In 1930, cand a fost descoperit Pluto, lumea astronomilor n-a ezitat sa-i acorde nou-intratului in sistemul solar statutul de planeta, jubiland la gandul ca familia Soarelui se largea inca o data, dupa ce secole de-a randul grupul planetelor a format o elita cosmica restransa. Observate inca din Antichitate cu ochiul liber, apoi, tarziu, prin obiectivul inca putin performant al primelor lunete, corpurile planetare puneau rabdarea observatorilor la incercare. In periferiile cosmice pe unde mai puteau sta ascunse, nici lumina astrului central nu patrunde decat dificil si cu multa zgarcenie. Orice descoperire era o speranta confirmata in chip norocos.
Pe acest fond sentimental, Pluto a "reusit la examen", postura sa de planeta nefiind pusa in discutie de lumea stiintelor decat in aceste zile de crancena reexaminare, dupa mai bine de 75 de ani. Pana astazi sistemul solar avea noua planete certe, iar mintile mai putin incorsetate de prejudecati isi permiteau chiar sa emita ipoteza ca, dincolo de orbita extrem de indepartata a ultimului venit in grup, ar mai trebui sa existe si alte surprize, deocamdata imposibil de detectat. Pana si la recentul congres de la Praga al Uniunii Internationale a Astronomilor, una din liniile de interpretare in domeniu se arata initial favorabila unei definitii laxe, prin care sistemul solar urma sa se imbogateasca de la o zi la alta cu inca trei planete, dintre corpurile ceresti deja contabilizate in seama sa: Charon, satelitul lui Pluto, asteroidul Ceres, care cu doua secole in urma chiar fusese socotit planeta, precum si un obiect descoperit recent si denumit Xena (panoplia cu zei olimpieni se cam termina!), mai cunoscut specialistilor prin codul sau astronomic: 2003 UB313.
Pluto este un conglomerat de gheata, diferit de planetele constituite din roci dure, din vecinatatea Soarelui, intre ele numarandu-se si Pamantul. Diferenta de structura materiala poate ca n-ar fi un inconvenient, intrucat nici alte cateva planete, aflate in zona exterioara a sistemului solar, nu sunt corpuri solide, ci imense aglomerari de gaz. Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun sunt asemenea colosi pe care doar un deficit de masa i-a impiedicat sa se aprinda in decursul istoriei lor incomensurabile, devenind corpuri stelare pitice intr-un sistem solar multiplu. Aflat dincolo de uriasii pomeniti mai sus, Pluto strabate spatii cu temperaturi invecinate lui zero absolut, ceea ce inseamna ca suprafata sa inghetata ar putea sa-si schimbe compozitia (prin vaporizare) numai in caz ca orbita proprie i-ar fi la fel de lunga ca a cometelor, aducandu-l, la mari intervale de timp, in vecinatatea globului solar. si intr-adevar, Pluto are o orbita alungita, excentrica, prin care rupe simetria orbitala a tuturor celorlalte planete. Totusi, nu-si paraseste periferia harazita de natura, pe unde da Soarelui un ocol complet in 247 de ani terestri.
La excentricitatea orbitei se adauga masa mica, sub dimensiunile celei pe care o are Luna. Iar mai nou un lucru esential, pentru ca noua definitie a corpurilor planetare il cuprinde: lipsa de forta gravitationala. O planeta veritabila - conform deciziei recente a congresului astronomilor - nu e de ajuns sa orbiteze in jurul Soarelui si sa aiba o masa capabila sa-i dea, cat de cat, forma rotunda. Mai trebuie sa fie obiectul dominant in zona sa de influenta. Sa se manifeste fizic in mod convingator, ca un veritabil magnet ce curata la propriu spatiile cosmice. Praf sideral, asteroizi, comete ratacitoare, toata populatia marunta de corpuri ceresti intalnita in cale va fi atrasa de corpul planetar si inglobata in sine, in caz ca acesta din urma reprezinta cu adevarat o planeta si nu un surogat. Daca nu e in stare s-o faca, atunci nu vom vorbi de o planeta veritabila, ci de una falsa, pitica, un planetoid.
In consecinta, sistemul solar nu si-a adaugat oficial cele trei planete noi. Mai mult chiar: pana si Pluto a "cazut" la reexaminare, fiind retrogradat intre corpurile ceresti de dimensiuni mici. Nu-si mai are locul la categoria "grea", unde fusese acceptat initial cu prea multa usurinta, afirma unii, iar altii isi revin cu greu de pe urma acestei infran-geri a protejatului lor sideral. A fost, ni se spune, un vot democratic, cu participarea a 2.500 de astronomi din 75 de tari ale lumii contemporane. Democratia, inclusiv cea practicata in grupuri bine conturate profesional, precum cel de care discutam aici, nu trebuie sa ne surprinda - face parte din regulile jocului contemporan. Surprinzator e doar sa constati ca un corp ceresc isi pierde la urne statutul privilegiat. Oriunde se voteaza, unii se bucura de rezultat, altii il inghit cu greu si isi promit o revansa. Pana una-alta, Pluto e reusitul fara loc intre corpurile ceresti cu statut de planeta. si poate ca singura lui "vina" in provocarea noii definitii planetare nu e alta decat amenintarea, resimtita de multi, ca prin bresa facuta de el aveau sa dea navala puzderie de asteroizi cu pretentii la "prima liga", pentru simplul fapt ca se rotesc si ei in jurul Soarelui pe orbite oarecum paralele cu ale marilor colosi.
Ca sa impace lucrurile, specialistii au propus avansarea asteroizilor mai importanti la rangul de "plutoizi" sau "plutonide", ori chiar de "obiecte Tombaugh": notiune ce include in mod onorific, poate si ironic, numele descoperitorului american al corpului cosmic producator de zazanie intre astronomii inceputului de mileniu trei.
Din abisurile impenetrabile pe unde haladuieste, Pluto reapare astfel in centrul scenei, pentru cateva clipe doar, inainte de a disparea cu totul in zona lipsita de glorie a personajelor astronomice neglijabile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
