Ziarul de Duminică

Rondul de noapte

22.10.2004, 00:00 17



Ma trezesc buimac, in tunete si fulgere. Ploaia mitraliaza acoperisurile si... mai e ceva - zarva mare in strada, multe faruri aprinse, voci de barbati agresive, intretaiate. Pe strada ingusta, o masina mare de teren, parcata pe trotuar, este inconjurata de vreo 4 masini de politie. Cativa politisti de la Circulatie stau de-o parte si de alta a masinii. Ma uit la ceas: e ora 3 dimineata si ploua torential.



Proprietarul masinii de teren s-a imbatat cui, dar asta nu l-a impiedicat sa faca un raliu prin oras, fara sa tina cont de strazile siroind de apa. Politia s-a luat dupa el, a incercat sa-l opreasca, dar fara succes. Omul a venit glont acasa, unde a si fost prins. Iar acum refuza sa dea politistilor actele si nici nu vrea sa coboare din masina. Politistii stau in jurul masinii, uzi leoarca, vorbesc la statii si incearca sa-l convinga sa revina la sentimente mai bune. Au blocat trotuarul dintre masina si casa, ca nu cumva infractorul sa fuga.



Cam asta ar fi povestea pe scurt.



Intre timp, apare in viteza si o masina a unui post de televiziune. O reporterita blonda sare din masina, urmata de cameraman.



Dar la volanul masinii nu este infractorul, el sta pe locul mortului. La volan se afla sotia lui. O roscata cu parul lung, ondulat. Ea vorbeste de zor la mobil si, din cand in cand, deschide geamul sa discute cu politistii.



Unul dintre geamurile de la parter ale casei unde locuieste se deschide si o femeie in varsta tipa isterica:



- L-ati batut, o sa va dam in judecata, am vazut eu ca l-ati batut!



- Cine, doamna, noi? sare un politist cu cascheta siroind de apa.



- Da, voi, nenorocitilor!



De fapt, a fost asa: omul, desi manga, a parcat in viteza masina in fata casei, fara sa atinga, miraculos, vreuna dintre celelate masini de pe trotuar. Doamna isterica - soacra, aveam sa aflu - a iesit repede din casa cu sotia lui. Asta s-a suit repede la volan, inainte sa ajunga politistii, care, totusi, erau la coltul strazii si vazusera toata manevra. Acum, femeia sustinea ca ea condusese. Dar n-o credea nimeni, pentru ca facuse o greseala: era inca in pijama. Si chiar daca ar fi condus ea, ce motiv ar fi avut o doamna ca dansa sa conduca noaptea prin orasul asaltat de ploaia torentiala ca si cum ar fi fost beata sau ar fi jucat o scena dintr-un film politist american? Oricum, in timpul urmaririi, politistii vazusera ca in masina de teren se afla un singur om. Cand l-au prins, a refuzat prezinte actele. Politistii l-au invitat sa coboare din masina, probabil sa-i faca testul cu fiola. Atunci cetateanul turmentat a devenit agresiv, i-a lovit pe politisti, i-a indepartat de langa portiera si s-a incuiat din masina. Agentii au reusit sa deschida portiera inca o data. Intre timp, omul isi sunase fratele sa-i vina in ajutor. Politistii trageau de el sa-l scoata afara din masina, el ii lovea cu pumnul si picioarele, in timp ce-i striga fratelui la telefon:



- Vino, ca ma omoara astia!



Cam asta se intamplase, de fapt. Intre timp, a aparut si o duba a politiei, cu alti politisti. Cei doi soti continuau sa stea baricadati in masina. Soacra a iesit din casa, continuand sa-i acuze pe politisti ca i-au agresat ginerele.



- Nu va e rusine, doamna sa mintiti, ca sunteti femeie batrana!?!, a strigat politistul care incasase ceva pumni de la ginerele doamnei.



Sotia parea cea mai calma, vorbea de zor la mobil, o vedeam prin geamul coborat. A aparut, in fine, si fratele sotului, tot cu o masina de teren. Un tip inalt, subtire, frezat, cu o geaca de piele si miscari d-alea de smecher de cartier. Si el vorbea de zor la mobil. A vorbit cu politistii, apoi s-a dus la masina. I-a cerut cumnatei sa-i dea actele fratelui. Dupa ceva negocieri, a reusit sa ia actele si le-a dat politistilor. Se vedea clar ca tare ar fi vrut sa poata musamaliza conflictul, dar nu prea avea loc de intors - erau prea multi politisti furiosi la fata locului si, mai ales, echipa aceea de televiziune. Lampa camerei operatorului matura nemilos scena evenimentului, iar reporterita intervieva pe toata lumea.



Intr-un final, dupa lungi parlamentari, s-a rezolvat asa: fratele s-a suit la volanul masinii, sotia s-a mutat in spate si langa ea a urcat un politist. Apoi, coloana s-a pus in miscare spre sectia de politie. Am numarat cinci autoturisme de politie, o duba, plus masina echipei de televiziune.



A doua zi aveam sa aflu ca sotul e patron de restaurant, iar sotia lui - avocata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO