Ce bine ca publicul bucurestean, fie el cunoscator sau nu, a avut prilejul de a veni in contact cu arta unei mari artiste. Fie si intr-o versiune de concert. Ruxandra Donose are o activitate internationala ce se desfasoara intr-un regim concurential pe care, cu toata bunavointa, nu ni-l putem imagina foarte clar de aici, de pe linistitele noastre meleaguri.
Intr-o succesiune de spectacole si recitaluri desfasurate pe patru continente, activitate sustinuta fara oprire de mai bine de 15 ani, in care - dupa cum declara artista "...daca nu dai totul, nu existi, nici chiar aceasta daruire nereprezentand o garantie a succesului...", Ruxandra Donose a venit la Bucuresti cu inima deschisa, ridicand publicul in picioare in cele mai spontane ovatii pe care le-am auzit in salile noastre de multa vreme incoace.
Ea nu a facut nimic special in acea seara pe care cu greu o vom putea uita. Nu a cantat nici mai bine nici mai putin bine decat in celelalte spectacole cu care a entuziasmat o lume intreaga, inerentele emotii legate de cantatul acasa fiind cu caldura puse in actul inefabil al interpretarii. Asa canta, mai corect asa concepe Ruxandra Donose actul artistic. Ca pe o suma de parametri tehnici si emotionali, ecuatie plina de un fermecator necunoscut paradoxal, pentru ca ea nu lasa la o parte nici un amanunt. Iar acest lucru se aude si se simte.
Este genul de artist despre care poti spune ca ar fi reprezentat o pierdere sa nu o fi ascultat pe viu macar o data. Cantul ei sintetizeaza un balans extrem de natural intre emotie si exactitate, intre o conducere eleganta si personala a frazei si un respect adanc fata de acuratetea stilistica.
Conducerea Operei bucurestene merita toata recunostinta publicului. Acest public a putut vedea limpede ca un nivel ca al Ruxandrei Donose poate fi atins si pe malul Dambovitei (la propriu), dar numai in urma unui efort sustinut. Dar in acest scop, colectivele Operei Nationale ar trebui sa subordoneze totul notiunii de viata artistica. Numai asa nu vor deveni amare nostalgii vremurile cand piata muncii (inclusiv in domeniul artistic) nu era liberalizata - ce bine! -, iar locul instrumentistului sau al cantaretului care a uitat de mult de ce si pentru ce se afla de fapt acolo nu era amenintat de altii mai constiinciosi, vremurile cand publicul, minunatul nostru public, aplauda cu caldura - ce bine! - un tip de performanta artistica care in alte parti ale Europei nu mai rezista de mult.
Cei prezenti pe scena alaturi de Ruxandra Donose au dat impresia ca s-au straduit. Dar s-a vazut, auzit si mai ales simtit ca aceasta straduinta nu mai da rezultatul scontat, pentru ca atunci cand performanta nu mai este o adevarata prioritate a vietii profesionale, ea nu mai poate fi atinsa decat extrem de rar.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
