"Magarii" de pretutindeni dau suturi in "leul bolnav", jucat acum de presedintele George W. Bush. Doua mandate, doua razboaie aparent pierdute, caci necastigate, in Irak si Afganistan...
Ora bilanturilor nu a sosit, lumea e inca intoxicata cu fumul ridicat de pe Ground Zero, iar simptomul "Atacati, pentru ca se schimba garda!" defineste lasitatea umana inca de pe vremea lui Esop. Administratia Bush va fi deci judecata obiectiv ceva mai tarziu. Deocamdata, ea nu prea mai are suporteri pentru ca toti - aliati sau adversari ai superputerii americane - vorbesc deja cu viitorul, inca necunoscut, locatar al Casei Albe.
Un punct cu adevarat slab poate fi totusi contabilizat chiar de astazi: dl Bush a facut cel mai putin dintre toti presedintii americani pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Relatia SUA-Israel a fost mereu testul eficacitatii din politica externa americana. Fiecare presedinte, din anii '70 incoace, a pus o caramida la procesul de pace. I-a adus pe protagonisti la Camp David, i-a vizitat pe beligeranti, a propus planuri de actiune, formule de compromis, linii rosii. A inteles, altfel spus, ca pana la aparitia unui stat palestinian viabil, relatia Occident-Orient, dar si relatia Nord-Sud nu vor functiona predictibil. Ei bine, dl Bush si egeria sa diplomatica, dna Rice, au descins pe teren, au simulat continuarea interesului pentru procesul de pace, dar nu au actionat corespunzator. Situatia regionala e mai proasta ca oricand, din Liban si Siria pana la viesparul politico-social din interiorul taberei palestiniene. Totul pare scapat de sub control.
Asteptarile globale fata de revenirea SUA in jocul medio-oriental sunt tot mai serios alimentate de faptul ca trio-ul Obama-Clinton-McCain anunta, fiecare pe vocea sa, o iminenta schimbare de ton. Sunt convins ca viitorul presedinte, oricare ar fi el sau ea, va readuce America in centrul procesului de pace.
Dar cel mai revolutionar dintre cei trei ramane dl Barack Obama, care pare decis sa adune opinia publica din toata America in spatele urgentei de a gasi, cu adevarat, o solutie pentru statul palestianian. Recent, dl Obama le spunea membrilor comunitatii evreiesti din California ca e posibil sa critici extremismul politic promovat de Likud fara sa fii antiisraelian. E un act de curaj, daca ne amintim ca nici un candidat la Casa Alba nu are interesul de a-si ostiliza lobby-ul proisraelian (a carui influenta o depaseste, de departe, pe aceea detinuta de lobby-ul cubanez anticastrist sau de catre cel al homosexualilor).
Si in cazul victoriei celorlalti doi, imobilismul erei Bush va inceta. Hillary Clinton ar putea relua excelentul plan de pace finalizat la sfarsitul celui de-al doilea mandat al sotului ei. Iar senatorul McCain, un anti-Bush republican, ar putea de asemenea schimba cursul istoriei. Nu e vorba despre partizanate. Nu poti proteja principial dreptul la existenta al statului israelian daca nu admiti simultan evidenta ca, fara un stat palestinian, terorismul islamic va continua sa se propage, ca un tsunami populist, din Egipt si Iordania pana in Pakistan si Malaiezia. Securitatea durabila a Israelului pretinde rezolvarea definitiva a problemei palestiniene, cu sau fara solutii logistice pentru cele trei milioane de refugiati. Sa speram ca acest paradox strategic va reveni cat de curand in Biroul Oval.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
