Nu atat livrescul cat sapientialul vizionar este domeniul drag poetului ce scrie in doua limbi (romana si franceza)* cu aceeasi navalnica inspiratie o nesfarsita epopee a sufletului in transhumanta prin toate lumile posibile. Tentatiile exhaustivului si nelimitarii il fac sa armonizeze si sa disjunga toate formele realului si sa le imprumute obsesiile creatorului convins de puterea de germinatie a logosului.
Caci Miron Kiropol chiar creeaza lumea cu fiecare cuvant pe care-l incredinteaza hartiei; la el pasul spiralei este foarte strans, fiecare silaba adaugata marcheaza cresterea reala a unui organism unicat, cu legile lui proprii de existenta si de perpetuare. Simti cum sintagmele curg unele dintr-altele cu firescul cromozomilor intr-un lant genetic; suflul vietii palpita ca sangele prin arterele versurilor sale. Este aici un orfism deschis, ce trece dincolo de reperele clasice cunoscute (Holderlin, Rilke, Dylan Thomas), caci isi apropriaza nonsalanta si laxitatea unor texte orale : descantecele si oratiile folclorice : "Uite ce zi isi ridica flamurile in clipa trecuta / Grabindu-se catre tine / Pentru a te amorti cu rele. / Dar nesfarsirea in carne se muta, / Launtricele stele.../ Du-te la vindecator si linge-i leacurile. / Scoate din punga / Dublul de bani. / Cu zeama de luna plina / Mult sa te unga / Timp de un an / si cateva luni. / Cu ban pe ban / De spini sa te cununi / Celest si mirean". Barocul ori numai eclectismul guverneaza vartejul torential al poemelor sale - gasim aici inflexiuni apropiate basmului, nascocirii fantastice si insolite, ori tente adamice si imnice. Dar relatiile intre atatea componente nu-s niciodata preconcepute, teziste, ci ele se stabilesc spontan in clipa tasnirii magmatice a cuvintelor, poetul ramanand fidel doar adevarului intrinsec al supra-realitatii pe care o creeaza. Imagist de forta - nu imaginea-oglinda a realului, ci una genuin-simbolica : "In camera e frig ce incalzeste. / Poate ca ard groparii natura / Vrajita a florilor" (...) "Astept la bordul corabiei sa vii inrosita / In focul din gatlejul tigrului" (Desi etern renascuta) - poetul si pictorul Miron Kiropol ne ofera cel mai adesea un hieratism pre-crestin, un spatiu populat cu zei nemilosi : "Vai omul e ceva abstract, / Repede lipsa, pe care zeul cu un varf de unghie / Il impinge in prapastie. / Absenta pe un soclu esti, fiinta lacoma de glorie! / Te intretine doliul dupa popoare vechi. / Cu numai o umflare a narii te aspira / Zeul in plamani / si nici macar nu mai cunosti / Urletul si ratacesti cu fata de carpa / De-a lungul boltilor" (Abstractie). Prevestirile apocaliptice, dar si bunatatea ingereasca dau acestei poezii un dramatism izvorat din infruntari ciudate : "Ne ridicam cantand cu inteleapta frica (...) Se arata cealalta fata a crinului / Ce ne devoreaza cu balsamul si tremuram / De fiorul de a ne stinge (Inteleapta frica). Insa canavaua cea mai des folosita este aceea a discursului oracular, a cuvintelor orbeste aruncate pe hartie in virtutea unor energii launtrice (launtrice atat cuvintelor cat si poetului in clipa proferarii lor) : "Asa cum inima intr-o verde pajiste / A mortilor inca bate, / De tine sunt orbita cand te adulmec, / Incercanandu-ma noua luni / Intre aripile pruncului, peste camile si coluni. (...) Astfel ma incinge rugul si valul / Cu magica veste / Intr-o miscare supta de gatlejul ascuns / Al cercului de zile negre peste / Nopti albe, fara parinti / si numai cu destinul soarelui in uter. / Cu o naframa imi acopar gura / In care nevazut voi plange / In limba mea punandu-ti catre inalt / Insumarea fara moarte / A frumusetii si intelepciunii, fara alt / tinut decat o carte."(Oarba).
*) Miron Kiropol : Cerul ca unica ispita, Editura Vinea 2004, 320 pag., pret neprecizat
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
