Cine vrea sa inteleaga cu adevarat spiritul TIFF-ului ar trebui sa priveasca macar spotul festivalului, in fiecare an o combinatie brici de referinta clasica din cinema, grefata - cu umor copios - pe specificul autohton. Anul acesta, o parafraza teribila la Postasul suna intotdeauna de doua ori, cu avansuri sexuale pe masa din bucatarie, palme imprimate in mamaliga si acorduri de taraf la final. Am amintit despre excelentul spot (semnat, din nou, Radu Muntean) nu doar pentru ca el era uvertura fiecarei proiectii de la TIFF (97 de lungmetraje si 23 de scurtmetraje), ci pentru ca exprima atat de bine esenta unui festival unic prin spirit, selectie si organizare. Fiindca TIFF inseamna energie, indrazneala, umor, exigenta, insolit si mult entuziasm. De la regizorul Tudor Giurgiu, initiatorul festivalului si directorul sau pana in acest an, la Mihai Chirilov (patru ani director artistic, iar din acest an director plin al festivalului), la Oana Bujgoi-Giurgiu, Oana Rasuceanu si pana la cei 150 de voluntari care se straduiau non-stop ca totul sa mearga uns, fara sa uitam echipa care edita zilnic AperiTIFF, excelenta publicatie a festivalului, TIFF inseamna oameni care muncesc cu bucurie si inspiratie si care fac sa functioneze ireprosabil un asemenea eveniment masiv. Intr-un Cluj al carui public cinefil raspunde excelent la o astfel de provocare, e loc pentru proiectii sic si soc de dimineata pana seara, pe care, in calitate de critic de film, te dai peste cap sa nu le pierzi, pentru conferinte de presa cu cei mai interesanti regizori si actori prezenti acolo (anul acesta, Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Radu Mihaileanu - trei dintre cei mai incitanti regizori romani, proaspat premiati la marile festivaluri din lume, Udo Kier, Stefan Iordache sau Vanessa Redgrave - oaspetii de onoare ai festivalului). Pe langa toate acestea, TIFF-ul a avut timp si spatiu si pentru intalniri pasionante la Muzeul de Arta (in cadrul Meeting Point, unde, printre altele, am avut placerea de a-l revedea pe ilustrul Andrei Serban, vorbind despre proaspata sa montare teatrala din Romania, dupa Sarah Kane, dar si amintind, discret si cu tristete, despre disparitia de la TNB a oricarei copii de arhiva ori fotografii cu Trilogia antica). Un festival care a gazduit, printre altele, Noaptea prostului gust, un maraton al catorva dintre cele mai trasnite, grotesti, ciudate, crude sau pur si simplu stupide momente din istoria filmului. Tot la TIFF am revazut-o cu mare placere pe actrita Ileana Popovici (stabilita de ceva ani la San Remo si sosita sa-i acorde premiul de Excelenta maestrului Stefan Iordache, care a facut, coplesit de emotie, o reverenta cavalereasca in fata publicului care l-a aplaudat minute in sir in picioare), am vazut sali arhipline, cu spectatori ocupand trotuarul din fata cinematografului, iar apoi umpland nu scaunele, ci mocheta, pana la usile salii, la filmele romanilor Porumboiu, Mitulescu si Mihaileanu si izbucnind in aplauze in timpul proiectiilor ori la final, cu zambete de incantare si cu lacrimi in ochi. Am vazut, apoi, viitori regizori, mai precis copii de 14-15 ani vibrand de emotie la anuntarea premiilor sectiunii "Let's Go Digital" si sustinandu-se unii pe altii cu o solidaritate si un entuziasm rare, dupa care, la Gala de inchidere, toata lumea s-a destins, a dansat cu pofta si dezlantuire la formidabilul concert al fanfarei Ciocarlia si al tarafului Zece Prajini, evoluand pentru intaia oara - dupa sute de concerte in strainatate - pe o scena din Romania. Un moment de virtuozitate care a ridicat in picioare toata sala, fie ca era vorba de spectatori, presa, invitati sau de neobositul staff al festivalului, care abia atunci si-a permis sa iasa din priza si sa rasufle usurat, la inchiderea inca unei editii trasnet. Clujul s-a dovedit, din nou, un oras care nu doarme niciodata, gazda perfecta a unui festival care reprezinta un vis superb, cu rezultate concrete si admirabile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
