Formarea stelelor si a sistemelor planetare ramane mereu un subiect fascinant pentru stiinta. Nu putine modele teoretice s-au imaginat pe parcursul secolului XX, cu minime sanse de a-si schimba statutul de ipoteza in teorii sigure, din lipsa unor dovezi palpabile. Aceste dovezi sunt cautate mai nou in spatiul extraterestru, unde misiunile de cercetare ale omenirii, sustinute de o tehnologie aerospatiala din ce in ce mai perfectionata, reusesc sa ajunga relativ frecvent.
S-a presupus, si nu fara temei, ca unele raspunsuri vor veni din studiul cometelor. Acestea sunt corpuri ceresti formate in genunile de la periferia sistemului solar, unde domnesc temperaturi apropiate de zero absolut. Orbitele cu forma de elipsa alungita le aduc pe unele dintre ele in vecinatatea Soarelui, oferindu-ne cateodata spectacole celeste admirabile. Nu multe ajung totusi sa fie vazute cu ochiul liber. Insa toate trebuie sa poarte in masa lor inghetata particule materiale, a caror analiza tinde sa ridice un capat de val al misterului pomenit la inceputul acestor randuri.
NASA a imaginat doua moduri diferite de a aborda informatia continuta in mesagerii periferiei sistemului solar. O sonda terestra a fost dirijata spre cometa Tempel 1 pentru un "impact profund". Asemenea ciocniri imprastie in jur material cometar ce poate fi analizat rapid de la distanta. In schimb, misiunea Stardust s-a intors cu o recolta constand in mii de probe marunte culese, in trecere, din cometa Wild 2. Cometele pot fi vazute ca niste capsule ale timpului, fiindca e de asteptat ca ele sa contina material incorporat cu patru miliarde si jumatate de ani in urma, la formarea sistemului solar.
Nu toate lucrurile se desfasoara conform asteptarilor savantilor. Calculele initiale plecau de la ipoteza ca, formate departe de centrul sistemului solar si in totala izolare, cometele aduna pe suprafata lor exclusiv pulbere interstelara, provenita de la stele vechi, explodate, si a caror substanta rarefiata circula prin univers. Surpriza a venit cand mostrele cometei Wild 2 au scos la iveala un amestec de materie primordiala, cu nu putine minerale formate doar in conditiile unor temperaturi foarte inalte, cum sunt cele din interiorul Soarelui. Astronomul Don Brownlee, conducatorul stiintific al misiunii Stardust, apreciaza la zece la suta materialul cometar provenit din zona interioara a sistemului solar, lucru oarecum surprinzator si pretinzand formularea de ipoteze noi. Pentru ca particulele fierbinti sa poata migra atat de departe in spatiile transplutoniene, ele trebuie sa fi fost "ajutate" de un proces haotic si instabil, suferit de nebuloasa din care s-a format astrul nostru central. Modelele care inchipuie, pentru geneza lumilor, o desfasurare de situatii simple si lesne inteligibile nu-si mai au locul aici.
Argumente interesante in acest sens ne vin si din spatii mai indepartate, dinspre o pitica rosie de numai 12 milioane de ani vechime, aflata la 32 de ani-lumina distanta de Pamant. Astronomii au observat in jurul ei un vartej de particule cu aspect scamos, ca de puf, pe care le suspecteaza ca tind sa formeze planetele stelei Au Microscopii. "Seminte de planeta", considera James Graham de la Universitatea Berkely din California. Calculele arata ca aceste particule pufoase sunt cam de zece ori mai mari decat granulele de praf interstelar si prezinta constitutia poroasa a fulgilor de zapada. Toate acestea au putut fi aflate cu ajutorul telescopului spatial Hubble, obturand cu filtre polarizate lumina stelei centrale si lasand in campul vizibil doar lumina reflectata de vartejul pufului stelar. Intr-o masa de materie speciala, rarefiata, apar si obiecte mai mari, cu aceeasi structura poroasa, si care se ciocnesc intre ele, sporindu-si volumul si pregatind astfel nastereaplanetelor. Pe acest traseu cosmogenetic, corpurile devin mai compacte, intrucat in golurile din structura lor actuala se acumuleaza treptat material. Se schimba, prin urmare, densitatea ansamblului. Este de presupus ca in cazul pe care il discut planetele nu vor ajunge la mari dimensiuni, insa procesul formarii lor se extinde mult in spatiu, pe un inel pornit din framantata zona centrala a astrului, pana la miliarde de kilometri departare. "Puful" ce nu mai ajunge sa ia parte la constructia sistemului va fi "suflat" de vantul solar departe, in genunile interstelare.
O asemenea teorie cosmogonica este, sa recunoastem, inzestrata cu trasaturi aproape poetice. De la maniera hard in domeniu s-a trecut la stilul soft, cu sporul de subtilitate si cu vioiciunea asociativa impuse de acest moment al dezvoltarii astronomiei. Ceea ce nu inseamna abdicare de la calculul matematic, ci apel la instrumente ale gandirii si observatiei mai sofisticate, cu o raza de actiune sporita, ca pentru secolul spectaculos in care am intrat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
