Lucian Blaga spunea că există două lucruri pe care nu le simţim, dar fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria. Aş mai adăuga un al treilea – cultura. Fostul meu coleg de la Jurnalism, Arie Matache, Dumnezeu să-l odihnească, nu obosea să le repete studenţilor: "Măi, copii, fără Goethe, am fi numai biologie".
Fără cultură, omul ar fi, intr-adevăr, numai biologie. Asemenea aerului şi istoriei, nu simţim cultura decât in absentia. Suntem ceea ce suntem graţie modelării noastre in formele culturii lumii. Propoziţiile de mai sus sunt nişte truisme atâta vreme cât lumea funcţionează normal. Le descoperim sensuri adânci, existenţiale, devin probleme de supravieţuire, libertate şi umanism atunci când vremurile o iau razna şi omul este redus la funcţiile sale vitale, interzicându-i-se dimensiunea spirituală. Parcă lui Goebbels, ideologul lui Hitler, i se atribuia această monstruozitate: "Când aud cuvântul cultură, imi vine să pun mâna pe pistol". Cu toate că şi Hitler, si Goebbels sunt numai amintiri urâte, spiritul lor malefic a supravieţuit, ba tinde chiar să devină o modă a timpurilor noastre, pentru că multe atitudini, comportamente sau judecăţi sunt consecinţe ale acestui tip de gândire. Inlocuirea culturii cu divertismentul, spectacularizarea –şi, deci, superficializarea – oricărui act cultural este partea cea mai vizibilă. Aşezarea culturii pe ultimul loc pe lista preocupărilor guvernanţilor, reducerea până la dispariţie a dimensiunii culturale din actul educaţional (fie că acesta se produce in familii, fie că se exercită in instituţii) sunt mai puţin resimţite acum, dar vor deveni dramatice, in opinia mea, peste câţiva ani.
Grav este că de la catedră – de la o catedră universitară – cineva teoretizează - şi de pe poziţia sa impune - un mod de a gândi goebbelsian, neobosind a le repeta studenţilor: "Nu aveţi nevoie de cultură, aici trebuie să invăţaţi să vă faceţi bine meseria". Stau şi mă intreb dacă o meserie, oricare ar fi ea pe lumea asta, se poate practica bine in absenţa unui sistem de valori, in absenţa unui sistem moral sau in absenţa unui orizont umanist. Intrebarea nu este retorică pentru că există grupuri umane –din păcate din ce in ce mai mari – care nu resimt deloc nevoia culturii. Educaţi in spiritul maximei eficientizări, ei fac din filosofia indepărtării a tot ceea ce le poate complica viaţa un concept existenţial. Repet vorbele unui american, Craig Czury, pe care l-am cunoscut la Festivalul "Zile si Nopti de Literatura" de la Neptun: "Milioane de americani trăiesc fericiţi, impăcaţi fără să fi citit o carte in viaţa lor". Si chiar fără să simtă nevoia de a citi o carte, aş mai adăuga.
Când eşti agent de vânzări, vânzător de pantofi sau nu ştiu ce manager la nu ştiu ce firmă, când nu ai slujbă sau ai mai multe, pe rând sau concomitent, viaţa ta se poate consuma intre plata facturilor, job, familie şi "grătarul" de weekend ca suprem mod de relaxare. Plus, evident, televizorul pe post de divertisment, alungarea plictiselii, mijloc de informare, somnifer sau refuzul de a vorbi cu nevasta. Când te pregăteşti să descrii lumea pentru ca ceilalţi să o inţeleagă – adică atunci când te pregăteşti să devii jurnalist -, cultura este parte a meseriei tale. Sigur că domnul de la Jurnalism, cu visuri ratate in cultură, poate fi ros de invidia omenească faţă de foştii săi colegi şi de la inălţimea funcţiei administrative priveşte cultura cu dispreţ. In calitatea sa de funcţionar public – adică de profesor plătit din banii contribuabililor români -, atitudinea poate fi inclusă la un anume tip de corupţie practicat de altfel pe scară largă şi in licee sau in şcolile generale: corupţia morală. Probabil că in zidurile fostei academii "Ştefan Gheorghiu" au rămas impregnate nu numai sentimente, ci şi ideologii. Ce să inţeleagă un tânăr al zilelor noastre din insistenţa cu care un profesor il indepărtează de cultură? Ceea ce este de inţeles: cultura este o pierdere de vreme, ceva inutil omului. Decât să se ocupe de aşa ceva, mai bine să lustruiască pe dinafară cele bălmăjite la cursurile adesea fără noimă. Pentru că altfel ar deschide ochii şi şi-ar pune intrebări. Or, duşmanii culturii tocmai asta nu doresc: ca lumea să fie pricepută in raport cu valorile, nu cu funcţiile administrative sau cu diverse sloganuri. Pus de invăţătoare să spună o propoziţie, Bulă a zis: "Pisica mea a fătat 6 pisoi comunişti". La inspecţia şcolară, crezând că a dat lovitura cu o asemenea propoziţie partinică şi angajată, tovarăşa l-a pus pe Bulă să o zică din nou. Numai că Bulă a avut o altă versiune: "Pisica mea a fătat patru pisoi comunişti". "Păi cum, Bulă, datat trecută mi-ai spus şase". "Da, tovarăşa, da’ intre timp doi au făcut ochi".
Asta e: cultura iţi deschide ochii şi nu mai poţi fi comunist!
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
