Mulţi psihologi vor fi de asemenea de acord că introvertiţii şi extravertiţii muncesc diferit. Extravertiţii tind să se repeadă asupra sarcinilor. Ei iau decizii rapide (adesea pripite) şi se simt confortabil când fac mai multe lucruri deodată şi când îşi asumă riscuri. Ei savurează „fiorul alergării după pradă“ pentru a obţine recompense precum banii sau statutul. De cele mai multe ori, introvertiţii lucrează mai lent şi mai chibzuit. Le place să se concentreze pe fiecare sarcină în parte şi au o extraordinară putere de concentrare. Sunt relativ imuni la farmecele bogăţiei şi renumelui.
Totodată, personalităţile noastre dau formă comportamentului nostru social. Extravertiţii sunt cei care vor însufleţi petrecerile şi vor râde neîngrădit la glume. Au tendinţa să fie asertivi,dominanţi şi manifestă o mare nevoie de companie. Extravertiţii gândesc cu voce tare şi îşi exprimă părerile pe loc; preferă să vorbească în loc să asculte şi sunt rare momentele în care nu-şi găsesc cuvintele, iar, din când în când, le ies pe gură vorbe pe care nu aveau intenţia de a le spune vreodată. Nu au nicio problemă cu situaţiile conflictuale, dar nu le place singurătatea.
Introvertiţii, în schimb, pot avea abilităţi sociale puternice, petrecerile şi întâlnirile de afaceri putându-le face plăcere, dar, după o vreme, îşi vor dori să se afle acasă, în pijamale. Preferă să-şi dedice energia socială prietenilor apropiaţi, colegilor şi familiei. Ascultă mai mult decât vorbesc, gândesc înainte de a spune ceva şi simt adesea că se exprimă mai bine în scris decât în conversaţie. Sunt înclinaţi să dezavueze eventualele conflicte. Mulţi dintre ei detestă conversaţiile uzuale, dar le adoră pe cele profunde.
Iată câteva aspecte care nu îi reprezintă pe introvertiţi: cuvântul introvertit nu este sinonim cu cel de pustnic sau mizantrop. Introvertiţii pot fi şi aşa, dar cei mai mulţi sunt perfect prietenoşi. Una dintre cele mai umane propoziţii din limba engleză – „Only connect!“ – a fost scrisă de distinsul introvertit E.M. Forster într-un roman care explorează chestiunea modului cum se pot atinge „cele mai înalte culmi ale iubirii“. Tot aşa, introvertiţii nu sunt nici neapărat timizi. Timiditatea înseamnă teamă de dezaprobare sau umilire socială, în vreme ce introvertirea reprezintă preferinţa pentru medii care nu sunt suprastimulatoare. Inerent, timiditatea este dureroasă; introvertirea – nu. Unul dintre motivele pentru care oamenii confundă cele două concepte este generat de faptul că uneori ele se suprapun (deşi psihologii dezbat măsura în care se întâmplă acest lucru). Unii psihologi reprezintă cele două tendinţe pe o axă verticală şi una orizontală, spectrul introvertit-extravertit aflându-se pe axa orizontală, iar spectrul anxios-stabil pe axa verticală. Prin acest model, ajungi să obţii patru cadrane de tipuri de personalitate: extravertiţii calmi, extravertiţii anxioşi (sau impulsivi), introvertiţii calmi şi introvertiţii anxioşi. Cu alte cuvinte, poţi fi un extravertit timid, ca Barbara Streisand, care are o personalitate impresionantă şi un trac paralizant; sau un introvertit netimid, ca Bill Gates, care, după câte se spune, ţinea la părerea sa, dar nu era deranjat de părerile altora.
De asemenea, poţi fi de ambele feluri, şi introvertit, şi timid: T.S. Eliot a fost un spirit renumit pentru solitudinea sa. În Ţarapustie (The Waste Land), a scris că „ţi-ar putea arăta frica într-un pumn de ţărână“. Multe persoane timide se apleacă înspre interior, în parte pentru a se refugia de socializarea care le provoacă atâta anxietate. Şi mulţi introvertiţi sunt timizi pe de-o parte pentru că primesc mesajul că aplecarea lor spre reflecţie ar putea părea nefirească, iar pe de altă parte pentru că psihologia lor, aşa cum vom vedea, îi determină să se retragă din medii puternic
stimulatoare.
Însă, în ciuda diferenţelor dintre ele, introvertirea şi timiditatea au în comun ceva profund. Starea mentală a unui extravertit timid care participă tăcut la o întâlnire de afaceri poate fi foarte diferită de cea a unui introvertit calm – individul timid se teme să deschidă gura, în timp ce introvertitul este suprastimulat –, însă lumii exterioare cele două stări i se par asemănătoare. Acest fapt le poate oferi ambelor tipuri o perspectivă asupra faptului că adularea statutului de element alfa ne face orbi la lucruri bune, inteligente şi înţelepte. Din motive foarte diferite, persoanele timide şi cele introvertite ar putea alege să-şi petreacă timpul făcând demersuri în spatele scenei – exemplific aici cu invenţiile, cercetarea sau faptul de a-i ţine de mână pe cei grav bolnavi – sau exercitând poziţii de lider, pe care le onorează cu o competenţă tăcută. Acestea nu sunt roluri alfa, dar oamenii care le îndeplinesc sunt oricum nişte modele.
*
* *
Dacă în continuare nu ţi-e clar unde te încadrezi în spectrul introvertit-extravertit, te poţi evalua aici. Răspunde la fiecare întrebare cu „Adevărat“ sau „Fals“, alegând răspunsul cel mai apropiat de realitate pentru tine. (Acesta este un test informal şi nu un test de personalitate validat din punct de vedere ştiinţific. Întrebările au fost formulate pe baza caracteristicilor introversiunii, acceptate adesea de cercetătorii contemporani - n.a.)
1. Prefer conversaţiile în doi în locul activităţilor de grup.
2. Adesea, mi-e mai uşor să mă exprim în scris.
3. Solitudinea îmi face plăcere.
4. Cred că îmi pasă mai puţin de bogăţie, renume şi statut decât apropiaţilor mei.
5. Îmi displac conversaţiile convenţionale, dar îmi face plăcere să discut în amănunt despre subiecte care contează pentru mine.
6. Oamenii îmi spun că sunt un bun ascultător.
7. Nu îmi place să-mi asum riscuri.
8. Îmi place activitatea care îmi permite să „mă cufund“ în ea şi care presupune întreruperi puţine.
9. Îmi place să-mi sărbătoresc ziua de naştere discret, cu doar unul sau doi prieteni apropiaţi ori cu membrii familiei.
10. Oamenii mă descriu ca pe o persoană care vorbeşte încet sau ca pe un om moale.
11. Prefer să nu arăt şi să nu discut cu alţii despre munca mea înainte de a fi gata.
12. Îmi displac conflictele.
13. Cel mai bine lucrez singur.
14. Am tendinţa să gândesc înainte de a vorbi.
15. Mă simt stors după ce am alergat încoace şi încolo, chiar dacă asta mi-a făcut plăcere.
16. Adesea las să sune telefonul până când intră căsuţa vocală.
17. Dacă ar trebui să aleg, aş prefera un weekend în care să nu am nimic de făcut, în locul unuia cu prea multe de făcut.
18. Nu-mi place să fac mai multe lucruri deodată.
19. Mă pot concentra cu uşurinţă.
20. La şcoală, prefer cursurile în locul seminariilor.
Cu cât ai răspuns mai des „Adevărat“, cu atât este mai probabil să fii introvertit. Dacă vezi că ai în faţă un număr egal de răspunsuri „Adevărat“ şi „Fals“, atunci poate că eşti ambivert – da, chiar există un asemenea cuvânt.
Însă, şi dacă ai răspuns la fiecare întrebare ca introvertit sau ca extravertit, asta nu înseamnă că purtarea ta e predictibilă în orice circumstanţă. Nu se poate spune că orice introvertit este un şoarece de bibliotecă şi că orice extravertit îşi ridică poalele-n cap la petreceri, la fel cum nu se poate afirma că orice femeie este creatoare de consens şi că oricărui bărbat îi plac sporturile de contact. Conform fericitei afirmaţii a lui Jung, „Nu există extravertit pur sau introvertit pur. Un astfel de om ar trăi la azilul de nebuni“.
Asta se datorează în parte faptului că suntem nişte indivizi extraordinar de complecşi, dar şi faptului că există foarte multe tipuri diferite de introvertiţi şi extravertiţi. Introvertirea şi extravertirea interacţionează cu alte trăsături de personalitate şi cu istoria personală, generând tipuri extrem de variate de persoane.
Aşa că, dacă eşti un american cu înclinaţii artistice al cărui tată şi-ar fi dorit să încerci să devii fotbalist asemenea fraţilor tăi puşi pe harţă, atunci eşti un cu totul alt tip de introvertit decât, să spunem, o femeie de afaceri finlandeză ai cărei părinţi sunt paznici de far. (Finlanda este o naţiune renumită pentru introvertirea sa. Glumă finlandeză: Cum poţi să‑ţi dai seama că te place un finlandez? Se uită la pantofii tăi în loc să se uite la ai lui.)
Mulţi introvertiţi sunt şi „extrem de sensibili“, afirmaţie care sună poetic, dar de fapt este un termen tehnic din psihologie. Dacă eşti genul sensibil, atunci e mai probabil să te simţi plăcut copleşit de Sonata Lunii a lui Beethoven, de o întorsătură de frază sau de un act de o extraordinară bunătate. S‑ar putea să te simţi scârbit de violenţă şi urâţenie mai degrabă decât alţii şi probabil că ai o conştiinţă foarte puternică. Pe când erai mic, probabil ţi se spunea că eşti „timid“ şi chiar şi în ziua de azi te frămânţi atunci când eşti evaluat, de exemplu când ţii un discurs sau te întâlneşti cu cineva pentru prima oară. Mai târziu vom examina motivele pentru care această colecţie de atribute aparent fără legătură între ele tinde să aparţină uneia şi aceleiaşi persoane şi pentru care această persoană este de cele mai multe ori introvertită. (Nimeni nu ştie exact câţi introvertiţi sunt extrem de sensibili, dar cunoaştem faptul că 70% dintre cei sensibili sunt introvertiţi, restul de 30% tinzând să afirme că au nevoie de mult „timp liber“.)
Toată această complexitate înseamnă că nu tot ceea ce vei citi în Linişteee! ţi se aplică, deşi te consideri un introvertit cu acte în regulă. În primul rând, vom petrece câtva timp discutând despre timiditate şi sensibilitate, chiar dacă tu s-ar putea să nu ai niciuna dintre aceste trăsături. E OK. Ia ce ţi se potriveşte, iar restul foloseşte-l pentru a-ţi îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi.Toate acestea fiind zise, în Linişteee! vom încerca să nu ne agăţăm prea tare de definiţii. Termenii strict definiţi sunt esenţiali pentru cercetătorii ale căror studii depind de indicarea precisă a locului unde introversiunea ia sfârşit şi de unde încep alte trăsături, precum timiditatea. În Linişteee! ne vom ocupa mai mult de fructul acestei cercetări. Psihologii din ziua de azi, cărora li s‑au alăturat neurologii, cu aparatele lor de scanare a creierului, au descoperit perspective pline de inspiraţie, ce schimbă felul cum percepem lumea – şi pe noi înşine. Ei ne răspund la întrebări precum: De ce unii oameni sunt vorbăreţi, în timp ce alţii îşi măsoară cuvintele? De ce unii oameni se îngroapă în muncă, în timp ce alţii organizează la birou petreceri aniversare? De ce unii se simt confortabil exercitându-şi autoritatea, în vreme ce altora nu le place nici să conducă, nici să fie conduşi? Pot fi lideri introvertiţii? Face parte cumva preferinţa noastră culturală pentru extravertire din ordinea naturală a lucrurilor sau este determinată social? Din perspectivă evoluţionistă, introversiunea trebuie să fi supravieţuit ca trăsătură de personalitate dintr-un
motiv anume – deci care ar fi acest motiv? Dacă eşti introvertit, trebuie să te dedici activităţilor care ţi se potrivesc în mod natural sau trebuie să tragi de tine, aşa cum a făcut Laura în acea zi la masa negocierilor?
S‑ar putea ca răspunsurile să te surprindă.
Dacă te alegi fie şi numai cu o singură idee din această carte, sper ca aceasta să fie senzaţia nou-descoperită că ai dreptul de a fi tu însuţi. Pot garanta personal pentru efectele transformatoare ale acestei perspective. Îţi aduci aminte de acea primă clientă despre care ţi-am vorbit şi pe care am numit-o Laura pentru a-i proteja identitatea?
Aceea a fost o poveste despre mine. Eu am fost primul meu client.
Fragment din „Linişteee! Puterea introvertiţilor într-o lume asurzitoare” de Susan Cain, în pregătire la Editura Paralela 45
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
