As putea incepe ca intr-o nuvela rusa: "Intr-o frumoasa dupa-amiaza de primavara, in racoarea placuta a Salii Oglinzilor, cativa cititori pasionati se gaseau alaturi de un prieten de-al lor care isi lansa un roman". Este debutul - clasicizat, ca sa nu-i zic sablonard - al oricarei lansari de carte si jur ca, de data aceasta, nu reporterii sunt de vina pentru locurile comune ale textului. De vina e chiar realitatea: dupa acest tipar se intampla mereu un astfel de eveniment. Autorul isi consuma probabil intreaga fantezie pentru scrierea cartii si nu-i mai ramane nici macar un strop pentru a iesi din obosita formula: prezentarea cartii - de regula cei ce onoreaza invitatia isi declina gratios competenta pentru ca nu au apucat inca sa citeasca admirabilul nou volum al autorului -, cuvantul emotionat al scriitorului si nelipsitele tratatii de final, mai simplute sau mai faste, dupa buget.
Ceremonia - pe care numai daca o vom pastra nealterata vreo doua-trei sute de ani va putea deveni interesanta precum ceremonia ceaiului la japonezi - desfasurata in Sala Oglinzilor din Casa Monteoru (sau Casa Sadoveanu sau sediul Uniunii Scriitorilor din Romania, ziceti-i dupa cum il stiti) avea insa ambitii mult mai mari: sa prefateze, sa lanseze (in sensul in care se lanseaza o racheta pe orbita), sa deschida cariera unui roman comercial.
Ba mai mult, ni s-a spus ca, prin respectivul tom, literatura romana marca inceputul unui gol care a tras-o in jos ani, secole de-a randul: absenta literaturii comerciale. Uite de-aia nu scoatem noi capul in lume, ne-a zis-o de la obraz un tanar cu dreptul simt al masurii, pentru ca nu am avut si nu avem o astfel de literatura de consum. Am aici a face doua obiectii majore: una despre ce vrea sa insemne literatura "comerciala" sau "de consum", iar a doua despre ce vrea sa insemne pur si simplu "comercial". O a treia va face obiectul cronicii viitoare, incercand sa raspunda la intrebarea cat de comercial este romanul lui Gelu Negrea Codul lui Alexandru (titlul va este, macar vag, cunoscut de undeva).
Cercetatorii fenomenelor economice au ajuns la concluzia ca, in trinomul producator-vanzator-cumparator, centrul de greutate a cazut diferit de-a lungul vremurilor. Astfel, au existat epoci intregi in care producatorul a fost rege, de el depinzand toti ceilalti, care stateau la voia, pasiunea, priceperea si interesele sale. Largirea si diversificarea pietei, specializarea si schimbarea raportului urban-rural aduce in prim-planul vietii economice vanzatorul. De data aceasta, si producatorul, si cumparatorul trebuie sa-si moduleze cerintele, nevoile si bugetele in functie de negustor, adica de cel ce preia de la unul si desface catre altul. Interpunerea comersantului intre producator si cumparator scumpeste produsul, dar il face mult mai accesibil, pentru ca ii este luat producatorului "de-acasa" si ii este adus cumparatorului mai aproape de casa, in piete sau in magazine.
Vremurile moderne au descoperit ca degeaba produci, degeaba oferi produsul spre vanzare daca nu are cine si cu ce sa-l cumpere. Asa a inceput dictatura Mariei-Sale Cumparatorul. Asta s-ar traduce in felul urmator: daca omul are cinci bani in buzunar, trebuie sa ii iei tu, pentru ca altfel ii ia altul. Sistemul de credite, de rate, de facilitati, intregul sistem de publicitate, strategiile de marketing se rotesc toate in jurul cumparatorului: cum sa-l determinam sa cumpere? De cele mai multe ori, sa cumpere chiar daca nu are nevoie de asa ceva. Nu mai poti porni la drumul producerii unor marfuri fara o analiza temeinica a pietei. Asadar, comercialul nu mai defineste operatia simpla de a cumpara ori de a vinde cu un oarecare profit, mai mare sau mai mic, ci reprezinta acel act de persuasiune prin care faci pe cineva sa cumpere produsul chiar daca nu s-a gandit vreodata ca ar avea nevoie de asa ceva. De ce sa-l cumpere? Pentru a-l consuma in mii de feluri si, uneori, chiar departe de proprietatile originare ale acestuia.
Tot astfel definesc eu literatura de consum. Preponderent, ea se produce la fel, aparent are aceleasi proprietati ca literatura adevarata, dar de consumat nu se mai consuma in acelasi mod. Se consuma pentru ca e de bon ton, pentru ca e la moda, pentru a intretine conversatia in lumea mondena, pentru ca toata lumea o consuma. Se consuma si se arunca ambalajul, iar gustul, oricat de staruitor, se risipeste prin consumarea altui produs, de acelasi fel sau nu. Exista un instinct genial al descifrarii asteptarilor publicului sau exista strategii editoriale capabile sa le capteze ori chiar sa le produca. Literatura romana nu a dus lipsa de o astfel de literatura, rod al unor intuitii scriitoricesti extraordinare. As da exemplul lui Cezar Petrescu in perioada interbelica, dar si al unui Mihail Drumes sau Petru Popescu in perioada postbelica. Pus la curent cu ceea ce se petrecea in lumea americana si occidentala, Petru Popescu chiar teoretiza formula romanului de succes, iar daca memoria nu ma insala, Prins (1969) este un antemergator al romanului care exploateaza boala la moda, cancerul. Pare-mi-se ca Love Story al lui Erich Segal a aparut dupa romanul scriitorului roman. La fel de interesant, mai ales pentru cei care fac afirmatii fara sa citeasca, este sa amintim ca Petru Popescu cultiva cu frenezie (si cu mare succes) ceea ce se cheama azi autofiction, transformand in carti evenimente majore ale vietii sale, cum ar fi stagiul militar (Dulce ca mierea e glontul patriei, 1971). De acest tip de roman (de succes) se contaminase si Marin Preda, iar Marele singuratic este o astfel de incercare, romanul aducand-o in prim-plan pe Simina, tanara pictorita care-si consuma ultimele luni de viata in frenezia creatiei si a iubirii. Suferea, evident, de cancer!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
