Intr-o formulă dictată de criza prin care trecem, Festivalul "Zile şi Nopţi de Literatură" de la Neptun nu a fost prea păgubit in intensitatea culturală de numărul mai mic de participanţi, dar nici nu cred că a sporit prea mult in calitate, păstrând, in privinţa comunicărilor, un nivel inconstant, ca şi in anii trecuţi. Respectivele comunicări au pendulat intre discursul avântat şi local, accentul fiind pus pe caz, şi delimitările generale intre politică şi literatură, temă a acestei ediţii. Remarcabile sunt cele ce ţin de esenţa Festivalului: faptul că s-au găsit bani pentru a se desfăşura, că s-au aflat banii nu numai pentru a păstra nivelul financiar al premiilor, dar s-au mai acordat şi alte premii, serile de poezie şi in general buna organizare.
Dezbaterile din această a VIII-a ediţie a Festivalului de la Neptun au propus ca temă "Literatura şi politicul". Temă generoasă şi, ca orice temă şi orice discuţie, fără răspunsuri tranşante. "E mai bine să ne punem intrebări, zice Nicolae Manolescu, decât să aflăm răspunsuri." In fapt, mai toată lumea s-a abătut de la subiect, insistându-se asupra relaţiilor pe care literatura trebuie să le aibă cu politica.
A fost multă amărăciune in multe dintre intervenţiile participanţilor, amărăciune generată, in principal, de condiţiile in care se manifestă azi scriitorul. "Nu ştiu dacă există şi altfel de ţări, dar in cele din care venim noi, cei de faţă, noţiunea de bază, revelaţia esenţială, cuvântul principal este minciuna. Trăim in ţări mincinoase, in ţări de operetă. Această minciună este atât de exhaustivă şi de intensă, incât e aproape şi frumoasă" (Peter Esterhazy). "In teorie, arta trebuie să fie pură. Dar se vinde arta pură?" (Radu Voinescu). "In ultima vreme se observă o intrziune puternică a politicului in instituţia premiului literar, astfel incât premiile devin previzibile, chiar şi in cazul Nobel-ului" (Denisa Comănescu). "In politică, putem vorbi despre eficienţă, nu despre morală" (Nichita Danilov). Au fost insă şi voci optimiste, precum cea a lui Ion Mureşan – "Scriitorul este indreptăţit, este obligat să intervină (in treburile cetăţii, n.n) pentru că scriitorul cunoaşte bine omul, are capacitatea de a convinge şi are prestanţa dată de cărţile sale" – sau Nicolae Manolescu "Nu există nici o negociere in cărţi cu politicul sau cu politicianul. Scriitorul nu negociază cu nimeni in opera lui".
Eu cred că ceea ce nu s-a observat a fost faptul că discursul literar şi discursul politic sunt discursuri concurenţiale, iar concurenţa lor pleacă de la acapararea puterii. Cum literatura nu poate ajunge niciodată la acapararea puterii in stat, să zicem, ea işi asumă rolul de a contracara discursul politic. Pentru că, pe de o parte, avem de a face cu un discurs care limitează, constrânge, dictează (in general in numele unui grup), discurs perceput ca restrictiv şi castrator, normat şi mincinos sau ascunzându-şi cu abilitate adevăratele intenţii şi, pe de alta parte, cu un discurs al libertăţii care aşază in centrul său omul, in microcosmosul ori macrocosmosul său, al relaţiilor sale individuale, intime sau in cele cu istoria şi puterea. Ambele tipuri de texte produc consecinţe inăuntrul cititorului. Or, aici există concurenţialitatea - cine acaparează conştiinţa cititorului? Dau cititorului un sens mai larg decât cel strict de om care citeşte, pentru că ideile se propagă, odată emanate de la un centru, şi pe alte canale, creand un orizont comun de aşteptări, frustrări, nemulţumiri. In acest sens, putem spune că bătălia se dă pentru cititori, pentru că ei sunt, in absolut, aceiaşi. Controlul pe care politica şi-l doreşte exercitat şi asupra textelor neoficiale ne arată tocmai forţa literaturii, a artei in general. Aceasta este percepută in permanenţă de către politic ca posibil factor perturbator, prin puterea de a-i submina poziţia. A pune in circulaţie numai texte care să-i consolideze puterea este visul oricărei politici. De aceea, se poate vorbi, aşa cum a făcut-o Radu Voinescu, despre ideologii maligne şi ideologii benigne in operele literare, pentru că orice operă literară propune un ansamblu de idei şi valori –o ideologie – pe placul puterii sau in contra puterii. In regimurile dictatoriale se vede cel mai bine acest lucru.
Aş nuanţa spunând că nu numai politicul in sine creează dictaturi, ci şi politicile. Una dintre ele se manifestă azi pe deplin: politica profitului, care a adus cu sine inlocuirea artei cu divertismentul şi comercialul. In acest caz, cele două inlocuiesc ceea ce in regimul poltic dictatorial se chema artă oficială. In consecinţă, versurile acestea ar putea fi in curând interzise: "Am fost o familie obişnuită, am fost/ şi eu un copil obişnuit, ai mei/ - nu mulţi, dar devotaţi – au făcut o/ barieră de morţi in calea/ dispariţiei mele, am crescut astfel liniştit, am/ rămas in viaţă. / pot povesti" (Augustin Frăţilă).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
