Cu catva timp in urma, la Academia Romana a fost deschisa o expozitie a tiparului si tipariturilor in tara noastra. Au putut fi vazute (si multe admirate pana la a te lasa fara grai) adevarate opere de arta, de la primele noastre tiparituri, pana la cartile imaginate, proiectate si realizate de Mircia Dumitrescu. La Iasi, la Editura sa EIS ART, Emil Stratan a scos carti-obiect in care a imaginat forme, dimensiuni si modalitati de reproducere folosind pentru coperte fie lemnul, fie cauciucul, fie arama. Sigur, si cartile lui Mircia Dumitrescu, si cele ale lui Emil Stratan sunt unicate sau de serie foarte mica.
Nu astfel de carti circula in mod obisnuit in randul citiorilor. Dar chiar si cele executate in conditii comune, clasice au grija de iesirea in public a obiectului numit manuscris. Dupa sute de ani de industrie, tiparul s-a rafinat, in fapt deseori incercand sa redea cartii caracterul de unicat, de opera de arta in sine, asa cum se petrecea atunci cand cartea era scrisa de mana, impodobita cu decoratori si nu beneficia de editii de masa, ci de doar cateva exemplare.
Literatura de pe bloguri nu beneficiaza de conditiile tiparirii si asezarii ei intr-un obiect care sa iti vorbeasca inainte de a o citi. Ba, mai mult, ea nu este altceva decat o transpunere pe un alt suport a ceea ce s-a creat in altul. Deocamdata, suportului electronic nu i s-a descoperit creativitatea. Si probabil nici nu i se va descoperi prea curand. Spun asta gandind la ceea ce se petrece cu televiziunea. Ea nu a descoperit nici un lucru nou. Nu face altceva decat sa transfere de pe un suport pe altul filme, ziare, dezbateri, divertisment. Sigur, mareste audienta, aduce mai multe imagini la un jurnal de stiri decat o face sau isi poate permite un ziar tiparit, dar nici un gen nou nu este creatia televiziunii. Toate au existat, toate exista, toate vor exista, probabil.
Transferul este adesea unul partial reusit. Cinefilii stiu ce diferenta enorma exista intre filmul vazut pe ecranul cinematografului si cel de la televizor, un suporter adevarat va prefera totdeauna stadionul, sala de sport in detrimentul vizionarii meciului la televizor. In ciuda progreselor tehnologice si a unor avantaje, ecranul televizorului estompeaza, deformeaza si adesea te face prizonierul unei alte personalitati: operatorul, regizorul de emisie sunt cei care decid in numele tau ce ar trebui sa vezi si din ce unghi. Intr-un cuvant, iti dicteaza si ce trebuie sa intelegi din cele vazute. Cam asa se petrec lucrurile si cazul literaturii de pe bloguri: daca nu transfera aproape fara retusuri pagina (de carte, de ziar, de album), atunci ti se ofera o viziune ecranata despre acea realitate. A transfera de pe un suport pe altul este o operatie mecanica, nicidecum creatoare. Iar el se produce adesea cu pierderi. Sigur, mi se va spune ca literatura ramane literatura oriunde, oricand si pe orice suport. As putea folosi argumentul din teoria comunicarii ("Media este mesajul", Mc Luhan), dar prefer sa apelez la observatii de bun-simt privind raportul dintre suport si mesaj. Este evident ca suntem influentati, decisiv uneori, desi nu totdeauna constietizand, de faptul ca scrisul nostru se va intrupa intr-o carte, cu un anumit numar de pagini, cu un anumit format, cu sau fara ilustratii. De asemenea, legand actul scrisului de actul lecturii, vom avea grija sa ne adaptam obisnuintelor de lectura, tipului de lector. Suntem creativi in aceste tipare, ele ne conditioneaza si ne determina mai mult decat credem. Nu vad deocamdata in literatura de pe bloguri grija pentru astfel de impuneri. De aici si credinta mea ca transferul de pe suportul hartie pe suportul electronic este cel putin pana in acest moment unul nereusit, fiind doar un act mecanic, nicidecum unul creativ. In ciuda prohodului cantat cartii, ea detine suprematia pentru ca si-a aflat potentele de creativitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
