"Trei lucruri iau mintile oamenilor: minciunile, minciunile sfruntate si statistica", spunea Benjamin Disraeli, fost prim-ministru al Angliei. Inclin sa-i dau dreptate, mai ales ca Disraeli a fost si ministru de finante, iar un finantist stie foarte bine ce vrea sa insemne minciuna si statistica. De aceea, nu ma voi repezi la cel mai recent sondaj privind starea culturala a natiunii ca la o momeala, spre a nu-mi pierde mintile: mai mult de jumatate dintre romani nu citesc nici macar o carte pe an. Procentul a fost interpretat alarmist si multele televiziuni care nu acorda nici cinci minute culturii s-au grabit sa jeleasca, sa se indigneze si sa difuzeze in continuare... subcultura!
Eu as privi partea plina a paharului, spunand ca aproape jumatate dintre romani citesc o carte pe an. In conditiile in care cartea are multi potrivnici, procentajul mi se pare chiar incurajator. Impotriva obiceiului lecturii stau educatia, starea materiala precara a multor romani, dezinteresul societatii si crunta nepasare a autoritatilor. Invazia posturilor de televiziune, inmultirea formelor gratuite de divertisment (si stati ca nu a inceput adevarata campanie electorala, atunci sa vezi pomeni culturale, cu toata floarea cea vestita a vedetutelor noastre, dupa principiul "Va dam cultura, ba!, votati-ne!"), aparitia surogatelor au contribuit la deteriorarea imaginii cartii in ochii oamenilor. Valoarea unui obiect, a unei idei depinde de valoarea lor de intrebuintare. La ce mai slujeste "cetirea" de carti? Atunci cand si oameni luminati, dintr-un spirit de fronda, din teribilism sau din prostie, peroreaza asupra inutilitatii lecturii clasicilor ("La ce bun sa mai citesc eu Tolstoi?" se intreba cineva intr-o revista), nu e de mirare ca oameni mai putin luminati vor extrapola si vor spune: "La ce bun, in general, sa mai citesc?". Iar cand atitudinea autoritatilor vine sa accentueze dezinteresul fata de carte, atunci e cazul sa intelegem ca jumatatea aia din populatie care citeste este jumatatea de oameni care mai constientizeaza, pe cont propriu, binefacerile, rosturile lecturii.
De unde se vede atitudinea asta dispretuitoare a autoritatilor vizavi de carte, pentru ca, altfel, la nivel declarativ, nimeni nu este atat de prost incat sa o expuna fatis? Cu "ajutorul" direct al autoritatilor, au disparut librarii, au fost lasate in paragina biblioteci si depozite de carte. Tot cu sprijinul direct al celor ce se ocupa de gestionarea treburilor tarii, reteaua de difuzare este la pamant. In cosul zilnic, ponderea cheltuielilor intru satisfacerea nevoilor spirituale bate spre zero. Iar in ochii politicienilor, omul de carte este de pretuit doar cand devine un eficient agent electoral.
Toate acestea nu sunt noutati. Sunt racile vechi ale societatii noastre. Le aud mereu, le spun mereu oameni care fac parte din domeniu, fie ei editori, difuzori, creatori. Eu le aud de foarte multi ani la intalnirile organizate de una dintre asociatiile profesionale ale editorilor de carte si reviste: APLER. Este o asociatie extrem de activa pe piata cartii, cu intalniri anuale (la Campina) in care se dezbat probleme fundamentale si grave ale industriei cartii in Romania, iar aceste dezbateri se finalizeaza totdeauna cu propuneri legislative sau organizatorice.
Nu de putine ori, la dezbateri au participat reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor, reprezentanti ai alesilor poporului (senatori si deputati care au "painea si cutitul" legilor in mana), oameni politici pentru care si electoratul care citeste ar trebui sa fie o tinta. Partidele vin si pleaca de la putere cu ministrii lor cu tot, Parlamentul face sau se face ca face legi, iar problemele culturii scrise raman aceleasi: birocratia sufoca, este obligatoriu sa intocmesti dosare peste dosare pentru o subventie care, oricum, e insuficienta, ba produce si pierderi editorilor, banii vin tarziu si formalitatile de decontare sunt stufoase, greoaie si necesita timp indelungat.
De ani de zile, se acuza mecanismul dupa care sunt selectate titlurile subventionate sau achizitionate pentru biblioteci, de ani de zile criteriile dupa care se selecteaza anumite reviste pentru primirea de subventii par sibilinice, de ani si ani, sub conducerea oricarui ministru si a oricarui guvern, banii sunt putini, foarte putini. De ani de zile, se acuza prea multele institutii, ministere, prea multii bagatori de seama care se ocupa de toate si de nimic, cerandu-se o viziune si o actiune unitara si coerenta. Si totusi nimic nu se misca. Nu cred ca oamenii din minister sunt rau-voitori, incapabili sau neiubitori de cultura scrisa. Eu cred ca mai degraba este vorba de un sistem care-i obliga sa se arate asa, ca niste birocrati ce nu fac deosebirea intre produsul carte si o saiba. Societatea noastra, in ansamblu, s-a birocratizat inainte de a se sti ce birocratizeaza si de ce e nevoie de birocratizare (ca mecanism care vrea sa pondereze subiectivsmul, bunul-plac ori cheltuirea nejustificata a banului public).
Anul acesta, ca si anul trecut, ca si in anii precedenti, reprezentantii celor care activeaza in domeniul culturii scrise din Romania, reuniti la Galele APLER, au hotarat ca trebuie sa se implice direct si au lansat initiativa infiintarii Centrului National al Cartii, "capabil sa coaguleze interesul statului cu energiile breslei si sa gestioneze coerent si unitar, printr-un manageriat modern, dupa model european, in speta cel francez, resursele umane si fondurile alocate sau atrase, pentru sustinerea si promovarea cartii si lecturii" (am citat din Apel). Intreaga mapa de materiale va ajunge la autoritati. Vor reactiona oare pozitiv la aceasta propunere? Sunt sceptic.
Sa dea Domnul sa ma insel!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
