Marc-Alain Ouaknin s-a nascut la Paris in 1957, este rabin si doctor in filosofie, director al Centrului de Cercetari si Studii Iudaice Aleph. In capitolul Maestrul orb, din cartea sa Lire aux eclats. Eloge de la caresse (Seuil, 1994), Marc-Alain Ouaknin preia si comenteaza o faimoasa parabola din Talmud, care suna asa: "Rabbi si Rabbi Hiya se asternura la drum. Ajunsi intr-un anume loc, intrebara: 'Exista vreun Invatator aici pe care s-ar cadea sa-l vizitam?' Oamenii locului le-au raspuns: 'Da, exista unul, dar e orb'. Rabbi Hiya ii zise lui Rabbi: 'Ramai aici, e sub demnitatea ta sa-l vizitezi, voi merge de unul singur la Invatator'. Rabbi refuza insa, il lua de brat si-l acompanie. Pe cand isi luau ramas bun de la Invatator (va rog sa observati ca referatul talmudic nu sufla o vorba despre continutul propriu-zis al intrevederii - n.n.), acesta le zise: 'Ati avut parte sa vedeti fetele care pot fi vazute, dar care nu vad si, pentru aceasta, veti avea parte sa vedeti fetele care vad, dar care sunt de nevazut'.
Rabbi ii zise lui Rabbi Hiya: 'Daca te-as fi ascultat si n-as fi venit cu tine, n-as fi avut parte de aceasta binecuvantare'."
Ouaknin face precizarile necesare asupra locului din Talmud din care a fost extrasa parabola (tratatul Haguiga), unde sunt abordate, intr-o maniera generica, raporturile dintre om si timp, pe urmele conceptului de reiya (vedere/viziune), tema fundamentala a traditiei iudaice in jurul careia se articuleaza si graviteaza si semnificatiile parabolei citate.
Pentru cei vechi, reiya insemna totodata a vedea si a fi vazut, a prezenta fetele, a le infatisa unui Absolut Altul, lui Dumnezeu. Astfel incat, conform acestei conceptii, doar vizitandu-l pe Celalalt poti nadajdui sa-L "vezi" pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, a-l vizita pe Altul (qabalat panim) pare a fi o preconditie obligatorie pentru a-L "vizita" pe Cel cu Totul Altul.
N-ar trebui sa mire pe nimeni ca regasim aici, in nuce, revenind cu obstinenta unui laitmotiv, sintagma "Cel cu totul Altul" (das ganz Andere) din Sacrul lui Rudolf Otto, ecouri prelungite din Eu si Tu al lui Martin Buber sau unele dintre poncifele si traseele definitorii ale gandirii lui Levinas, cu tentativa sa de resemantizare si reumanizare a filosofiei occidentale, receptata drept o "critica a totalitatii sau critica metafizicii europene". E o forma atenta prin care Ouaknin insusi, discipolul, isi recunoaste si elogiaza discret maestrii precursori. Respectul si consideratia fata de ei merge pana acolo incat autorul sacrifica uneori originalitatea de dragul fidelitatii feed-back-ului si reduce uneori pana la indistinctie "distanta" critica dintre el si inaintasii sai. O face insa cu vibratie si delicatete, ca un pictor evlavios care, intre doua straturi de vopsea pe care le asterne pe lemnul icoanei, inalta o rugaciune catre sfintii martiri pe care-i picteaza.
Dar sa revenim la intalnirea dintre cei doi rabini si Invatatorul orb, pe firul argumentelor lui Ouaknin. Mai intai de toate, redescoperim drumul (calatoria), o invarianta a initierii prezenta sub o forma sau alta in mai toate religiile si culturile lumii. Drum care nu ia sfarsit in fata Invatatorului, dimpotriva, care abia de la acel punct incolo se poate numi ca atare: drum. De aici incolo insa, drumul devine invatatura, devine metoda si se reintalneste pe sine in acceptia sa originara. Este drumul spiritului, unul "inventandu-se pe masura ce avanseaza", unul care nu urmeaza o ruta prestabilita, ci care isi traseaza el insusi ruta, care exista in masura in care progreseaza. Heidegger o spune sintetic: "Drumuri si nu opere" (Wege, nicht Werke).
Intreg textul din Maestrul orb descrie raportul dintre Maestru si discipol prin excelenta. Doua expresii ale acestui raport (fetele care pot fi vazute, dar care nu vad si fetele care vad, dar care sunt de nevazut) constituie cei doi poli ai unei vizite fara cuvinte. Pentru ca, asa cum am aratat, nimic nu se spune in timpul intrevederii propriu-zise cu Inteleptul. "Dialogul" se petrece undeva la limita dintre cuvant si vedere, intr-o tacere cu du-te vino, una bilaterala si permanent semnificativa. Spatiul proximitatii dintre Orb si discipolii sai este unul al invatarii, al insusirii pe de rost, pe dinafara si fara de rest a "fetei" Celuilalt, pe de o parte, si al darului, al generozitatii infinite, pe de alta parte, un spatiu al ambiguitatii fundamentale dintre vizibil si invizibil, in care ni se reveleaza prezenta-absenta a lui Dumnezeu.
Nu intamplator exegetul aduce in discutie un excerpt veterotestamentar din Prima Carte a Regilor (in versiunea romaneasca a Bibliei, textul se gaseste la III Regi, 19, 11-13):
"A zis Domnul: 'Iesi si stai pe munte inaintea fetei Domnului! Ca iata Domnul va trece; si inaintea Lui va fi vijelie naprasnica ce va despica muntii si va sfarama stancile, dar Domnul nu va fi in vijelie. Dupa vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi in cutremur; dupa cutremur va fi foc, dar nici in foc nu va fi Domnul. Iar dupa foc va fi adiere de vant lin si acolo va fi Domnul'".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
