Un titlu* frumos, un volum izbutit si-o metoda de constructie a realitatii asemanatoare cu aceea a pictorilor cubisti: obiectele (in sensul cel mai larg al termenului) privite din mai multe unghiuri simultan, sentimentul degajandu-se din interstitiile si incongruentele atator planuri.
Asadar, nu asemanatorul este telul de atins, privirea nu mai e binoculara, ci poliedrala, asemeni ochiului albinei; sarabanda iscata imprejur, multitudinea detaliilor care survin vertiginos, intr-un ritm galopant dau seama de o alta realitate, mai cuprinzatoare, mai adevarata. De aceasta alta lume spune poetul ca "i-a iesit asa cum a vrut". Dar aceasta lume e adesea volatila, caci desi creata din tandari ale realitatii banale si cunoscute de noi toti, nu poate fi propriu-zis atinsa, ci mai degraba intrevazuta o clipa, ca o fata morgana. Urgenta imaginilor inregistrate, torentialitatea lor pare a creiona atat starea de asteptare nehotarata a actantului liric, cat si nevoia, prin contrast, a unei serenitati invaluitoare. Ce e remarcabil in acest volum este stiinta cu care sunt evitate capcanele explicitului, ale motivatiei univoce. Si de aceea vartejul realului, oricat ar fi el de alambicat uneori, permite supozitia unei transcendente ori macar a unei umilinte vecine cu extazul. In astfel de imprejurari chiar gesturile obisnuite sunt incarcate cu un potential revelator si totul in preajma pare o conspiratie: "cum e sa fii masurat de sus si pana jos,/ cum e sa ti se raspunda la salut atat de politicos/ incat sa ti se faca frica,/ ei stiu ceva,/ nu vor sa-mi spuna, (...) apoi se va opri brusc curentul,/ se vor auzi niste tipete,/ un sunet prelung, ascutit,/ apoi va fi mai multa liniste,/ mai mult loc pentru cei de langa mine" (lumea ti-a iesit asa cum ai vrut - I).
De altfel, tensiunea existentiala inoculata cotidianului este prin ea insasi o tema qvasimetazifica. Si aluziile frecvente la nastere si moarte (Cantec de leagan pentru asasinul meu se numeste un ciclu de poeme) induc o miscare de du-te-vino care coaguleaza o emotie difuza, dar persistenta: "da, ti-am spus ca bataile inimii vor fi corecte,/ ca mainile si picioarele vor fi grele de somn;// da, vom intra in sala de nasteri imbracati/ in halatele noastre de strada,/ vom iesi de acolo/ infasati in scutecele ancient born.// stai asa, nu te misca inutil,/ trebuie sa se albeasca foarte putin/ oglinda lipita de buze." (ancient born); ori: "aici locuieste el,/ dar niciodata nu s-a intamplat sa ne intalnim,/ acesta e locul sau,/ aici chicoteste in surdina,/ aici se impiedica de jucariile imprastiate pe jos,/ dar de dormit nu doarme niciodata acasa./ cand pleaca,/ se asigura ca are o lingura de aluminiu in buzunarul hainei./ cat timp lipseste, oricine poate intra,/ oricine poate sa ma fotografieze si sa-mi ia interviuri!" (oricine poate sa ma fotografieze si sa-mi ia interviuri). Exista aici si o anume nevroza, teama de un posibil alter-ego al sau sau de o imaginata alta viata il face pe actant sa ravaseasca lucrurile, sa incurce actiunile, sa confunde traitul si scripturalul: "vezi ca in lumea noastra/ eu sunt cel care dizolva alfabetul/ in mii de particule,/ recita tot ce vede scris pe pereti/ si in ziare,/ face reverente in fata peretilor/ acoperiti cu ziare.// cu ultima litera a alfabetului care incepe prin aleph/ se scriu poemele pe hartia alba, lipita de monitor." (in asteptarea crucificarii solului divin bill gates). Pe cat de incitanta e devalmasia acestor elemente, cavalcada sinestezica guvernata de inspiratie, pe atat de terne si rebarbative sunt o serie de poeme schematice, golite de mister. Exemplul cel mai elocvent in acest sens il constituie poemul schelet de barbat ghemuit.
*) Serban Axinte, Lumea ti-a iesit asa cum ai vrut, Editura Vinea, 2006, 74 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
