mesajul pe care il transmite, fie de ordin estetic, fie ideatic, poate fi anulat printr-o vecinatate improprie sau pus in valoare alaturi de un altul cu care se completeaza. Expozitia in sine ar trebui sa fie un spectacol aranjat de asa maniera incat sa agate, sa atraga si in final sa ataseze privirea spectatorului asupra lucrarilor, ca sa-l citez pe Michael Fried.
- Spre ce se indreapta preocuparile dvs. actuale? Ce proiecte va vor purta semnatura in viitorul apropiat?
- Am o datorie fata de Editura Institutului Cultural Roman de a finaliza o monografie Corneliu Michailescu, pictor avangardist prea putin cunoscut. Am reusit sa depistez multe lucrari nepublicate aflate in colectii particulare, pe care le voi reproduce pentru a completa imaginea unui pictor foarte interesant prin experimentele stilistice si de viata care i-au marcat opera si existenta.
- Cu putin timp in urma, a incetat fulgerator din viata sotul dvs., unul dintre cei mai valorosi artisti plastici contemporani, din pacate nu foarte mediatizat. Intentionati sa spulberati conul de umbra din jurul exceptionalei sale personalitati? Cum o veti face?
- Sotul meu, Ioan Dreptu, a avut o singura expozitie in tara, imediat dupa absolvirea facultatii, dupa care a mai deschis expozitii doar in Germania, la New York si la Paris. Acum imi revine mie sarcina de a inaugura o expozitie retrospectiva la Bucuresti, dar nu consider ca este o datorie fata de memoria lui, ci un dar exceptional pe care il fac publicului. Ma voi concentra in mod special, cu dragoste si respect, asupra redactarii unei monografii care sa reflecte esenta unui personaj ce si-a asumat pe deplin povara conditiei de om liber. Catalogul va contine reproducerea lucrarilor sale si a gandurilor pe care le-a pus pe hartie in timpul autoexilului impus in propria-i tara. Voi pune la dispozitia criticilor de arta, celor care vor dori ulterior sa scrie despre pictura lui, un instrument de lucru. Daca vor dori. Acum, peste 10 sau 50 de ani, cine stie...
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
