Oare de ce nu mai arata Bucurestii a "metropola"?... Distanta dintre atmosfera orasului dinainte de daramarile si exodul din anii '80 si cea de-acum este, vorba lui Ion Caraion, astrala... Problema e ca, in raport cu orasul acesta, care nu se indreapta nici spre provincie, nici spre rural, ci, prin aspect si moravuri, doar se suburbanizeaza, ne simtim din nou tarati inapoi in anul 1990. (Pe-atunci, parca prin martie, Paul Bortnovschi avusese ideea sa organizeze o expozitie-bilant numita Bucuresti - starea orasului, la Sala Dalles.) Ne simtim azi, ca si atunci, de parca mai nimic nu s-a reparat in ranile orasului istoric daramat pe jumatate, pentru ca nu avem nicaieri un nucleu bine conservat al atmosferei vechiului oras, de la care sa porneasca renasterea capitalei noastre, atat de dorita de persoanele de meserie si de iubitorii de Bucuresti, atatia cati sunt. Iar, acolo unde, cu chiu cu vai, s-au pastrat farame din aceasta atmosfera, vin edilii cu niste "infrumusetari" care ne lasa perplecsi.
Le putem reprosa acestor personaje cu functii adminsitrative permanenta (si de trista amintire) ignorare a oamenilor de meserie - numai Partidul considera cultura un "moft" - orbirea constanta in fata mostenirii lasate generatiilor actuale de cei ce ridicau orasul si tara acum o suta cincizeci de ani si, nu in ultimul rand, stridenta suburbana cu care trateaza si gestioneaza atat proiectele de anvergura, cat si pe cele de mai mica amploare (fantani, statui), dar care jignesc privirea.
Nu l-am auzit pe nici unul dintre primarii opozitiei sau puterii, inflamandu-se in mass-media pe tema valorilor pe care le reprezinta cladirile istorice (ni se tot vorbeste de "Centrul istoric", dar Calea Mosilor, cea mai veche artera urbana din Bucuresti, nu apare niciodata in discursurile marilor nostri edili) cu patima cu care o fac fata de problema parcarilor. Tot asa, ni se pare de neinteles usurinta cu care se pune (iarasi!) problema demolarilor pentru "fluidizarea circulatiei". Daca un singur monument istoric cade prada acestui avant colosal de motivat financiar (nu am vazut nicaieri publicate studii serioase realizate de institutii independente si credibile privind beneficiile acestor proiecte), atunci orice ONG se poate constitui parte civila fata de abuzurile care, de jumatate de veac, ne saracesc in ce are Europa mai pretios: istoria. Cum sa inteleaga insa Haplea ce este istoria?
In mod cert nu. Pentru ca el, binecunoscutul personaj vine cu scrieri mari (ca la 23 August!) din plastic de genul: "Parcul Gradina Icoanei" (sic!) deasupra statuii in bronz si marmura a lui Cantacuzino din piata cu acelasi nume, lucrare pe care o si vacsuieste din cand in cand cu bait... Piata Cantacuzino si aria Gradina Icoanei, cu scoala Centrala - capodopera lui Mincu - fiind una dintre cele doua-trei locuri din Bucuresti unde mai vezi ce oras delicat si fermecator era, pe vremuri, capitala noastra...
Pentru ca el razuieste si smirgheluieste (sic!) patina nobila a statuii lui Lahovary - autor Antonin Mercie, laureat al Premiului Romei la 1850, profesor al lui Brancusi, artist cu opere la Mus?e d'Orsay - sau monumentul Eroilor Pompieri din fata de la Mariott, de Wladimir Hegel, primul profesor de sculptura al Academiei de Belle Arte din Bucuresti, ronde bosse considerat de marele istoric de arta George Oprescu capodopera sculptorului...
Lucrarea de pe fostul Uranus, devenita sigla a hotelului, nu putea fi, nu-i asa, lasata cu patina verde, nobila si veche a bronzului (solutie fireasca si de bun-gust adoptata in orasele Europei civilizate si-n America), ci trebuia sa fie renovata, data cu solutie aurie ca nu cumva sa contrarieze luxul de sclipici si de manele din interior.
Personajul nu se dezminte: el poate sa si invite - doar nu este responsabil - "tinerii" la concursuri de "graffiti", rezultatul fiind aspectul dezolant de depou al cladirilor din centru. El poate sa dea fara scrupule autorizatii de demolare si mai poate multe altele, bani sa iasa si sa fie "nou", de plastic sau cu zorzoane stralucitoare.
Mai poate sa nu organizeze concursuri publice de proiecte pentru profesionisti, atunci cand face fantani in intersectie (al caror aspect original de Haplenia - prin pavarea cu faianta tip "grup sanitar"- nu poate fi negat) sau cand face creatii monumentale de plastic, cu un glob mic negru, tot de plastic si tabla pe care lucesc metalic literele UN - adica "Piata Natiunilor Unite". Mai poate sa nu vegheze la aplicarea legii si sa inchida in mod interesat ochii cand ea se incalca.
Cine gospodareste, in ultima instanta, orasul? Se poate vedea si din initativele pe care le au, dar si mai limpede, din cele pe care nu le au. La Roma, Renzo Piano, intre altele, creatorul Centrului Pompidou si al Atelierului lui Brancusi, a inaugurat acum cativa ani Auditorium-ul, Parco della Musica. Noi, de ani de zile, nu avem alta sala cu acustica perfecta decat Ateneul (oricum sunetul unui cvartet nu suna la fel ca banul), ce se dovedeste la fiecare Festival Enescu, neincapator. Parca au mostenit - pentru ca numai pe asta o inteleg - doar "maretia" faraonica a lui Ceausescu. Dar maretia celor care aduceau aici lucrarile unui Mercie, unui Mestrovici, unui Carriere Beleuse (si el profesor al lui Rodin)? Dar gustul aristocratiei roman, pe acesta chiar nu l-a mostenit nimeni?
Parca nu ar mai exista nici o continuitate cu sursa din care izvorau initiativele inaintasilor... De la bronz la plastic, asa s-ar putea rezuma saltul bucurestean spre modernitate.
PLUS - Numai de n-ar zbura amorasii...
Am avut marea bucurie sa vedem, chiar sub ochii nostri, ducandu-se la bun sfarsit aranjarea, ocrotirea, salubrizarea si paza unor spatii publice si parcuri centrale importante. Intre acestea - spatiul de langa Biserica Sf. Gheorghe (foto). Intregul parc a fost imprejumuit cu un gard, acceptabil din punct de vedere estetic, si rezistent, s-a prevazut paza de catre un gardian public, lucru care duce nu numai la aspectul curat si civilizat, urban si sanatos al unui important reper de transport public, ci si la ocrotirea celor doua monumente - de secol XVIII si de XX.
De asemeni, parcul Luigi Cazzavilan - alta zona de dezolare si ruina - a fost excelent aranjat si imprejmuit de asemeni cu un gard functional si este pazit, la fel ca si amorasii de bronz ce impodobesc bustul ziaristului italian de pe monumentul din centrul parcului (pe care trecatorii ii priveau adesea cu emotie, cu gandul sa nu ajunga la fier vechi).
Nu stim carei institutii ii datoram refacerea fatadei blocului Zodiac, opera a marelui constructor E. Prager, ce fusese recent desfigurata prin astuparea unui balcon si inlocuirea ferestrelor cu stridentul termopan - pvc alb. Nu acelasi noroc l-a avut lucrarea-manifest a modernismului romanesc, Blocul Malaxa al lui Horia Creanga, arhitect de talie mondiala (si nepot al lui Ion Creanga!) .
De asemeni, printr-o fericita intamplare, la PRO TV si, lucru foarte important, chiar in segmentul privilegiat alocat stirilor, a fost lansat un semnal de alarma si un indemn la grija pe care oricine trebuie sa o aiba fata de detaliile de arhitectura atunci cand renoveaza - de la lemnaria sculptata originala a usilor si ferestrelor la patrimoniul interior al caselor cu valoare arhitecturala, ca expresie a valorii lor comerciale.
Si ne mai bucura aparitia unor parculete destinare copiilor, dotate cu mobilier si facilitati de joaca, cu un design functional si atractiv, adecvat si ca materiale si ca expresie plastica, care creeaza o zona vizuala dinamica, proaspata, mai ales in zona de gri a blocurilor din cartierele periferice bucurestene.
MINUS - Pe skateboard printre landmark-uri
Intalnim din partea autoritatilor municipale cu initiative de genul "concurs de graffiti" sustinute in mod neasteptat de persoane de mare inteligenta din media, "cultura" gastilor de cartier, vedem pe la televiziuni cum primesc sustinere si vizibilitate media initiative care sa promoveze "subcultura" unor pusti dezorientati - sa vezi, auzi si sa nu-ti crezi ochilor si urechilor, si asta in timp ce initiative de valoare si importanta sociala nu reusesc sa razbata la lumina.
"Subcultura", ar trebui sa stie functionarii bucuresteni si europeni, nu profesionalizeaza pe nimeni, nu creeaza nici locuri de munca, nici valori, si finantarile date pentru asa ceva sunt bani irositi pe propaganda populista. Pentru ca cei care, dandu-se cu rolele si cu skate-board-ul, acum sunt, chipurile, reprezentantii "subculturii de cartier" (ce concepte aiuritoare!), nu vor mai face asta la treizeci sau la patruzeci de ani si nu e moral, pana la urma, sa-i incurajezi pe oameni sa ramana doar ceea ce sunt.
Mai grav ni se pare sa se vina cu initiative care sa ia pur si simplu aerul Buucrestilor, si asa destul de sufocant, aglomerand cladiri in putinele piete pe care le mai avem si asta cu completa desconsiderare a oamenilor de meserie si a opiniei publice. Sau cu initiativa parcarilor subterane in vecinatatea mult incercatului Ateneu, de abia restaurat cu milioane de euro, si caruia trepidatiile sapaturilor ii vor face fara indoiala mult rau.
Dar cand edilii vorbesc de milioane de euro, nu sunt interesati, ca doar nu dau de la ei, ci din banii sanatatii, ai copiilor si pensionarilor. Din proiectele pentru ei.
Ideea de reper arhitectonic, landmark, iarasi nu inseamna nimic pentru cei sensibili doar la cifre. Dovada cladirea de la Piata 1 Mai, aproape distrusa de fostul proprietar sau manager care desigur nu avea de ce sa cunoasca ce-nseamna patrimoniul romanilor (Haysam cumva?).
Si, in sfarsit, ce sa mai credem de capetele gigantice (ale unor personalitati europene?) sinistru si kitsch amplasate pe piedestale de 30 cm! cu steagul european falfaind in mijlocul acestui cerc de "portrete" din parcul Herastrau ca un mic moment horror in promenada duminicala a bietilor bucuresteni, foarte respectati de cei care le iau banii si fac concursuri de sculptura ca sa le dea ce e mai bun.
FAPTELE VORBESC
Proiectul "Traseul cultural al Strazii Pictor Arthur Verona"
In iulie 2005, Ordinul Arhitectilor din Romania si Primaria Municipiului Bucuresti, prin Directia de Urbanism si Amenajarea Teritoriului si Centrul de Planificare Urbana si Metropolitana Bucuresti au lansat proiectul de reabilitare urbana si artistica a Strazii Pictor Arthur Verona. Dupa cum se arata in revista Arhitectura (nr. 37 - august-septembrie 2005) in planul PMB privind proiectarea si dezvoltarea pe parcursul anului 2005 este inclusa si lucrarea Reabilitare urbana - trasee culturale care cuprinde si elaborarea unui plan urbanistic zonal - Traseu cultural Strada Episcopiei - Str. Pictor Arthur Verona si Gradina Icoanei. Ideea este cea a utilizarii acestor spatii ca loc de contact social, valorificate in sens cultural. "Initiat de breasla arhitectilor, proiectul sustine ideea de a amenaja in centrul Bucurestilor, cu ajutorul unui parteneriat public-privat, un spatiu deschis, o zona vie de comunicare, contact si experiment artistic". De altfel, in primavara acestui an, o prima manifestare - foarte atragatoare si interactiva, cu tineri artisti si arhitecti - a avut loc pe Strada Verona, impreuna cu o mica expozitie cu copii dupa unele lucrari ale lui Ion Mincu.
Concurs studentesc: spatiu public, Soseaua Stefan cel Mare, Bucuresti
Tot anul trecut, in organizarea Zuger Kulturstiftung Landis & Gyr, Zug, Elvetia, al revistei Arhitectura, al NEC si UAUIM, alaturi de Primaria Sectorului 1, si al Asociatiei pentru Tranzitia Urbana (ATU) a avut loc concursul de proiecte studentesti pentru amenajarea spatiului, inert la ora actuala, de la intersectia Caii Dorbantilor cu Soseaua Stefan cel Mare (din fata blocului "Perla"). Premiul I a revenit unei echipe formate din: Irina Niculescu, Alexandru Belenyi, Marius Mitran, Bogdan Ispas, Octavian Costin, toti de la UAUIM. Dincolo de faptul ca astfel de concursuri contribuie la stimularea formarii profesionale, ele mai au un beneficiu major: pot pune la dispozitia edililor proiecte de calitate, cu costuri minime, realizand in acelasi timp un proiect-pilot, "model pentru alte interventii". Primaria Sectorului 1, in calitate de coorganizator, s-a angajat sa realizeze amenajarea spatiului public conform proiectului final.
Carti si... carti
Daca arhitectii Mariana Celac, Octavian Carabela si Marius Marcu Lapadat au publicat anul trecut la editura Simetria un valoros ghid de arhitectura moderna Bucuresti - arhitectura si modernitate, un ghid adaptat, in romana si engleza, dedicat valorosului segment de arhitectura moderna a orasului, care se distruge intr-un ritm incredibil, altcineva a gasit de cuviinta sa publice o carte dedicata autorilor de "graffiti" si mesajului lor, considerat nu antipatrimoniu, ci "artistic". Daca pe vremuri deveniseram o tara de artisti, pentru ca asa doreau ideologii Partidului si ne captusiseram cu Cantarea Romaniei, care ridica amatorismul pe cele mai inalte culmi, iata ca avem continuatori ai aceleiasi optici vulgare, potrivit careia toti cei care manuiesc culorile sunt pictori.
OPINII
Arh. Mihai Dutescu
Daca inainte de 1989 orasele noastre erau transformate prin mari gesturi dictate de sus - statul fiind atat comanditar, cat si proiectant pentru operatiuni urbane ample - azi, in 2006, in plina libertate, asistam deja la o dezvoltare urbana necontrolata odata cu aparitia unui nou val de lucrari comparabile ca scara cu cele de dinainte de Revolutie. Turnul de langa catedrala Sf. Iosif sau cel de langa Biserica Armeneasca, proiectul Esplanada, noul proiect pentru Piata Palatului ori cladirea imensa de langa Palatul Telefoanelor, care reconstruieste aidoma o bucata din fostul Teatru National, dar cu arcade de gips-carton, impopotonate apoi cu decoratii, pe un fundal halucinant de perete-cortina fumuriu... Sunt doar cateva proiecte recente, si doar din centrul Bucurestiului. Din punct de vedere legal, toate aceste lucrari sunt perfecte. Dar, prin scara lor urbana, influenteaza atat orasul construit, cat si pe aceia care-l locuiesc - oamenii, adica. Care nu sunt niciodata consultati si care lasa impresia ca, oricum, nu conteaza... Asa sa fie? Cu siguranta, nu. Despre a organiza in mod transparent concursuri de proiectare, deschise tuturor si cu jurii competente, nici nu se mai pune problema. Astazi, totul se desfasoara cu usile inchise si se rezuma la comisiile de avizare, sau la licitatii in care criteriile profesionale nu sunt intotdeauna prevalente. Si in alte orase europene se face specula imobiliara, si poate mai mult ca in Bucuresti, insa chiar si pentru lucrari private, care prin amploarea lor influenteaza orasul, Primaria si developerii organizeaza dezbateri si concursuri publice, si tin cont de ele, si toate aceste lucruri sunt firesti, si orasele arata altfel... Din multe exemple, sa luam doar cazul Barcelonei, o metropola sistematizata impecabil si plina-ochi cu arhitectura de calitate, unde pana si o cladire de 80 mp situata la periferie se proiecteaza in urma unui concurs si unde primarul Joan Clos continua sa fie reales, din 1997... Ar trebui sa fie un bun exemplu pentru politicienii nostri.
Arh. Stefan Ghenciulescu, Redactor-sef, revista Arhitectura
Piata Revolutiei, asa cum se prezinta astazi, este rezultatul unei evolutii organice, peste care s-au suprapus operatii partiale - gandite ca atare sau rezultate fragmentare ale unor proiecte globale grandioase. Centru al puterii regale, apoi al celei comuniste, loc esential al Revolutiei, zona este in acelasi timp o colectie de obiecte arhitecturale remarcabile si relativ unitare ca stil, dar si un spatiu destructurat, un sir de hauri, parcaje si fragmente ordonate. Din discutiile create acum de scandalul proiectului pentru acest spatiu, mi se pare ca apar doua pozitii esentiale, de sens opus, ambele sustinute atat de specialisti, cat si de parti ale publicului. Prima dintre ele, sa-i spunem civic-conservatoare, sustine ca nu trebuie construit nimic, ci doar regularizat spatiul, transformandu-l intr-unul la fel de mare, insa mai civilizat si mai prietenos. Densitatea de cladiri valoroase admite cu greu noi interventii, iar spatiul, asa cum e, mare si destructurat, este totusi unul dintre putinele spatii libere centrale din acest oras care sa permita desfasurarea unei vieti publice. In plus, este si un loc al memoriei, legat, printre multe altele, de evenimentele din 1989, memorie care ar disparea, probabil, prin umplerea masiva cu constructii noi. Cealalta, estetic-liberala, sustine ca avem de-a face cu un non-loc, un haos formal inacceptabil in centru. Acesta trebuie structurat pentru a deveni cu adevarat un spatiu public activ si la scara umana. De fapt, trebuie restructurat: asa cum arata acum, el este, de fapt, si rezultatul unor distrugeri in prezent uitate: marile proiecte interbelice care urmareau crearea unui ansamblu monumental au dus si la demolarea unor portiuni semnificative. Astfel, a disparut partea dintre Calea Victoriei si restaurantul Cina, pierzandu-se, probabil, singura piata veritabila a Bucurestiului, cea care, prin frontul demolat si Hotelul Athenee Palace, punea in valoare Ateneul. Pentru istoria pietei, recomand in acest sens studiul profesorului arhitect Nicolae Lascu, aparut in nr. 1-2 /1998 din Arhitectura, dedicat locului in chestiune. Intre coerenta si memorie, negocierea va fi dificila; cu atat mai mult, ea nu poate fi rezolvata rapid, si in nici un caz prin propuneri de modificare a unui proiect aparut in conditii discutabile. Acesta este si cazul proiectului de fata. Pentru ca pur si simplu nu stim aproape nimic despre operatie. Nu s-a facut public proiectul, nici de catre Primarie, nici de catre autori. Din partea echipei de proiectanti, domnul arhitect Viorel Hurduc ne-a comunicat ca, deoarece proiectul se afla in derulare, nu doreste pentru moment sa il prezinte. Or, tocmai aceasta mi se pare problema majora. Un astfel de proiect trebuie facut public, discutat de catre societatea civila si de catre specialisti, inainte de a fi finalizat. De fapt, inainte de a se lucra la el, tema trebuie dezbatuta in cadrul comunitatii. Nu este vorba doar de umplerea unor terenuri undeva in oras, ci de un loc esential, al carui principiu de dezvoltare este cu mult mai mult decat o problema tehnica sau estetica. Avem aici o nevoie vitala de transparenta si de urbanism democratic, deocamdata foarte putin importante pentru cei care decid soarta oraselor noastre. Ceea ce ne duce si la problema elaborarii unui astfel de proiect. Nu pun nici o secunda problema legalitatii atribuirii sale, conform unui sistem de licitatii pe care de 15 ani nu reusim sa il schimbam. Mi se pare insa inacceptabil ca un astfel de loc sa fie restructurat altfel decat in urma unui concurs, elaborat, repet, dupa, discutarea unei teme. Concursul din 1997 a fost unul veritabil. Desigur, si atunci a iscat discutii, iar poate ca trecerea anilor schimba destul de mult datele problemei. Fie ca il luam sau nu ca baza de discutie, el nu poate fi inlocuit pur si simplu cu un nou proiect. Dat fiind insa caracterul locului, opinia mea este ca nu trebuie sa incercam acum amendarea proiectului actual. Ceea ce ne trebuie este un moratoriu asupra acestui spatiu, o stopare temporara a constructiilor si planificarii. Dupa o dezbatere serioasa, putem incepe prin a elabora o tema, o idee asupra ceea ce ar trebui sa se intample in acel loc. Nu cred deloc ca a construi acum in Piata Revolutiei reprezinta o urgenta absoluta a dezvoltarii orasului.
Ancheta realizata de Luminita Batali cu sprijinul Fundatiei Ileana pentru Arta Plastica Actuala si Arhitectura Moderna in Romania, www.ileana-foundation.org
Materialele din spatiul acestei rubrici au fost publicate prin amabilitatea revistei Arhitectura
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
