Apropo de ce scriam aici saptamana trecuta, chiar in ziua in care H. R. Patapievici implinea 48 de ani, despre trecerea sa de la etapa eseului vaticinar si a revoltei juvenile la constructia institutionala , va propun sa reflectati un pic la reactia unui prieten. Intelectual distins, sincer pretuitor de Patapievici, el mi-a marturisit (si nu e nici pe departe singurul) deceptia provocata de lentoarea, ezitarile, amanarile cu care Patapievici ar intelege pasamite sa-si exercite mandatul de presedinte al ICR.
Maximalist, avid de terapie soc, omul pleda antigradualism, impotriva oricarei relativizari, fiind ferm in favoarea absolutismului iluminat. Intamplarea a facut ca exact in acea seara sa-l vedem impreuna pe Virgil Tanase la emisiunea lui Vlad Nistor subliniind tocmai faptul ca, abia acum, dupa patru ani de condus Centrul Cultural roman din Paris, incep sa apara primele rezultate semnificative, precum cele 15 volume de la OXUS s.a.m.d. Da, zice amicul, asa e, roadele diplomatiei culturale si, in genere, propaganda, in cel mai bun sens al cuvantului, are nevoie de timp, de rabdare, esafodaj, dezvoltare temeinica. Bine, zic, pai atunci de ce asteptam de la Patapievici intr-o luna cat de la Virgil Tanase in patru ani si cat a tesut Buzura in 15 ani?!? De ce pentru Plesu nu se gasesc decat circumstante agravante, iar pentru muntii de moloz care-i inconjoara fibra constructiva gasim numai ricanari sau compasiune acra? Este aici, pe de o parte, o mostra, pentru asteptarile uriase de care au parte "boierii mintii", carora nu li se trece cu vederea nici o fisura in vreme ce altora li se acorda sistematic fie circumstante atenuante, fie dispretul sau simpla ignorare. De cealalta parte, un excelent exemplu pentru ceea ce mi se pare a fi nucleul vital al cartii de fata: problema "modernizarii prin altoi".
"Intre modernizarea prin altoi si modernizarea prin aruncare la cos, evident ca mai puternica si mai durabila si mai lipsita de complexe este prima (...) Traim intr-o lume in care initiativa modernizarii apartine cu necesitate numai unora, in timp ce difuzarea ei este resimtita de toti (...) Finalmente, principiul strain devine, prin altoire pe trunchiul deja existent de traditii, un principiu intern al culturii respective; principiul modernizarii nu mai apare ca un corp strain, ci ca o parte a traditiilor deja existente". Foarte importanta este in context nota de la p. 91, trimiterea la cartea lui Schumpeter din 1942 ce concluziona ca "desi capitalismul este un remarcabil succes economic, psihologic vorbind el a fost infrant de socialism, care a castigat lupta culturala".
Pentru mine, aici este miezul fierbinte al acestei crti, ce ar trebui talmacit indelung in dezbateri publice, pentru ca, stim bine, dincolo de larga-i panoplie de stari patologice mostenite sau dobandite, ce nu are Romania postceausista e tocmai un proiect de-a fi. Avem tinta, n-avem arma. Ni s-au dat ideile strategice, dar nu gasim tacticile. "Toata cheia succesului procesului de modernizare sta in sanatatea spiritului de discernamant al unei societati" afirma autorul. Ce trebuie facut? "Simplu: luptat cu adeptii sincronizarii necritice, care se inchina bigot la tot ce are eticheta made in USA, cat si cu adeptii izolarii bezmetice, care ar dori sa se zideasca in pestera unui trecut de inventie".
Insasi aceasta insumare de conferinte, prezenta ei interactiva in amfiteatre si medii de reflectie sociala ar trebui sa fie o placuta datorie pentru profesorii de vocatie. Mai cu seama conferinta Despre cultura generala (edificata pe acelasi sfant principiu al concordantei discors din Doua tipuri de modernizare) ingloband valentele stiintei in Vest si Est, sinteza disciplinelor motrice cu disciplinele specializate, necesitatea ultraspecializarii "occidentale" ca efect complementar al culturii generale- "apanaj", aceasta, al Rasaritului - intelegerea eruditiei in conjunctie si nu in anitinomie cu talentul nativ si creativitatea. "Actorul protagonist al spatiului nostru public in secolul al XIX-lea era intelectual umanist de cultura generala (...) Categoria de public cultivat a fost formata la noi de presa si numai indirect de invatamantul bazat pe specializare si pe performanta de specialitate". Cultura generala e butucul rotii, dar "o cultura bine randuita trebuie sa aiba si spite si obezi". Or astazi, la noi, daca avem specialisti emitenti in diverse domenii "ei nu ajung sa fie cunoscuti in spatiul public decat daca dovedesc o anumita excelenta in campul umanistic al culturii generale". Aici, la p. 185, este o tema extrem de generoasa pentru mass media romaneasca: cum vom pune in valoare - ca forte morale si sociale - inteligentele extra-literare? Si cum vom imbia la cultura generala redutabila suma de inteligente "computerizate" ale noilor generatii?
Dosare la fel de delicate ofera si "inocentarea" comunismului (23), relatia Cioran-Shopenhauer-Herzen (47-48) sau "exceptionalismul romanesc" (63). Sa nu cadem in capcana de a vedea aceste pledoarii exclusiv din unghiul spectaculosului, al traditionalei frivolitati (mondenitati) conferentiare. Dimpotriva, indaratul fermecatorului se afla - din fericire - legiuitorul. Caci, sa nu uitam, altoirea presupune nu doar dulceata alipirilor, ci si fierastraul, foarfeca si altele asemenea.
*) H. R. Patapievici, Discernamantul modernizarii. 7 conferinte despre situatia de fapt, Editura Humanitas, 2004, 229 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
