Ceea ce i-a reusit cu brio luiGuy Ritchie in acest proaspat "Sherlock Holmes" a fost sa ia unerou literar extraordinar, solid si testat la public pe generatiiintregi de cititori cuceriti de splendidele carti ale lui SirArthur Conan Doyle si sa indese in noua lui ipostazacinematografica (precum carnea si mirodeniile intr-un mat de porcdestinat cârnatilor de casa) atribute pe care acesta nu le-a afisatniciodata, dar despre care Ritchie a crezut ca-i sunt necesarepentru a face un succes de casa.
Rezultatul? Un Sherlock Holmesinrudit mai curând cu Indiana Jones (adica un erudit care la nevoieda pumni cu sarm, dar cu mai multa precizie si singe rece decât afacut-o vreodata Harrison Ford), evolueaza intr-o Londra victorianacare seamana deseori cu Gotham City si are drept adversar principalun sarlatan de vita nobila, Lordul Blackwood, care se fâtie decolo-colo in costume spectaculoase si excentrice ce par semnateJohn Galliano, dar n-are pic de charisma. Tipul rânjeste aratând uncolt de vampir care pare montat prost (pe post de incisiv, nu decanin) si flutura tot felul de ritualuri magice si discursuripropagandiste dubioase, dar degeaba. Acest Blackwood aducecaricatural cu lordul Voldemort din seria "Harry Potter", cudiferenta ca Ralph Fiennes, chiar lipsit de nas, doar cu vomerul invânt, era considerabil mai convingator decât acest Mark Strong,care seamana vag când cu Andy Garcia, când cu Stanley Tucci, farasa aiba charisma niciunuia (si care a avut parte de o aparitie multmai ofertanta in "Body of Lies", unde era seful serviciilor secreteiordaniene, care ii punea bete in roate personajului lui DiCaprio).Iar bizarele inovatii ale lui Ritchie continua: scena de inceput,cu tânara zvârcolindu-se in cripta sub vraja lui Blackwoodaminteste de kitsch-ul din "The Devil's Advocate" (unde figurileunui basorelief prindeau sa se miste, tot sub influente malefice),Holmes se distreaza in timpul liber practicând lupte intr-un fel deFight Club soios, casa lui, pe durata lucrului la un caz, arata deparca ar fi cel mai murdar w.c. nu din Scotia, ci din Londra, iaraerul general este imbibat de o promiscuitate pe care Ritchie oconsidera probabil stilizata. Uimitoare insa la aceasta productieperfect comerciala sunt insa doua lucruri: primul - cum poti sa teapuci sa faci un film despre maestrul logicii, Sherlock Holmes, iarrezultatul sa nu aiba logica, iar al doilea - cum tot acesttalmes-balmes de date literare revizuite pâna la anulare si devirtuti eroi-comice atribuite personajelor nu strica chiar de totfilmul, care are, totusi, un farmec de necontestat. Acesta sedatoreaza, evident, performantei actoricesti a tandemului RobertDowney Jr. - Jude Law, secondat de irezistibila Rachel McAdams(care ramâne fermecatoare, desi este redusa si ea, din punct devedere narativ, la profunzimea si credibilitatea unei Wonder Womande carton plastifiat). E chiar incitant sa vedem pâna la ce limitase intinde aceasta incercare a lui Ritchie de-a trage ca de ungumilastic de talentul si charisma unui actor, pentru a acoperi cuel gaurile din tesatura muncii proprii. De data aceasta, in modparadoxal, cu toate scaparile pomenite (plus multe altele),incercarea lui hazardata functioneaza, iar o data eliberat denaduful de a-si vedea schimonosit unul dintre eroii literari foartedragi, spectatorul descopera destule calitati ale acestei ispravicinematografice pe care Ritchie insusi n-a izbutit sa o strice.Bunaoara, atmosfera sumbra si intunecata a orasului, superb filmatade marele operator Philippe Rousselot ("L'ours", "Henry &June", "La reine Margot", "Mary Reilly", "The People vs. LarryFlynt", "Big Fish", "Charlie and the Chocolate Factory"), muzica demare impact a altui maestru - Hans Zimmer, precum si costumelespectaculoase create de Jenny Beavan, care se adauga reusiteiactoricesti a exceptionalului Robert Downey Jr. (care-si pastreazaaerul dandy in cele mai promiscue decoruri) si a lui Jude Law,care-l secondeaza cu eleganta si discretie. Cei doi reusesc sa deaatâta savoare chiar celor mai idioate situatii si sa insuflevitalitate personajelor lor, incât, cu toate gafele de regie siabordare, filmul reuseste sa fie un divertisment pâna la urmasimpatic. Ceea ce nu se stie daca va mai functiona in cazulcontinuarii (e de presupus ca nu, fiindca ulciorul efectelor farafond nu merge de doua ori la apa), care se prefigureaza o data cufinalul in care Guy Ritchie isi aduce aminte de adversarul clasical lui Holmes: profesorul Moriarty. Se zvoneste deja ca acesta arurma sa fie interpretat de o alta feblete de-a lui Ritchie, BradPitt, iar in aceste conditii totul devine gretos de comercial... Armai fi de adaugat doar ca e greu de presupus ca Holmes-ulinterpretat cândva cu atâta clasa de Basil Rathbone, cel maiapropiat de varianta literara a lui Conan Doyle, ar mai prinde laspectatorii de azi, care clar n-ar mai suspina dupa aceasta pur sisimplu pentru ca multi nu o cunosc. In cazul de fata, personajullui Ritchie nu este Sherlock Holmes, ci doar un erou sarmant careii poarta din intâmplare - dar foarte eficient si pragmatic -numele.
"Sherlock Holmes". ProductieMarea Britanie-SUA-Australia, 2009. Regia: Guy Ritchie. Cu: RobertDowney Jr., Jude Law, Rachel McAdams, Mark Strong, Eddie Marsan,Kelly Reilly, James Fox, Hans Matheson. Premiera: 1 ianuarie.Distribuit de: InterComFilm Distribution.
ANDREEA CHIRIACHENTEA (n. 21 ianuarie 1970, Bucuresti), absolventa (1994)a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii dinUniversitatea Bucuresti. A fost redactor cultural la "TineretulLiber", "Cotidianul" si "Ziarul de Duminica", specializându-se incritica de film, semnând si in publicatii de specialitate precum"Pro Cinema", "Re:publik", "Apropo", "ProTV Magazin", "The One","Playboy". A facut parte din staff-ul TIFF - editiile din 2007 si2008 - ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009colaboreaza tot la o rubrica de film la Radio RomâniaCultural.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
