Ne place sa credem ca mersul civilizatiei este de neoprit. Ca mereu vom gasi in noi puterea, iar in instrumentele noastre mijloacele de a depasi sfidarile pe care ni le arunca natura starnita, jocul intamplarii, adesea propriile noastre greseli. Uitam usor ca specia umana a trecut pe langa pericole ce i-au amenintat insasi existenta. Chiar iesind la liman, cu pretul unor pierderi uluitoare, ne este greu sa intelegem ce ni s-a intamplat in incercarea despre care voi vorbi mai departe. Printre ipoteze si aproximari, stiinta inca mai cauta explicatii pentru ceea ce n-a fost nici atunci si nici pana astazi multumitor explicat.
Ciuma neagra a Evului Mediu a erupt in Europa la 1347. A fost cea mai teribila epidemie suferita de omenire de-a lungul intregii sale istorii. Din numarul de 75 de milioane de victime, cat se estimeaza ca ar fi produs in total, 50 de milioane de morti reprezinta pierderea continentului european. Intr-o lume infinit mai putin populata decat cea in care traim, cifra asta reprezinta, procentual, o treime din locuitorii de atunci ai Europei. Nu e vorba doar de cei din "prima serie", despre care scrie Boccaccio in Decameronul sau (aparut la 1353). Boala a lovit repetat, la fiecare generatie, facandu-si aparitia de peste o suta de ori in diferite puncte ale continentului. Orasele italiene, dar si Londra, Sevilia, Viena, Marsilia, Moscova au cazut pe rand prada ciumei, unele chiar de mai multe ori pe parcursul anilor 1600-1700. Abia in secolul al XIX-lea Europa a putut rasufla usurata, cu sentimentul ca molima a disparut de pe teritoriul ei. Dupa unii, insa, morbul e doar adormit, incat n-ar fi exclus sa se reactiveze candva, intr-un viitor oarecare.
I s-a spus Moartea Neagra, pentru ca in stadiul sau ultim umplea pielea suferinzilor de galme negre, rezultat al hemoragiilor subcutanate generatoare de cangrena. Dar si pentru perspectiva sumbra, letala, adusa de izbucnirea violenta a maladiei in mijlocul unor aglomerate colectivitati omenesti. Se pare ca si-a avut originea in stepele din centrul Asiei, de unde a defilat spre Occident pe Drumul Matasii, impreuna cu trupele mongole antrenate in marile navaliri din secolul XIV. Periplul european al bolii a inceput in orasul Caffa, posesiune genoveza din Crimeea, unde, indarjiti de rezistenta aparatorilor, mongolii au catapultat peste ziduri cadavrele propriilor lor soldati rapusi de ciuma. Un fel de bomba biologica. A fost de-ajuns: in fuga lor disperata, negustorii genovezi au raspandit molima in Sicilia, apoi in tot sudul Europei, de unde s-a revarsat in interior. Intr-un singur an flagelul a patruns in Franta, Spania, Portugalia, Anglia, Germania si Scandinavia, lovind ultertior Polonia, nord-vestul Rusiei si in alte regiuni.
Oamenii timpului au socotit "moartea neagra" o pedeapsa trimisa de Dumnezeu pentru pacatele lor. Tot de la Dumnezeu era asteptata si vindecarea, prin intermediul reprezentantilor sai pe pamant. Dar clerul nu era scutit nici el de contaminare, cu atat mai mult cu cat calugarii trebuia sa se afle, prin specificul lor misionar, in imediata vecinatate a bolnavilor. Dezamagiti de insuccesul bisericii in explicarea si vindecarea molimei, flagelantii cutreierau drumurile europene biciuindu-se demonstrativ, in speranta ca ochiul divin va fi mai atent la demonstratiile lor de penitenta decat fusese la mijlocitorii oficiali ai relatiei dintre cer si pamant. N-au facut altceva decat sa contribuie la raspandirea continua a bolii, ca orice grup de pelerini aflat atunci in miscare, intre localitatile deja ruinate de ciuma si satele sau orasele unde dezastrul inca nu ajunsese. Ineficienta s-a dovedit si medicina rudimentara a timpului, care vedea boala cauzata de o "miasma" si, tributara inca unei conceptii alchimice, se straduia s-o trateze cu potiuni inspirate de aceasta din urma. Nu de putine ori "felcerul de ciuma" era un biet amator, infricosat si el de spectacolele pe care se angajase sa le cerceteze de aproape, stimulat de sumele enorme pe care municipalitatea se vedea constransa sa i le plateasca pentru a avea totusi o persoana dispusa sa-si asume responsabilitati in raport cu multimile de muribunzi.
Privit cu ochii nostri de astazi, personajul ar fi mai degraba comic decat inspaimantator, cum li se infatisa celor asistati, sub palaria lui neagra cu boruri largi, purtand un imens cioc de pasare (una din prejudecatile medievale considera ca boala era raspandita de pasari) si care functiona ca o masca de gaze primitiva: umplut cu plante aromate si cu mirodenii, ciocul atenua duhorile raspandite de cadavre si de umflaturile purulente ale celor inca vii. O mantie larga, tot neagra, unsa cu seu si impregnata cu ceara (substante menite sa absoarba sau sa respinga periculosul morb), precum si niste pantaloni de piele groasa completau acest original costum de protectie al "specialistului" medieval in materie de ciuma. Stiind ca boala infecta indeosebi ganglionii limfatici din zona gatului, a subsuorilor si din cea inghinala, "doctorul de ciuma" isi lua, dupa cum se vede, masuri care sa-l protejeze de sputa si alte secretii ale corpurilor de care pretindea ca se ocupa. Dar, asemeni flagelantilor, pe "blindajul" sau original purta el insusi boala de la contaminati la oamenii inca sanatosi, in caz ca infatisarea lui terifianta nu-i punea imediat pe fuga, ca o aparitie de rau augur.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
