Am vazut atat de multi poeti debutand extraordinar si pe urma continuand cu osardie sa publice volume tot mai slabe, incat de fiecare data cand deschid o carte de debut cu adevarat meritorie, fara sa vreau o funesta prevestire imi strange inima. La varste fragede versurile se scriu intr-o doara, nu ai constiinta a ceea ce faci.
De aceea a trada poezia pentru cariera (ori, vai, chiar pentru nimic!) este ceva curent. De altfel, probabil ca exista in natura umana o autoreglare oarecare, caci altfel ne-am trezi cu cohorte de poeti cu care societatea n-a avut niciodata ce face. Si totusi, regretul pentru fiecare poet care se pierde e justificat, caci odata cu el moare o viziune despre lume pe care n-o vom mai intalni niciodata. Prima lui carte ramane atunci ca urma arheopterixului fosilizata in nu stiu ce strat arheologic.
Carte a unei turbulente cumintenii, a unei singuratati funciare in epoca in care fiintele umane nu mai comunica direct, ci doar prin intermediul masinilor de ei construite, volumul acesta* are o perfectiune formala si o vibratie interioara demne de invidiat. El pare al unui poet cu multa experienta, cu multe volume, care si-ar fi triat riguros poemele. A nu epata, a fi direct si transant, a ajunge din cateva versuri direct la tinta, indica si o predispozitie spre reflexivitatea de gen aforistic, fara ca aceasta sa raceasca magma inspiratiei: "tu ai in tine/ codul perfect/ ei se cupleaza/ descarci in ei/ viata perfecta// oamenii buni isi maresc viteza/ oamenii buni sunt instantanee// te agata de tapet te privesc/ ore intregi/ si/ inima ta e becul din celula lor" (error 1.1).
Febrilitatea mesajelor umane cu o autenticitate de gradul doi (caci tributare sistemelor electronice tot mai perfectionate, desfiintand bariera timp-spatiului, dar, o data cu ea, si palpitul fiintei vii) este una dintre temele majore ale volumului. Modul cum spatiul virtual ne conditioneaza viata, drama incomunicarii, a sterilizarii, a masificarii, a clonarii, toate aceste semne ca intram in zodia mutantilor constituie materia palpabila a poemelor, notatii grabite prin care eul evadeaza din el insusi in masura in care programul in care s-a trezit ca functioneaza ii da voie: "sunetul din casti - lesa mica/ in care raman safe// prietenii imi spun lucruri identice/ inchid ochii strang pumnii si mestec guma/ odata cu glasul lor elastic/ (tu stii ca nu e asa)// ma aplec pe fereastra. Castile/ proceseaza in afara mea/ cineva ma vede si ma intelege/ (niciodata nu a fost asa)".
In ultimele doua cicluri singuratatea se umanizeaza oarecum, devenind complementara dragostei difuze pentru oameni si lucruri: "noaptea/ mi se spun lucruri straine/ port o masina goala in trup/ oamenii intra in ea/ si umplu bordul de dureri ieftine// tu nu dormi// mintea mea e un cantar/ peste care se lasa muzica/ oamenii mei danseaza/ inimile lor plonjeaza in/ aceeasi directie" (la neptun), ori: "ma culc intr-un dulap vechi/ rufele/ nu spun niciodata lucruri straine// aproape ca as putea trai/ cu incuietorile defecte/ mi-as deschide bratele/ afectuos/ m-as imprastia prin voi/ ca/ un gust de cafea ce nu trece niciodata" (adormim singuri).
Observatiile, perceptiile, senzatiile au facut intotdeauna casa buna cu poezia caci ele stau la baza meditatiilor profunde si personale. Modul cum un poet transcrie lumea este mai cu seama modul cum o simte. Doar in felul acesta poate fi depasit intelectualismul, cugetarea arida, nefondata pe realul clipei si al eului. Inchei cu o strofa ce ar umple de invidie pe orice haijin: "si in jurul tau oamenii isi mangaie tenisii/ hainele albe/ bucuriile lor personale". Iubirea, ironia, duiosia, bucuria si stranietatea vietii. Nu se poate mai mult.
*) Cosmina Morosan, agesexlocation pls, Editura Vinea, 2006, 70 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
