Ziarul de Duminică

Revoluţia văzută prin Zenith/ de Ziarul de duminică

Revoluţia văzută prin Zenith/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

21.12.2012, 00:01 46

O suită de fotografii ("Rămăşiţele zilei") inedite semnate de Raluca Ilaria Demetrescu va fi aşezată pe simeze la Alert Sudio, str. Mircea Vulcănescu, nr 2-4, în ziua de 21 de decembrie. Desigur, data aleasă celebrează ziua declanşării mâniei noastre din 1989. Deloc întâmplător, expoziţia va sta pe simeze doar până pe 22 decembrie (pentru că, nu-i aşa, 21-22, cine-a tras în noi?).

Vernisajul are loc la 23 de ani de la căderea comunismului şi a dictaturii lui Ceauşescu. E mult, e puţin? E mult şi greu de povestit. "Am scris atunci, se confesează autoarea, totul dintr-o suflare. Emoţia zilelor revoltelor din Timişoara transmise de Europa Liberă, în direct. Cum oare reuşeau în ţara închisă?! Mitingul tembel al lui Ceaşcă din dimineaţa zilei de miercuri 21. Şi tata, care în ziua de 21, pe la 23 h, pe treptele Teatrului Naţional, la câţiva metri de soldaţi a zis : "Au pus armele în poziţia dinaintea tragerii, să mergem!" (făcuse armată, ştia). Atunci am plecat, prin pasajul de la Universitate. În spatele nostru, armata a tras.

În ziua aceea au fost 2° C, "un miracol" s-a zis.

Am avut curaj şi eu şi ceilalţi. N-am ştiut că e ţeapă, am ieşit urlând pentru libertate în stradă. Şi a fost colosal. Încă şi-acum simt în tot corpul: "Huoooooooooooooooo!"

Trăgeam clişeele cu Zenithul. Le-am developat şi mărit singură, pe sculele mele ruseşti, sovietice. Nu aveam prea multe filme la mine, păcat! Nici nu mă pricepeam prea bine. Pe 22, înainte să se lumineze, am plecat de acasă cu tata, pe jos, către centru, la miting, să-l dăm jos pe Ceauşescu, să scăpam de comunişti. Pe 22 am fost în Piaţă Revoluţiei. Deasupra noastră nea Caisă fugea ce elicopterul. După ce a plecat au început împuşcăturile. Timp de 3 zile am fost pe străzi. Aveam 19 ani."

ALERT studio este un proiect independent iniţiat de Raluca Ilaria Demetrescu, Alina Buga şi Cătălin Burcea, cu scopul de a crea o platformă de cercetare şi promovare a producţiei artistice contemporane. Asumându-şi funcţia de spaţiu laborator, Alert Studio propune o întâlnire între artişti, idei, direcţii şi discursuri din zone conceptuale culturale diferite. Sunt apreciate gândirea critică şi interogaţia ca metode de cercetare a contextului cultural-artistic contemporan. ALERT studio funcţionează ca o galerie de proiect, conectând trei direcţii de explorare - PINK RED WHITE - într-un singur spaţiu. Însă aceste coordonate nu înseamnă indexare, restricţie, etichetare. Ele se intersectează şi pot oricând dialoga şi declanşa dezbateri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO