REPORTAJ/ Viaţa ca un tren fără locomotivă

13 ian 2010 Autor: Constantin Stan

Vezi galeria foto Andreea Esca, Daniel Cristea-Enache, Alex. Stefanescu si Stelian Turlea la Libraria Carturesti, la lansarea romanului “Arunc-o pe sora-mea din tren!”

"Arunc-o pe soră-mea din tren" de Stelian Turlea incepe cinematografic, cu un cadru de film: o tânără se trezeşte mahmură, cu capul mare şi cu "filmul rupt": nu işi aduce aminte prea bine ce a făcut cu o seară şi o noapte inainte.

Ea reconstituie o parte a intâmplărilor din semnele evidente pe care realitatea apartamentului in care locuieşte cu o colegă i le arată: dezordine şi, mai ales, o matahală blondă care se simte ca la ea acasă bântuind, in nişte chiloţi de inot, pe la bucătărie, cerând cafea şi un mic dejun dacă se poate copios.

Fetei nu i-au plăcut niciodată matahalele (ba are coşmaruri adesea că imparte patul cu un aşa specimen), blonzii - nici atât, iar convenţia cu cea cu care imparte chiria este de a nu veni acasă cu bărbaţi - măcar nu fără a anunţa. Ileana este ziaristă, uşor confuză, incecată până in gât in meserie, astfel incât propria viaţă trece pe planul al doilea.

Dar, in fond, ce i-ar putea oferi o viaţă de dincolo de meserie? O familie in care toate darurile au fost indeptate spre sora vitregă, un iubit care vine şi pleacă, destul de abulic, cu suflet bun, dar el insuşi părând că incă se caută, mai intâi in profesie, shopping-uri, party-uri in care se bea mult, se fumează mult, se acoperă cu multe relaţii multul vid sufletesc. O viaţă in fond destul de superficială, in care marile drame stârnesc tristeţi alungate la coafor sau cosmeticiană şi se spală in reprize de bocete. De bocete, nu de plâns! Personajele feminine - Ileana, Ilona, Yvona - seamănă aşa cum le seamănă numele: esenţial, dar şi cu mici particularităţi. Toate sunt tinere, toate sunt intr-un fel sau altul nefericite, toate sunt superficiale, indecise şi cam uşuratice in ceea ce vor. Ele sunt expresiile generaţiei feminine tinere de azi, generaţia trăirismului, a consumării clipei, a mess-ului, telefoniei mobile, fast-food-urilor, iubirilor de suflet, ascunse undeva in tainele inimii, dar dublate de relaţii intâmplătoare de tip sportiv, igienice in fond, de o noapte sau de-o disperare (aşa cum ni se sugerează că este cea cu care incepe romanul pentru Ileana).

Viaţa e trăită frenetic, inaintand ca un tren fără locomotivă. Unde se află scăparea, unde este soluţia: in succesele gazetăreşti ale Ilenei, in snosbismul şi cinismul cu care vrea bani cu orice preţ, prin orice incălcare a minimelor coduri de conduită morală in cazul Ilonei, in căsnicia consumată mai mult in despărţiri, plecări de acasă şi jurăminte că "totul s-a terminat" in cazul Yvonei?

Să nu se inţeleagă din această sumară prezentare că Stelian Ţurlea incriminează, analizează, dezbate cazuri in romanul său. El are superba inţelepciune de a lăsa evenimentele să năbuiască spre cititor, nu se erijează in instanţă morală, chiar dacă faptele unora sunt bune şi ale altora rele, scrie alert, amuzat - şi amuzant - despre o lume destul de puţin prezentă in literatura noastră. Este lumea unei generaţii prinse in vertijul vremurilor in care trăieşte, nişte vremuri care nu o lasă nicio secundă să respire, să mediteze, să aibă drame mai profunde de o secundă. E bine sau e rău? Autorul ne arată această lume şi nu are niciun moment intenţia de a o judeca sau de a ne obliga pe noi să o judecăm. S-a spus că subiectul romanului ar avea punct de plecare in povestea "Fata babei şi fata moşneagului", ce opera mereu cu dihotomia intre fata bună şi fata rea, cu mereu acele ipostaze ale feminităţii cu fata bună care nu are noroc din naştere ci şi-l construieşte prin blândeţea, hărnicia ei şi cu fata cea rea, dar miruită cu noroc din naştere. Romanul in sine are aură de poveste, in care binele va fi răsplătit până in final. Stelian Ţurlea nu se teme de similitudini, locuri comune sau poncife: lumea repetă aceeaşi şi aceeaşi poveste, ne spune el, binele face parte din viaţă tot aşa ca şi răul, şi de ce am crede mereu că nu pot exista şi finaluri fericite?

Lumea unei redacţii de televiziune este vie şi autentică in romanul acesta plăcut la lectură, curajos pentru că nu işi propune să complice, ci să exemplifice viaţa. Stelian Ţurlea are marea capacitate de a surprinde intr-o inişruire de obiecte o lume, iar intr-o replică o filosofie de viaţă. Cred că un bun regizor ar face un film extrem de atrăgător din acest roman construit parcă de la bun inceput cinematografic, unde parcă nu se citesc cuvinte ci se urmăresc imagini ale existenţei de lângă noi cu aviditate de a le vedea pentru prima oară.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine