Un cotidian influent se pornise, ca la NASA, sa numere zilele ramase pana la marele eveniment - 15,14,13,12 etc. - al venirii in tara a lui Coelho pentru a participa la lansarea unui nou roman. Iar lansarea la aceeasi ora, pe toate meridianele micutului nostru glob pamantesc, a unui volum din Harry Potter a adus la miezul noptii, in fata librariei, o multime bucuresteana aproape isterizata. Sunt numai doua exemple din posibilul lung sir al strategiilor de a crea necesitatea inaintea aparitiei produsului. Succesul de vanzari a fost cel scontat, adica maret. Asadar, despre un roman comercial trebuie sa vorbeasca mai intai vanzarile si-abia mai apoi critica.
In logica stabilita de un tanar la lansarea cartii lui Gelu Negrea, cum ca literatura comerciala aduce cititori catre literatura de anvergura, faptul ca in Romania se vinde bine ceea ce se vinde bine oriunde ar trebui sa-l bucure pe scriitorul roman. Dar a presupune ca unui cititor impins sa cumpere o carte (nimeni nu ne poate spune cati cumparatori sunt si cititori) i s-ar trezi interesul si pentru Goethe este o ipoteza la fel de realista ca si aceea ca unui jucator de table i s-ar deschide pofta pentru sah din simplul motiv ca pe cutia in care arunca el zarurile se afla si 64 de patratele albe si negre.
Teoria asta cu atrasul de cititori pare a fi o alta gaselnita a celor ce se ocupa de strategiile de vanzari ale produsului numit carte. Adica, vezi Doamne, nu numai banii ne intereseaza, ci si latura educativa a lectorilor nostri! Fals, fariseic si nefondat pe nimic stiintific acest gand, pentru ca trateaza publicul ca pe un grup unitar, in timp ce studiile dovedesc ca avem a face cu multe grupuri distincte de public cititor de literatura. Daca nu e cu totul absurd ca dupa ce ai citit Sandra Brown sa citesti si Marcel Proust, reversul este absolut exclus: niciodata cel ce si-a inceput copilaria (si a ramas in adolescenta si maturitatea lecturii) cu/la Sandra sau Dan Brown nu va ajunge la Proust. Sa nu ne iluzionam!
Asadar, daca nu este inclusa in strategia lansarii ori a impunerii pe piata a respectivului produs, numit roman comercial, cronica unei astfel de carti ar trebui sa apara undeva mai tarziu si sa porneasca nu de la text, ci de la consecintele sale. Pentru ca tinta sa este aceea de a vinde - a vinde mult! - si a face voga. Un roman comercial despre care scriu comentatorii avizati, dar despre care nu auzi in tramvaie, metrouri si la party-uri, si care se vinde cu tot atata truda ca un roman "serios", reprezinta un nonsens. Dreapta cercetare a valorii unui roman de succes este cercetarea actelor contabile (cat s-a vandut) si cercetarea sociologica (cati au auzit de el?). Pentru indeplinirea cerintelor, o astfel de carte are o reteta sigura: sa adune intre paginile ei subiectele la moda sau sa mearga in siajul unei teme la moda. In privinta stilisticii ei, reteta este cea dupa care s-au ivit integramele: erau tot un fel de cuvinte incrucisate, dar atat de usoare, incat le putea rezolva oricine, oriunde: ii creau dezlegatorului iluzia ca este cel putin la fel de destept ca autorul. Tot asa, un roman de succes nu trebuie sa-i puna citiorului sau mintea pe moate.
In plina epoca a globalizarii, in angoasele incalzirii globale si ale altor pericole ce ameninta soarta planetei, in multimea de evenimente ce nu par a avea vreo logica se afla subiectul la moda. Interesul s-a deplasat de la individ si problemele sale la cine guverneaza planeta, incotro o duce, de ce se intampla anumite lucruri. Conspiratii, centre, secrete de care muritorii de rand sunt tinuti departe, experimente la scara planetara, comori tainuite timp de sute de ani - iata ceva ce poate lua mintile unui om. Pavel Corut a experimentat cu succes prin anii '90 aceasta reteta, asezonata cu un nationalism care facea sa tresalte, in pieptu-i de arama, inima oricarui bun roman. Nu altceva gasim la Gelu Negrea in Codul lui Alexandru. Doar ca Pavel Corut aseza asa, neaos, centrul lumii si secretul lumii in chiar inima dacismului nostru, in timp ce Gelu Negrea e mai prudent. El nu se departeaza de locurile misterioase ale lui Dan Brown, dar le aduce si el un pic de romanism cu un istoric care e gata-gata sa puna in pericol omenirea avansand niste ipoteze ce il apropie primejdios de marele nostru secret al Pamantului: suntem laboratorul de experiment al unei alte civilizatii, suntem o clona careia trebuie sa-i mearga rau spre a-i fi bine, adica spre a fi lasata in viata, cu o alta romanca angajata pe la nu stiu ce organisme care se angajeaza sa imparta binele dupa ce va fi gasit comoara pe care stam, cu un alt roman caruia i se incredinteaza comoara etc. Evident ca pe istoric il cheama Adam (ba chiar Adam Adam), ca femeia nu putea fi decat Eva si tot asa. Romanul e amuzant - cel putin pentru mine a fost - tocmai prin asumarea atator poncife, banalitati, teorii luate de pe internet si chiar prin constructia lui stilistica de "bavardaj", de palavrageala: se vorbeste mult, personajele se taie in sabii oratorice boante si ironii de salon sau de party-uri cu pretentii de intelectualitate. Multe pagini mi-au dat senzatia ca au fost scrise spre amuzament personal, autorul bucurandu-se ca are posibilitatea sa spuna un banc, sa ne descrie cum se da mat in sapte mutari asa cum un copil se bucura de cate o jucarie, gasind-o amuzanta. Am fost, totusi, in garda, pana la ultimele cuvinte ale romanului: daca, asa cum il stiu pe autor din studiile sale despre Caragiale sau Marin Preda, acesta imi intinde o capcana? Daca e o parodie, daca sub aceste simplisme se ascunde comoara templierilor literaturii? M-am dumirit: nu e!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
