Larry L. Watts este un istoric american „specializat” în istoria recentă a României. În 1990 şi 1991, a fost şeful Biroului IREX din Bucureşti, între 1991–2004, consilier pe securitate naţională şi consilier al Ministerului Apărării Român fiind, până în 1997, senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) şi director al Biroului PER din România. De asemenea, Larry Watts a predat la Universitatea din Washington, Seattle. În momentul de faţă, autorul susţine cursuri în cadrul Programului de Master în Studii de Securitate şi Analiza informaţiilor conduse în comun de către Universitatea din Bucureşti şi Serviciul Român de Informaţii (SRI).
În urmă cu doi ani a publicat la aceeaşi editură RAO volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, o carte care a şocat prin dezvăluirile sale, deschizând un capitol cu totul nou, care ne obligă să gândim altfel istoria noastră recentă. În orice analiză ulterioară a perioadei, va trebui să se ţină seamă de cartea lui Larry Watts.
Volumul de faţă, Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece*), este un fel de continuare, Larry L. Watts încearcă să restabilească adevărul istoric şi să corecteze percepţiile comunităţii occidentale în privinţa rolului jucat de România în plan internaţional în perioada Războiului Rece.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă de Moscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti. Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece cuprinde, în esenţă, numeroase studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
„Ca sovietolog – scrie autorul în Prefaţă - , m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârşitul anilor 1970, subestimarea semnificaţiei declaraţiilor, politicilor şi acţiunilor României şi extrapolarea acestor atitudini şi comportamente la ceilalţi membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiştilor americani specializaţi în politica regiunii. Sursele româneşti care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am «clasat» această informaţie într-un ungher îndepărtat al minţii. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun aşa.
Vizitele repetate în România în anii 1980 şi expunerea mea directă la condiţiile de viaţă dure impuse populaţiei în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeaşi lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialităţi în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei şi a serviciilor de informaţii şi de integrare în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democraţiei în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus şi a reacţiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoinţă mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiştilor americani faţă de sursele româneşti, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorinţa de a descifra cauzele acestei continue percepţii greşite asupra intenţiilor şi comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.
Deja evidentă în volumul «Fereşte-mă, Doamne, de prieteni», această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de faţă. «Cei dintâi vor fi cei din urmă» reia firul conflictului manifestat între România şi Pactul de la Varşovia de acolo de unde fusese întrerupt în «Fereşte-mă, Doamne, de prieteni», în 1978, şi îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultăţile pe care anomalia românească le ridicase în faţa analiştilor occidentali începând cu sfârşitul anilor 1970 şi până în ajunul Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse româneşti. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare şi bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor româneşti era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor şi documentelor alcătuite de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Obstacolul «concepţiilor încetăţenite» este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului www.larrylwatts.com, pe care am postat circa 300 de link-uri şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.
«Cei dintâi vor fi cei din urmă» se constituie în esenţă într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
(...)
Aşa cum am menţionat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianţe şi în plan internaţional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când şi în cazurile în care influenţează politicile externe şi de securitate. «Cei dintâi vor fi cei din urmă» tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât «Fereşte-mă, Doamne, de prieteni», deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor important în relaţiile sale cu Occidentul în general şi cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată şi, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că URSS a exercitat sau a intenţionat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varşovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor şi cele ale altor membri ai Pactului de la Varşovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privinţa României erau determinate de politica externă şi de securitate independentă a acesteia din urmă – cursul său «separat». Şi, în ultimul rând, pentru că, până cel puţin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe şi de securitate ale celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia.”
*) Larry L. Watts – Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul războiului rece. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Adrian Bădescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
