O poveste incredibilă, dar cât se poate de adevărată (relatată într-un veritabil excurs arheologic, în volumul Paris est un leurre, de Xavier Boissel, editura Inculte, 2012) spune că, în 1917, generalii din Marele Stat major al armatei franceze, sătui să tot vadă capitala bombardată de nemţi, s-au hotărât să construiască un fals Paris. Era o idee trăsnită, născută într-o vreme în care ideile trăsnite proliferau şi care, tocmai de aceea, privită în contextul epocii, prin lupa pluridisciplinară a lui Boissel, nici nu mai pare prea extravagantă.
Pe scurt, înalţii ofiţeri francezi au decis să ridice nişte simulacre din lemn acoperit cu pânză, pe care să le plaseze în diverse locuri din Ile-de France şi, în aceleaşi locuri virane care urmau să le găzduiască, să fie risipite lumini care să mimeze marile bulevarde, pieţele, uzinele, trenurile în mişcare. În localitatea Maisons-Lafitte, aflată la câteva zeci de kilometri în nord- vestul Parisului, a fost prevăzută ridicarea unei instalaţii care să sugereze faimosul Champ-de-Mars (cel la capătul căruia se află Turnul Eiffel), piaţa Trocadéro şi bulevardul Champs Elysées, Opera Garnier sau Gara Austerlitz. Fake-uri costisitoare şi care solicitau o mare abilitate tehnică, o gândire limpede şi soluţii subtile: de pildă, toate sistemele de iluminare, ca să nu fie suspecte, trebuiau să exprime propria disimulare. Să nu fie, adică, prea de tot vizibile, şi să sugereze, prin urmare, doar camuflajul. Se cuvenea ca toate acestea să atragă atenţia bombardierelor germane, care aveau să-şi deverseze armele mortale în nişte junk-spaces, fără să provoace daune reale.
Războiul avea însă să se încheie, iar luminoasa idee a butaforiei de campanie avea să rămână, pentru totdeauna, o piesă bizară din marele cabinet de curiozităţi al conflagraţiilor de secol XX.
O altă ciudăţenie: Boissel povesteşte că, în peregrinările sale de azi prin locurile care urmau să adăpostească Oraşul Lumină (Camuflată), Parisul simulat, a descoperit terenuri virane, păduri pipernicite, maidane insalubre unde tinerii mileniului III se împuşcă, jucându-se de-a războiul, în interminabile partide de paint-ball. Spoiala care, în română, este sinonimă cu falsul, s-a mutat din aria arsenalului de război în aceea a războiului ca loisir, devenind împroşcare cu vopsea.
Mă gândeam, citind toate acestea, la o aplicaţie zurlie a ideii franceze la spaţiul nostru. Aş construi o Românie de carton, o uriaşă năzărire din materiale ieftine, care să atragă toate bombele lumii şi armele de distrugere în masă ale politicienilor noştri, toate edictele externe, toate cisternele cu venin revăsate prin mass-media, toate vituperările şi exaltările iraţionale ale decidenţilor noştri. Aş construi un Mic Paris la oha, un Ateneu factice, un pseudo Palat Regal, o pastişă a Căii Victoriei şi, mai ales, o imensă inimă colectivă de mucava, care să atragă tirul letal al tuturor instrumentelor care ne-au bombardat în ultima vreme. Asta înainte ca inima simbolică, dar reală, a populaţiei noastre să fie devastată de un infarct de proporţii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
