Spre deosebire de tragicomicul personaj medieval pe care l-am descris nu demult, medicul din zilele noastre este infinit mai pregatit si mai bine dotat tehnic pentru studiul bolilor (inclusiv al celor foarte grave). El are la dispozitie laboratoare, microscoape, reactivi pentru experiente, tratate voluminoase pe care sa se sprijine, dar deocamdata ii lipseste din imediata vecinatate chiar boala vizata, ciuma medievala. Nu-i ramane, prin urmare, decat sa speculeze pe seama relatarilor vechi de cateva secole si sa emita ipoteze.
Multi considera ca "moartea neagra" care a tavalugit Europa la mijlocul veacului al XIV-lea si ulterior este una si aceeasi cu ciuma bubonica asiatica, existenta si azi. Asta inseamna ca a fost provocata de bacteria Yersina pestis, cauza biologica a buboaielor instalate in ganglionii limfatici ai celor imbolnaviti. Istoricii pun in relatie momentul infectarii directe a locuitorilor orasului Caffa, despre care am mai vorbit, cu contaminarile indirecte, cauzate de sobolani. Sobolanii de pe corabiile venetienilor fugari care isi cautau acasa scaparea de o moarte imposibil de inselat. Multe dintre corabiile lor au ajuns in apele Siciliei avand la bord un echipaj partial mort, partial muribund. Jefuitorii marfurilor de pe navele abandonate in preajma tarmului si-au varat in case boala in mod nemijlocit. Sobolanii supravietuitori s-au imprastiat in hoarde pe tarmurile italice, raspandindu-si cu teribila rapiditate, prin orasele-porturi, spita contaminata. Se admite ca nu ei transmiteau la om ciuma, ci puricii care-i parazitau. Pe acest fir al contaminarii intervin, cu rezultate dintre cele mai dezastruoase, ignoranta si superstitiile umane. Mai precis, acel razboi al pisicilor, considerate a fi agentii Diavolului si ucise fara mila tocmai intr-un moment in care ar fi fost mai mare nevoie ca ele sa diminueze in chip natural eruptia de sobolani.
Alta teorie pune la indoiala ipoteza transmisiei ciumei bubonice prin puricii de pe sobolani. La prima molima, Islanda era un tinut fara asemenea rozatoare si lipsit de aglomerari urbane, unde se refugiaza acestea. Si totusi, mai mult de jumatate din populatie a pierit, prin contaminare de la om la om, sau prin puricii specifici rasei umane. Au aparut, bineinteles, si teoriile alternative, care demoleaza calea de raspandire descrisa mai inainte, mergand pana acolo incat sa afirme ca "moartea neagra" a Evului Mediu nu este deloc una si aceeasi cu ciuma bubonica pe care o stim astazi. Prin urmare nu Yersina pestis a raspandit-o in Europa, deci nici mecanismul biologic sobolan-purice de sobolan, ci Bacillus anthracis, declansator al epidemiilor de antrax pulmonar. Lucrurile se complica si mai mult, intrucat arheologii francezi au obtinut teste pozitive pentru Yersina pestis din vechile cimitire ale ciumatilor din Montpellier, pe cand cercetatorii de la Universitatea din Oxford n-au descoperit nici o urma a bacteriei respective in gropile comune, cu victimele din Anglia ale ciumei din secolul XIV. In schimb, intr-o groapa similara din Scotia s-au descoperit spori de antrax, poate de la carnea de vita bolnava, consumata de respectiva populatie rurala.
Avansul nostru in cunoastere si in utilizarea tehnologiilor moderne nu pare sa clarifice prea curand enigmele legate de flagelul ciumei. Asta in ciuda faptului ca problema e intoarsa pe toate fetele, iar unii cercetatori ajung sa arunce in scena amanunte dintre cele mai neasteptate, tragand concluzii, de pilda, din valorile temperaturii si umezelii atmosferice din anotimpurile in care se stie ca s-a declansat "moartea neagra" intr-o anume colectivitate umana. Faptul ar fi important, ni se spune, ca sa vedem daca sobolanii si puricii lor puteau raspandi sau nu epidemia de Yersina pestis in climatul respectiv. Un raspuns negativ inclina imediat balanta spre antrax, mai ales ca agentul este suspectat ca ar fi declansat o molima semnificativa, in 1318, printre animalele Europei. Intre aceste aproximari ce lasa in continuare problema deschisa, un lucru apare dovedit, in sensul unor studii de microbiologie si imunologie de care lumea de odinioara n-avea habar: daca populatia europeana a Evului Mediu era fundamental nepregatita genetic pentru atacul masiv al formei de ciuma ce a afectat-o, supravietuitorii vadesc aparitia unei imunizari care ii fereste de recrudescenta bolii timp de cinci pana la 15 ani. In formele moderne ale bolii, acest ciclu este mai larg, mergand pana la patru decenii. Studii recente, bazate pe modelari efectuate pe computer, arata ca populatia Europei a devenit, poate si ca urmare a adaptarilor genetice realizate in urma epidemiilor medievale, mai rezistenta la virusii Ebola si HIV decat populatiile din alte zone geografice.
S-au formulat si teorii cu tenta malthusiana, care vad in epidemiile medievale de ciuma manifestarea unei inevitabile crize de suprapopulatie, intr-o lume - chiar daca mai putin densa decat cea actuala - dispunand de resurse incomparabil mai reduse. Lungi perioade de foamete, carora li se adauga precaritatea igienei in epoca si frecventa altor suferinte fizice care subrezesc societatea timpului, par sa fi contribuit substantial la manifestarile devastatoare ale "mortii negre". Dezgropand la Londra aproape cinci sute de schelete, expertii care le-au studiat sustin ca flagelul n-a lovit uniform, ci cu predilectie pentru persoanele aflate deja intr-o conditie fizica proasta la izbucnirea bolii.
In orice caz, dupa Marea Ciuma societatea europeana n-a mai fost aceeasi. Demografia schimbata a atras dupa sine transformari social-economice si culturale in lipsa carora e foarte posibil ca mentalitatea medievala sa se fi prelungit cateva secole, iar Renasterea si radacinile lumii moderne sa fi aparut mult mai tarziu. E o ipoteza si asta, de adaugat celor pe care le-am pomenit mai sus.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
