Intr-o duminică toridă, am pornit dintr-un Bucureşti sufocat in propria lipsă de reacţie (nici măcar alegerile europarlamentare nu-l făcuseră să i se mişte sângele in vene mai repede) să văd o premieră la Craiova. Prietenul Nicolae Coande inistase şi imi vorbise entuziasmat despre ceea ce avea să se petreacă la Teatrul Naţional din Craiova. Intr-o microbuz cu aer condiţionat şi intr-o atmosferă când mai amicală, când mai somnoroasă, am făcut drumul Craiovei in vreo trei ceasuri, singurul eveniment notabil fiind la intrarea in oraş, când nişte "organe" ne-au controlat, bănuiţi fiind noi de "turism electoral". Cei câţiva vigilenţi poliţişti au priceput cam greu că te poţi deplasa de la Bucureşti la Craiova doar aşa, de-un moft, adică să vezi o piesă de teatru!
Gazdă desăvârşită, Mircea Cornişteanu, directorul general al teatrului, ne primeşte in biroul său şi ne spune o parte a poveştii spectacolului "Odysseia" in regia lui Tim Carroll. Povestea unui spectacol, in general a unui fapt artistic, pare să facă parte in ultima vreme chiar din opera propriu-zisă. Este şi aceasta o cale de acces către operă şi in acelaşi timp un mod de promovare şi de sporire a atractivităţii. Aşadar, vom vedea un spectacol care poate avea cam 1.500 de variante, in fiecare seară a reprezentaţiei putând fi altceva. Faptul ii supune pe actori la o probă de rezistenţă nu numai fizică ci şi spirituală pentru că sunt obligaţi să improvizeze in funcţie de ceea ce un spectator extrage din urnă fixând cadrul, modalitatea, contextul in care se va expune viitoarea secvenţă. Au fost selectaţi la casting 23 de actori, au rămas 13, pe scenă vor fi 11, şase băieţi şi 5 fete. Toţi tineri. Fiecare dintre ei va spune unul din cele 24 de cânturi ale "Odiseei" lui Homer. Repetiţiile au fost dure şi profesioniste. Tim Carroll şi-a inceput cariera cu English Shakespeare Company, iar acum este director asociat al "Shakespeare’s Globe", in Londra, punând in scenă un repertoriu preponderent clasic, ca să zic aşa, atât in Anglia cât şi in Ungaria sau in Statele Unite ale Americii. A adus la Craiova genul de rigurozitate britanică in a pregăti un spectacol (repetiţiile incepeau fix la 10 se terminau fix la 14, incepeau fix la 18 se terminau fix la 21), o rigurozitate insă care lasă loc destul creativităţii actorului. După punerea in temă, am coborât in sală.
In timp ce spectatorii incă se adunau, trupa de actori şi-a inceput "incălzirea" sub ochii lor pentru că demult convenţia cortinei care delimitează cele două lumi (ficţionale, adică scena, şi reală, sala şi publicul) a fost depăşită. Recuzita actoricească, cercuri, suliţe şi măşti, ne cam indică despre ce este vorba. Apoi, ni se explică modul de funcţionare: vom fi responsabili de ceea ce vedem. Cele 24 de cânturi nu vor fi modificate şi nici cronologia intâmplărilor care il duc, cu greu şi cu incercări, pe Ulise spre casă nu vor fi modificate. In schimb, prin jocul sorţii, in fiecare seară, fiecare cânt va fi expus, supus, jucat, relaţionat cu altceva. Vă inscriu câteva dintre impunerile trase din urnă: "Jucaţi cântul acolo unde cad cercurile", "Spune cântul cu ajutorul unei singure imagini", "Cere publicului să spună o poveste in pauză despre intoarcerea acasă", "Folosiţi pânza", "Ce mi s-a intâmplat mie", "Povesteşte cântul in 60 de secunde", "Cineva din public să-l joace pe Odisseu", "Poveste despre infidelitate", "Cântă acest cânt", "Ce nu inţeleg din Odiseea". "Teatru radiofonic" etc. Acest joc al intâmplării – şi al includerii in textul de bază a improvizaţiei, dar şi a realului imediat – vrea să ne facă mai clar mesajul de la care a pornit regizorul: fiecare dintre noi suntem Ulise şi fiecare dintre noi avem propria călătorie spre acasă. Ulise/ Odiseu poartă mereu mască (pe parcursul spectacolului) şi poate fi jucat de oricare dintre noi (prin aducerea cuiva din sală pe scenă). Intre poveste şi realitate graniţele sunt fluide, pentru că perenă este semnificaţia poveştii.
Recunosc că pe cei mai mulţi dintre tinerii actori din specatcol nu-i ştiu. Cum şi rolurile sunt multiple şi in parte interşanjabile, mi-a fost greu şi să-i urmăresc cu caietul de sală in mână spre a-i identifica. De aceea, chiar dacă jocul lor suportă diferenţieri, ii voi nominaliza aşa cum sunt trecuţi in distribuţie: Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Cătălin Băicuş, Gina Călinoiu, Ştefan Cepoi, Iulia Colan, George-Albert Costea, Anca Dinu, Vlad Drăgulescu, Romaniţa Ionescu, Angel Rababoc. Şi voi face tot o apreciere globală: cum este un spectacol care se bazează pe grup, se vede că reprezintă un grup bine sudat, sprijinindu-se in momentele dificile şi că tinerilor actori le face mare plăcere să joace.
Per total, un sepctacol agreabil, despre care s-ar mai putea spune multe. Nu mi-am propus să scriu o cronică teatrală, ci doar câteva insemnări despre o duminică petrecută la Craiova, la Teatrul Naţional. Nu am regretat plecarea din Bucureşti. A fost deconectant.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
