Sorin Antohi ne atentiona recent, pe buna dreptate, intr-un interviu din Suplimentul de cultura, ca H.-R. Patapievici* a depasit demult etapa epistolelor ceadaaeviano-cioraniene catre Alexandru Paleologu pe tema "faptului" de-a fi roman. Si ca, deci, in judecarea proiectelor si actiunilor sale ideea de constructie - culturala si institutionala, logica si spirituala, legislativa si administrativa - a inlocuit de o buna vreme fierbintele autoafirmarii, patosul reactiv, eseismul coleric, frenezia vaticinara care au speriat, intrigat si incitat la linsaj intelectual multa lume, de la canibali la teroristii ideologici.
Si Ioan Stanomir ne atentioneaza ca Discernamantul modernizarii, volumul marcat de votul publicului drept "cea mai ravnita carte" la Targul Gaudeamus 2004, "are calitatea de a se constitui intr-un autoportret al autorului la maturitate" ("Cuvantul", nr.1/ian.2005). Sunt reunite aici, in speranta unei schimbari la fata a Romaniei, dar si a unor schimbari la suflet ale auditoriului, sapte conferinte sustinute intre 1997-2004 la Brisbane, in Australia sau la Constanta, la Palais Yalta din Frankfurt pe Main sau la Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti, la Politehnica timisoreana ori la Ecole Normale din Paris, ca si sub egida revistei Cuvantul, unde Mircea Martin a avut excelenta idee in urma cu un an si ceva de a reinsufleti tiparele conferintelor Criterion din anii '30.
Discreditata - si ea - de deceniile comuniste, cand slujea propaganda indobitocitoare de partid ("urmata de film artstic") conferinta are nevoie grabnica de oratori cu blazon, de o logistica adecvata, de o educatie anume a publicului si mai ales de proiecte de anvergura, orientate strategic inspre evolutia mentalitatilor. Sigur, cultura nu va umple niciodata stadioane, ci "numai" amfiteatre si aule universitare. Dar pentru cine merge cand si cand prin mediile intelectuale este cat se poate de limpede dorinta tot mai puternica a publicului de a se infrupta din experienta, autenticitatea, cultura, emotiile, credintele, si dilemele oamenilor de idei. De idei de libertate si idei in dialog. Este o magnetizare cu multiplu folos. Ostili televiziunii, dispretuiti de vulg si ignorati de lumea politicii dat fiind ca, electoral, nu reprezinta mai nimic fata de "bazinele" muncitoresti, mineresti, taranesti ori tiganesti, traind insular si auster, intr-o chinuita ori impacata resemnare cvasi-comunitara, tot mai multi intectuali duc dorul acestor binecuvantate ore ale comuniunii de idei. Comuniuni mai mult sau mai putin spectaculoase, insa dedicate incalzirii impreuna, ca sa zic asa. Am fost in sala la toate conferintele lunare ale revistei Cuvantul, la unele dezbateri organizate la Muzeul Taranului Roman, la intalniri cu publicul - liceeni, studenti, profesori - la Bucuresti, Rm. Valcea, Craiova, Cluj, Oradea si pot depune marturie de amestecul frisonant de admiratie si, as zice, exasperare cu care oamenii din sala isi invaluie vorbitorii. Intre acestia, Plesu, Liiceanu si Patapievici fiind, de buna seama, prezentele cele mai dorite si mai redutabile.
Ins magnetizat, care extaziaza prin spectacolul gandirii pe cat de mult intriga prin logica impecabila a discursului si euforia eruditiei, dotat din plin cu harul vorbirii, format la scoala spiritului geometric, dar galgaind de fervori in chipul cel mai natural atasante, Patpievici capteaza, subjuga, convinge chiar si cand nu mai poate fi urmarit de mintile mai sarace sau, doar, obosite. Ca stil de conferentiar, el este foarte departe de stilul liber provocator al lui Nae Ionescu si foarte aproape de metodica inlantuirii riguroase, a cresterii in trepte practicata, uneori pana la pedanterie, de Mircea Vulcanescu. Cateodata te si intrebi daca nu cumva tinta conferintelor sale - dincolo sau dincoace de subiectul in sine - este insusi modul de a gandi, de a face esafodajul rationamentelor. De aici, poate, incruntarea pe care am citit-o cateodata pe unele frunti sexagenare direct proportional cu incantarea de pe fetele celor tineri, fascinati, acestia, de spectacolul live, desfasurat simultan cu... making of-ul, daca mi se ingaduie formula. Iar voluptatea conferentiarului de a-si construi step by step, la vedere, pledoaria si de a-si etala briliant maieutica intrece nu o data ca spectacol, insasi incatenarea logica a argumentelor. Interesant este ca, expunandu-se live, lasandu-se, adica vampirizat de efluviile salii, conferentiarul s-a hranit deopotriva din patosul, asteptarile, inocenta si admiratia receptorilor sai. E limpede ca transferul de energie pozitiva s-a facut in ambele sensuri. "In 1995, scrie autorul, dupa publicarea Cerului si a Zborului, am vrut sa-mi cunosc cititorii. Am descoperit, cunoscandu-i, o alta Romanie decat cea politica (detestabila), economica (mizerabila), institutionala (irespirabila) - de care ne-am cam saturat cu totii. Descoperindu-mi cititorii, mi-am redescoperit tara. Am descoperit o Romanie decenta, vie, generoasa, culta, plina de un farmec care, in izolarea mea, il atribuiam mai degraba Occidentului (...) Dedic acest volum publicului general cultivat, acestei veritabile societati civile a culturii, alcatuita din oameni care nu asteapta de la cultura nici succes, nici cariera, nici putere - ci acea viata buna in care anticii vedeau adevarata rasplata a intelepciunii".
*) H.-R. Patapievici, Discernamantul modernizarii. 7 conferinte despre situatia de fapt, Editura Humanitas, 2004, 229 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
