Centru de reflecţie pentru istorii suspendate. O încercare este o expoziţie silenţioasă, care analizează istorii minore, suspendate în spatele unor evenimente majore. Proiectul a început cu o investigare a statutului actual al istoriei artei din România, în accepţiunea modernă a disciplinei, excluzând paranteza perioadei comuniste, care a produs un dop fizic şi imaginativ, alături de blocarea anumitor procese mentale şi vizuale. Având în vedere că istoria nu este inocentă, că ea presupune un anumit grad de violenţă fizică, vizuală ori conceptuală, intenţia a fost nu atât relevarea dimensiunii vizibile a expoziţiei, cât dezvăluirea centrului invizibil al acesteia. De altfel, a vorbi despre istorie are o valoare terapeutică.
Expoziţia, deschisă la 1 iunie, va dura până la 24 noiembrie sub forma unei instituţii temporare - un centru-pilot pentru reflecţia şi analiza relevanţei istoriei artei şi a vizualităţii.
Centrul de reflecţie pentru istorii suspendate este situat la parterul unui vechi palat veneţian, Palazzo Correr, clădire care, începând din anul 1930, a găzduit Institutul Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică. Lucrările au fost selectate după o metodă similară celei folosite de Johann Joachim Winckelmann la evaluarea antichităţii elene, romane, etrusce şi egiptene, îndeosebi datorită faptului că ia în consideraţie influenţa forţelor istorice asupra istoriei artei, gusturilor şi valorilor estetice.
Deşi acţiunile determinante sunt specifice şi posedă o notă regională puternică, mesajul şi rezultatul lor vizual sunt universale. Gândul captiv în Smoking Room, simulacrul camerei de aur a reginei Maria a României din instalaţia Oliviei Mihălţianu, lumea iluzorie a emoţiilor şi experienţelor contrafăcute, evaluată de Apparatus 22 în Portraying Simulacra, frica indusă de filmul Fire-Followers al Karolinei Bregula – un comentariu asupra necesităţii de a incendia arta veche pentru a face loc celei noi, suspendarea în timp şi spaţiu a unei posibile mişcări, discutată de Adi Matei în animaţia Bird in a Room, interviurile care examinează modul de operare al imaginaţiei în interiorul caselor memoriale filmate de Irina Botea şi Nicu Ilfoveanu, sau instalaţia sanitară pe care Sebastian Moldovan o prezintă ca pe un element pseudo-arhitectural, ca pe un semn al locuirii, toate acestea sunt elemente de acţionare, de luare în posesie a unui spaţiu care trebuie folosit atât pentru operele de artă, cât şi pentru vizitatori. Astfel, privitorului i se oferă, de-a lungul întregului parcurs expoziţional, un spaţiu personal generos, care capătă în plus caracteristicile ascunzătorii perfecte.
Vizitatorul care soseşte în acest centru poate accesa un chestionar de evaluare a gradului de falsificare al propriei vieţi. Poate apoi simţi solitudinea în spaţiul meditativ al camerei de aur. Atmosfera instituţională este accentuată de instalaţiile sanitare care se caţără pe pereţi şi tavan ca un vrej de fasole. Custozii celor trei case memoriale li se adresează vizitatorilor prin descrierea mediului lor de lucru. Camera de zi, deschisă ca o anexă la spaţiul iniţial, îl surprinde pe privitor printr-o imagine pe jumătate tăinuită, accesibilă doar prin priviri furişate şi numai acelor vizitatori pe care curiozitatea îi mână să exploreze încă o secţiune a Centrului de reflecţie pentru istorii suspendate. Filmul proiectat pe peretele din spate al camerei întunecate întregeşte experienţa care combină frica şi incertitudinea cu o istorie dilematică a artei.
Pentru trecătorul de pe Cannaregio, centrul de reflecţie pentru istorii suspendate este expus non-stop, ferestrele mari ale faţadei deschizând o perspectivă permanentă asupra dinamicii centrului.
Expoziţia - unul dintre cele două proiecte care reprezintă oficial România la cea de-a 55ea ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia – este completată de două publicaţii: un fascicul conceput de curator, conţinând un ghid explicativ al expoziţiei precum şi o serie de şase interviuri cu artiştii participanţi, consemnate de Luigi Fassi, Anca Rujoiu, Bettina Spörr, Agnieszka Sural, Borbála Szalai şi Jürgen Tabor, va fi pus la dispoziţia publicului pe întreaga durată a expoziţiei. În luna septembrie va fi lansată cea de-a doua publicaţie, o culegere de texte cuprinzând un interviu cu Zdenka Badovinac despre conceptul istoriilor întrerupte, texte de: Liviana Dan despre expunerea artei contemporane într-un muzeu clasic în România anilor 1990, Patrick D. Flores care semnalează nevoia coagulării unei istorii a artei adaptate repertoriului analitic postcolonial, Ioana Vlasiu care trece în revistă prezentarea artei româneşti în anii 1920 în Franţa, şi Monika Wucher care descrie avangarda şi cercetarea românească în domeniul istoriei artei la începutul celui de-al treilea mileniu.
Scurte biografii artişti şi curator
Apparatus 22 este un colectiv pluridisciplinar de artă şi design iniţiat în ianuarie 2011 de către actualii membri Erika Olea, Maria Farcaş şi Dragoş Olea, împreună cu Ioana Nemeş (1979, Bucureşti – 2011, New York). După participări în expoziţii şi festivaluri, dintre care amintim pe cele de la MUMOK, Viena (AT), Museion, Bolzano (IT), MAK, Viena (AT), Steirischer Herbst, Graz (AT), Akademie Schloss Solitude, Stuttgart (DE), Salonul de Proiecte, Bucureşti (RO), TIME MACHINE BIENNIAL OF CONTEMPORARY ART, Konjic (BIH), colectivul pregăteşte acum lucrări pentru Trafo Gallery, Budapesta (HU), Motorenhalle, Dresda (DE), Galeria Nicodim, Bucureşti (RO), Mackintosh Museum, Glasgow (UK) şi MuseumsQuartier, Viena (AT).
Lucrările Irinei Botea combină strategii de înscenare reluată cu audiţii şi elemente preluate din cinematografia directă şi cinéma vérité. Printre expoziţiile sale personale şi de grup se numără cele găzduite de: New Museum, New York (SUA); MUSAC - Museum of Contemporary Art of Castilia and Leon (ES); Centre Pompidou, Paris (FR); Galeria Naţională Jeu de Paume, Paris (FR); Kunsthalle Winterthur (CH); Muzeul Naţional Reina Sofia, Madrid (ES); Gwangju Biennale 2010 (KR); Argos Center for Art and Media, Brussels (BE); MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Bucureşti (RO).
Trăsătura distinctivă a lui Nicu Ilfoveanu ca artist este abordarea cu dotări tehnice reduse a unor mijloace de expresie precum fotografia, filmul şi publicaţiile în regie proprie. Lucrările sale se caracterizează prin întrepătrunderea codurilor personal şi documentar, a sublimului şi trivialului, a evidenţei şi obscurului. A expus recent la FotoFestival, Mannheim-Ludwigshafen-Heidelberg (DE) şi PHotoEspaña, Cuenca (ES).
Karolina Bregula creează instalaţii, happening-uri, lucrări video şi foto. Şi-a prezentat lucrările în spaţii de artă precum Muzeul Naţional din Varşovia, Centrul de Artă Contemporană din castelul Ujazdowski, Varşovia, Centrul pentru Artă Contemporană Łaźnia din Gdańsk (PL); Muzeul de Artă din Kalmar (SE); şi Real Art Ways în Hartford (SUA). A fost distinsă cu premiul Samsung Art Master şi a primit bursele Visegrad şi Młoda Polska precum şi bursa Ministerului polonez al culturii.
Adi Matei a fost distins cu Premiul Henkel Romania în 2010. În 2012, a beneficiat de bursa Constantin Brâncuşi la Cité des Arts din Paris (FR), a participat la festivalul IN OUT la Gdansk (PL) şi la cea de-a treia Bienală Internaţională de Artă Tânără de la Moscova (RU). De asemenea, a realizat prima sa expoziţie personală, MOON SHUFFLE, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu (RO) şi a luat parte la programele Krinzinger Projecte Residency la Petomihalyfa (HU) şi Kulturkontakt AIR la Viena (AT).
Olivia Mihălţianu concepe proiecte de lungă durată care evoluează şi se adaptează diferitelor situaţii sociale, culturale, economice şi politice, în context global sau local, şi în care imaginea fotografică, filmică şi video joacă un rol esenţial. Printre cele mai recente expoziţii personale şi de grup se numără: Winyan Kipanpi Win/ The Woman Who Was Waited For, Kunsthalle Krems, Factory, (AT) în 2013; From the Backstage, Salonul de Proiecte, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) Bucureşti, (RO) în 2012; şi Where Do We Go From Here?, Secession, Viena (AT) în 2010.
Expoziţiile personale ale lui Sebastian Moldovan - Almost Censored la Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu (RO) în 2005, Artist Survival Kit la Jan Dhaese Gallery, Gent (BE) în 2010, sau Dreamcather la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu (RO) în 2011 – discută rolul instituţiilor de artă şi eşecul în lumea artei. Sebastian Moldovan a realizat o serie de instalaţii adaptate diferitelor locaţii, pentru Global Without Globalization, Salonul de Proiecte, Bucureşti, (RO) în 2012, sau Household Goods la Mediterranean Biennale of Contemporary Art la Haifa (IL) în 2010.
Anca Mihuleţ este curator independent. Lucrează la Sibiu şi Bucureşti (RO). Între 2006 şi 2013 a conceput, împreună cu Liviana Dan, programul expoziţional al Galeriei de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. A devenit membru fondator al Curators’ Network, o reţea profesională internaţională mobilă, în 2010. În prezent pregăteşte o expoziţie de artă românească şi coreeană, care va avea loc în anul 2015 la Muzeul de Artă Contemporană din Seoul (KR).
Coordonare proiect: Anca Mihuleţ.
Fotografii de Stefan Jammer/ courtesy the artists
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
