Ziarul de Duminică

Revansa istorica a periferiei

10.08.2007, 22:09 17

Asa cum fiecare generatie vine cu un aport nou de aspiratii si un bagaj diferit de gusturi si manifestari, tot asa si civilizatiile, in decursul epocilor, au disparut ori s-au transformat in altceva, intr-o singura generatie adesea, atunci cand au ignorat seismele hranite de periferii. Adesea subteranul social scapa controlului institutional deoarece el cunoaste alte tipuri de manifestari in istorie. Pentru a ne linisti nu este nevoie de control, ci de cunoastere. In spatiul diurn ne-am obisnuit sa numim in cuvinte potrivite doar noua aisberguri ale caror varfuri se pot vedea fragmentar asemenea unor accesorii sociale nepotrivite lumii ordonate: cersetorie, vagabondaj, delincventa, alienare, vrajitorie etc. Nu sunt oare toate aceste realitati sociale forme de manifestare ale nocturnului pentru a avertiza spatiul diurn de necesitatea unui dialog, a unei cunoasteri lasata de izbeliste?
Cele mai serioase avertizari in istorie au pornit de la periferii. Oricand, printr-o bizara inversare de roluri, din subteranul fecund tranziteaza diurnul un neinteles, un marginal, care devine stapan absolut. Un refuzat in spatiul normalului, care il preseaza sa se intoarca de unde a venit, ajunge sa guverneze si sa-si razbune pedepsa milenara si suferintele semenilor din mocirla sociala. Romanii au fost condusi de un electrician ceferist si, apoi, de un cizmar cu patru clase primare, timp de aproape 50 de ani. In urma cu doua sute de ani, un bragagiu a stapanit zeci de zile Bucurestiul, incendiind parte din el, pentru a-l copia pe Nero, profitand de inexistenta unei autoritati aplecate spre intelegere si cunoastere.
La inceputul anilor '40, saracii Bucurestiului numarau zeci de mii de suflete, cea mai mare parte a lor disparand noaptea in spatii care nu au fost cartografiate vreodata. O parte dintre ei traiau la periferiile mahalalelor din ce dadea Dumnezeu. Marginalizati de semenii lor si fortati sa traiasca intr-o lume pe care si-o doreau schimbata, majoritatea acestor suferinzi sociali vor cauta razbunare in timpul regimului puterii populare. Aceasta saracime sociala mai inseamna pe langa putinatate culturala si neputinta cotidiana. Pe sprijinul lor a contat noul regim popular cand a promovat "originea sociala sanatoasa", iar refuzatii seculari au devastat sistematic, manipulati cu usurinta, vechea societate romaneasca construita cu greu timp de doua sute de ani in osmoza cu Occidentul. Particularitatea comunismului romanesc a constat tocmai intr-o particularitate sociala: lipsa de eficienta a programelor institutionale privind asanarea sociala, igienizarea si culturalizarea intregului angrenaj al nocturnului social. Prabusirea din istorie a unei societati in particular si a unui popor in general este cauzata pe de o parte de ignorarea deliberata si agresiva a periferiilor sociale, de la saraci la infirmi, iar pe de alta parte, de indiferenta fata de cresterea demografica a pauperizarii sociale, lucru care determina popularea pana la refuz a subteranelor sociale. Rezultatul va fi un nou cataclism social, a carui forta poate matura fara oprelisti regimuri politice, sisteme sociale aparent armonios articulate, dar si valori culturale construite cu greu.
Saracia progresiva care se extinde in multe straturi sociale contemporane se manifesta si prin demoralizarea fata de propriul viitor, scepticismul fata de rezolvarea unei probleme fara spaga sau pile etc. Multitudinea problemelor sociale urca in progresie geometrica pe scara indiferentei oficiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO