Am revenit din vacanţă. Prefer sa folosesc cuvântul «vacanţă»in locul mai tehnicului, mai administrativului «concediu». Ovacanţă ţi-o iei singur, un concediu ţi se dă, ţi se programează.Concediul mi s-a intipărit in minte ca o favoare sindicalistă, intimp ce vacanţele păstrează şi-acum parfumul adolescentin alfericitelor clipe ale existenţei noastre de elevi sau studenţi incare uitam cu totul de grijile de peste an.
In vacanţe faci tot ce vrei, in concedii - după program. Nueste numai un moft lingvistic in ceea ce mă priveşte aceastăalegere, ci o şi o atitudine, petrecându-mi săptămânile libere cape o vacanţă. De aceea, aleg mereu să merg la Neptun, unde totuleste mai lejer, un fel de porţile Orientului din pledoaria luiPoincare: "Mais que voulez-vous? Nous sommes ici aux portes del'Orient ou tout est pris a la legere». Imi place la VilaScriitorilor in primul rând faptul că dă direct in mare, cum sespune. Din grădina cu câţiva nuci, doi-trei meri şi un brad, coborinişte trepte şi eşti deja pe plajă. Direct in slip, in picioarelegoale şi cu un prosop pe după umeri - nu trambalând după tinepaporniţe, şezlonguri, umbreluţe, pantaloni (scurţi sau lungi),tricouri, de parcă in fiecare zi ţi-ai muta casa pe plajă aşa cumam văzut eu că fac mulţi turişti. Eşti liber. Liber să nu tegândeşti că cineva o să-ţi fure prosopul cât tu eşti undeva dincolode geamandură, inotând. Liber, adică nelegat prin nimic deţărm.
Imi place de asemenea terasa. Este locul lenei absolute. Ziua,faci plajă fără să te mai oboseşti să cobori cele câteva treptepână pe ţărm, sorbi agale dintr-un daiquiri (aici, o vreme, a fostsingurul loc unde se mai găsea rom cubanez original şi barmaniţaştia că farmecul unui daiquiri este gheaţa bine mărunţită), iarspre a-ţi alunga eventuala plictiseală, iţi poţi număra atentdegetele de la mâna stângă sau poţi urmări jocul copiilor prinlivadă: in fiecare an au un singur joc (a fost "care pe care", apoi- "dinozaurul care creşte") pe care il practică frenetic şi intr-oaşa de mare solidaritate, incât pot aşeza bazele unei confrerii.Noaptea, in vremurile mai de demult, terasa era locul inţepăturiloramicale, disputelor gălăgioase, poveştilor pescăreşti (cu MirceaDinescu in prim-plan, pescar şi povestitor inrăit şi plin defarmec), al tablelor care iscau confruntări orgolioase (varaaceasta, grupul de tablagii inrăiţi a fost compus din GabrielDimisianu, Horia Gârbea, Ilie Constantin, Gelu Negrea, CălinVlasie, Mihai Grămescu si subsemnatul), al descântării vinului (maestru fiind de obicei Fănuş Neagu) sau al politeţii desăvârşitecare ţinea nepoftiţii departe (protagonist fiind Marin Sorescu).Dar, mai ales, era locul farselor, câte una pe vară, suportată decătre un nou venit in breaslă, ca un fel de botez marinăresc (faptăla care excelau Ioan Flora şi Florin Iaru). Când luminile de laferestrele Vilei incepeau să se stingă şi zarva punea un bemol lacheie inainte de a se stinge şi ea de tot, chiar dacă până spredimineaţă, in nopţile de insomnie, puteai afla un grup cu care săimparţi bolta instelată, vuietul discret dar persistent al mării şiun pahar de vin.
Chiar dacă nu-şi leagă esenţialmente numele de Neptun - ci maidegrabă de Mogoşoaia, unde a trăit şi a scris ani indelungaţi şiunde şi-a aflat şi un sfârşit invăluit incă in mister prinrelatările contradictorii -, aici la Vilă imi amintesc de MarinPreda. Ii plăcea la nebunie să spună inceputul romanului luiZaharia Stancu "Desculţ": "Tudoreeee, deschide poarta. Pe tata ilcheamă Tudor". Cu o voce uşor tremolată, cu fiecare "e" altfelcântat şi incercând să lungească vocala cât putea de mult, peMonşer il amuza teribil şi-i punea şi pe cei din jur să citească inmod propriu inceputul romanului lui Stancu, amuzându-se şi maiconsistent, intrerupând pe câte unul şi zicându-i "Nu, nu, nu aşa,mai are, mai are, mai are", adică sunt mai multe "e"-uri lavocativul din carte! "Pe tata il cheamă Tudor" o spunea cu o vocegravă, de parcă ar fi fost cine ştie ce revelaţie. Nu-l preţuia peStancu ca scriitor, probabil pentru că erau şi concurenţi peacelaşi tărâm literar al lumii ţărăneşti. Mulţi dintre scriitori nudădeau doi bani pe scrisul lui Stancu şi pentru că, din postura luide preşedinte al Uniunii Scriitorilor, işi cultiva numai imagineasa in lume. Zecile de traduceri -toate plătite de statul român - ilfăcuseră pe Zaharia Stancu să şi creadă că este un scriitoruniversal. "Desculţ-ul meu a străbătut lumea in sandale de aur",obişnuia să spună, iar după un tipic al său relua de la coadă sprecap "In sandale de aur a străbătut lumea Desculţ-ul meu". Inschimb, cu toţii apelau la el ca preşedinte când era vorba derezolvat tot felul de treburi.
Zaharia Stancu a fost unul dintre cei mai buni administratoriai Uniunii Scriitorilor. Ştia să negocieze cu autorităţilecomuniste, cântându-le in strună spre a obţine ceea ce işipropunea. Au dus-o bine scriitorii in vremea lui Stancu. Vila de laNeptun - printre puţinele proprietăţi ale Uniunii - este opera sa.Nimeni nu ştie cum a reuşit să-l convingă pe Mănescu (toţi mariidemnitari comunişti aveau vile de protocol aici) să o cedezedefinitiv Uniunii. Fostă "Paltinul", vila ii poartă acum, firesc,numele, iar aleea a primti pompos numele de "StradaScriitorilor".
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat alFacultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureatal Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de prozai-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti,Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLERpentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica"Reportaj", in "Ziarul de Duminica".
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor dinBucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
