In orice moment crucial al istoriei apare o femeie care este motorul, punctul de pornire, pretextul. Firi in acelaşi timp pozitive, legate prin miracolul naşterii de viaţa care trebuie continuată, slujită, apărată cu orice preţ, dar şi iconoclaste, sfidând legea şi ordinea, adesea strâmte şi ipocrite, ele nu se adaptează lumii in care trăiesc, ci vor ca lumea să se adapteze dorinţelor, patimilor, trebuinţelor sau, uneori, ambiţiilor lor. Provoacă adesea revoluţiile, lăsându-i mai apoi pe bărbaţi să le infăptuiască. Cuvântul lor de ordine nu este prudenţa şi nici diplomaţia. Marile femei ale istoriei sunt adesea văzute ca maestre ale intrigilor de plapumă, ceea ce nu este intrutotul adevărat. Ele şi-au exercitat influenţa public, au sfidat adesea puternicii bărbaţi ai zilei.
Mai mereu in istorie, marile idei, novatoare până la a zgudui din temelii, au fost slujite in principal de cauze mici. De la Cleopatra la Elena, mama impăratului Constantin, de la Gala Placida la Anne Boleyn, de la Josefina la Eva Braun, femeile care au dat alt curs istoriei, direct sau prin influenţa lor covârşitoare, nu şi-au propus explicit asta. Ele au modificat lumea doar in acord cu ceea işi doreau ele de la ea.
Anne Boleyn are tot atâta notorietate in istorie ca şi soţul său, Henric al VIII-lea. Ceea ce fascinează insă este viaţa sa şi mai putin rolul covârşitor pe care l-a avut in istoria Angliei. Povestea vieţii ei este ţesută pe canavaua istoriei unei Europe aflate intr-o permanentă conflictualitate şi instabilitate. Marile puteri – Franţa, Spania, Anglia – duc o luptă crâncenă pentru supremaţie şi expansiune. Alianţele se fac şi se desfac rapid, iar victimele colaterale ale acestor interese politice sunt oamenii care au fost agenţii respectivelor alianţe. Cum cel mai adesea o alianţă era consfinţită printr-un contract matrimonial, primele lovite erau femeile. Căsătorite peste voinţa lor, ca parte a unui tratat, ele erau repudiate odată cu denunţarea tratatului. Este şi cazul Caterinei de Aragon, pe care Henric al VIII-lea o ia de soţie spre a continua alianţa cu Spania, din postura de văduvă a fratelui său. Dar de care va vrea să scape atunci când jocurile politice ii vor dicta alte alianţe. I se atribuie Annei un rol malefic in această decizie a lui Henric, dar, dincolo de romanţioasele poveşti puse in circulaţie (alături de excepţionalul serial HBO "Dinastia Tudorilor", publicul mai are acum la dispoziţie şi un roman ce-a făcut mare vâlvă, semnat de Philippa Gregory – "Surorile Boleyn", Polirom, 2008), trebuie să ne raportăm la realităţile istorice ale inceputului de secol XVI.
Sigur, Anne nu este străină de hotărârile lui Henric. Născută şi educată in Franţa intr-o familie dispusă să jertfească orice pentru a se menţine in graţiile suveranului, cu un tată abil negociator, cunoscător de multe limbi, meşter in intrigi de curte, aşa cum sunt toţi nobilii la acea vreme, Anne invaţă arta flirtului şi a seducţiei, dar şi artele adevărate. Este o frumuseţe atipică a vremii: mai curând slabă decât cu forme rubiconde (care erau la modă), brunetă (şi nu blondă, după tipar), cu ochi fascinanţi: negri şi foarte mari. Este adusă la curtea regelui Henric cu scop precis: să ia locul surorii sale Mary, căzută in dizgraţie, in inima şi in patul suveranului, pentru ca familia Boleyn să işi menţină puterea şi privilegiile. Anne işi doreşte mai mult de-atât: vrea să fie regină. Ii stau in cale căsătoria lui Henric cu Caterina de Aragon, un rege duplicitar al Franţei şi Papalitatea. Papa se opune cu inverşunare noului mariaj, refuză să declare nulă căsătoria cu Caterina. Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, este artizanul nu numai al noii căsătorii, dar şi al unei revoluţii in Europa: ruperea bisericii Angliei de Papă. Legea Supremaţiei, votată in Parlament, il aşază pe rege şi ca şef al bisericii. Mănăstirile, abaţiile sunt denunţate ca locuri ale lăcomiei, desfrâului, nesupunerii. Puterea lor absolută, sprijinită de puterea absolută a Papalităţii, se prăbuşeşte. Incepe procesul adânc al laicizării puterii, instituţiilor, vieţii. Se produce o iluminare. Slujbele se vor ţine in limba poporului şi nu in cea a elitelor bisericeşti, ca semn al apropierii fiecăruia de Dumnezeu nu numai prin interpuşii unşilor Domnului.
Chiar dacă a susţinut din plin noua biserică, intervenind direct spre a fi numiţi episcopi aderenţi ai săi, nici unul nu o va susţine in procesul in care este acuzată de adulter, trădare şi legături incestuoase. La numai trei ani de la incoronare, Anne Boleyn sfârşeşte pe eşafod, la 19 mai 1536, după ce mai inainte patru dintre presupuşii amanţi fuseseră şi ei decapitaţi, inclusiv fratele său. Murea spre a deveni legendă. Fascinează şi este subiectul multor opere de artă, dar mai ales obiectul iubirii şi adoraţiei oamenilor. Dovezile adulterului şi trădării nu se regăsesc azi in documente. Au fost distruse ori nu au existat. Anglia va cunoaşte sub domnia fiicei sale, Elisabeta, una dintre cele mai infloritoare epoci, care a făcut posibilă apariţia geniului lui Shakespeare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
