Scoate limba!

Locuisem in Lhasa vreme de-o luna si vizitasem toate templele si manastirile vechi, in primul rand Manastirea Jokhang, unul dintre locurile sacre ale budistilor tibetani. Credinciosi veniti din toate colturile Tibetului ii dadeau ocol fara oprire, invartind sutrele si rugandu-se sa se reincarneze bogati si sa nu mai traiasca in suferinta. In fata portii, multimile de oameni care se prosternau pareau alcatuite din sportivi profesionisti aflati la antrenament - toti se intindeau pe jos, se ridicau si-si uneau palmele si-apoi se intindeau iar pe jos. Se cheama ca prin asta le satisfaceau pe deplin turistilor gustul pentru curiozitati. Dar pe straini ii atragea si mai mult ritualul funerar tibetan. Cu aparatul de fotografiat la gat, mersesem si eu de cateva ori la cate o ridicatura pentru funeraliile de sub cer. Dar fie nici nu se luminase bine de zi ca ceremonia funerara se si terminase, fie erai descoperit de departe si nu te lasau sa te apropii. Uneori aruncau si cu pietre dupa tine, sa te goneasca. De cateva ori ma intorsesem mofluz. Auzisem ca trupul mortului este tinut acasa timp de trei zile, iar apoi este purtat in spate de membrii familiei pana la ridicatura pentru funeraliile de sub cer: pe drum, nu aveau voie sa intoarca deloc capul. Ajunsi la capatul satului sau al drumului, faceau tandari o oala de lut, semn ca spiritul mortului nu se mai intoarce. Cel ce conducea ceremonia aprindea un foc de plante bine mirositoare. Oamenii avuti chemau un lama sa citeasca sutrele si sa prezinte pe taramul lui Buddha implinirile mortului: acesta fie se reincarna intorcandu-se pe aceasta lume, fie ramanea sa traiasca pe vecie pe acel taram. Conducatorul ceremoniei taia dupa aceea cu totul carnea de pe trupul mortului si-o felia marunt, iar apoi spargea oasele cu ciocanul pana le transforma intr-o pasta. Daca era vorba de oase moi si tinere, mai presara putina faina de secara, amesteca si dadea totul vulturilor sa manance. Daca mortul era din randul credinciosilor, ii facea cu cutitul un semn pe piept, ca sa-i poarte noroc. In cele din urma, dadea rudelor pielea de pe capul mortului, iar cu asta funeraliile de sub cer se incheiau. Ca sa mai intre dupa aceea in comuniune cu mortul, oamenii se duceau la manastire sa arda betisoare si sa se roage la Buddha. Ma-ndreptam acum spre locurile indepartate din Tibetul central cand a dat norocul peste mine - am gasit o cale sa asist la funeraliile de sub cer.

(...)

In josul intinderii de colibe de pamant, aproape de malul lacului, se afla o casa de ciment cu olane rosii, probabil sala publica a satului. Mi-am scos scrisoarea de prezentare, o facatura stampilata cu stampila rosie, m-am apropiat si-am aruncat o privire: nu semana cu o sala publica, era o casa cu totul obisnuita. Din ea a iesit un soldat, care dupa accent parea sa fie din Sichuan. M-a invitat inauntru si l-am urmat. Era de la transmisiuni si era stationat aici, avand in sarcina intretinerea liniei telefonice. Circuitul telefonic mergea de obicei bine, asa ca se ducea pe lac sa pescuiasca si probabil citea reviste si romane de arte martiale. A fost foarte bucuros cand i-am cerut sa stau la el. Era acolo de patru ani, invatase bine limba si trecea adesea pe la casele tibetanilor din sat sa bea ceva. Pe perete atarna un pistol automat, iar inauntru era un talmes-balmes ca intr-un depozit de vechituri.

M-am interesat daca pe-acolo se gasea vreo ridicatura pentru funeraliile de sub cer, iar el mi-a spus ca da. L-am mai intrebat si daca in ultima vreme au mai avut loc funeralii sub cer si, usor panicat, mi-a spus ca o femeie murise chiar in urma cateva zile.

(...)

Atingand usor suprafata mesei, mi-a zis deodata ca moarta n-avea decat saptesprezece ani. Am incremenit: atat de tanara! "A murit pentru c-a pierdut mult sange la nastere", mi-a spus. "Copilul e inca in burta". Am simtit ca m-apuca greata si mi-am scos o tigara.

O bucata de vreme, am tacut amandoi. In camera era foarte umed pe jos. De perete se sprijinea un pat de o persoana - un pat de lemn folosit in armata, dat cu lac galben si avand imprimate pe tablie steagul national si numarul unitatii. Pe pereti erau mai multe decupaje din reviste. O gramada de suporti de fier si de cabluri se ridica sub lavoarul din spatele usii. Jumatatea de jos a ferestrei era lipita cu hartie de ziar, iar prin geamul de deasupra se vedea cerul, care deja se schimbase, din albastru adanc facandu-se negru. Pe sosea nu se mai auzise de mult zgomotul vreunei masini in trecere.

Soldatul s-a ridicat, s-a sprijinit de tablia patului si mi-a spus: "Poti sa vii sa te uiti. Nu le pasa de aparatul tau, multi nici n-au vazut vreodata vreunul; cei doi soti ai Mimei stiu cu-atat mai putin ce e aia". "Cine are doi soti?", am intrebat eu.

"Moarta."

"Cum sa aiba doi soti?", am intrebat din nou.

"S-a maritat cu doi frati." Vocea de-abia i se auzea. Am tacut un moment, apoi am intrebat iar: "De ce-a trebuit sa se marite cu amandoi?". De cum mi-a iesit vorba din gura, am stiut ca nu e bine: era moarta, ce sa mai intrebi de ce-a avut doi soti? Dar el mi-a raspuns: "Nu era de-aici, venise din Nathula. Erau unsprezece copii cu totul, iar Mima era cea mai plapanda. Cand de-abia facuse sase ani, au dat-o pe noua piei de oaie".

"Se mai dau inca oameni la schimb?" Nu mi-a raspuns, dar a continuat povestea. "Cand a crescut, n-a mai fost asa de slaba, s-a dus si la Lungmatse si-a facut trei ani de scoala. Pe-atunci, maica-sa care a luat-o de suflet inca traia." "Cum o chema?" Mi s-a parut ca treaba merita pusa in scris, asa ca mi-am scos agenda si pixul.

"Taica-sau era un betivan. Cum se-mbata, il apuca cantatul si voia sa puna mana pe femei. Uneori o prindea si pe Mima si-o pipaia in toate felurile. Cand a murit batrana, a inceput sa faca si mai rau. O fata asa de tanara cum sa dea la o parte ditamai matahala?" Vocea ii era agitata si nelinistita si stiam ca urmeaza sa traga o injuratura. Adineauri, cand facusem pe grozavul, injurase in toate felurile fara oprire. "Poti sa ma duci sa vad?", am zis.

N-a ridicat capul, dar a apucat cheile si lanterna de pe masa: "Hai!".

Am patruns in sat si-am urcat urmand o crapatura cascata intre colibele negre de pamant. Ulita era plina de hartoape si se umbla greu pe ea, iar balegile uscate sau proaspete si feluritele ierburi se dadeau inapoi pe tacute in fata luminii lanternei. Latraturile cainilor se uniformizasera. A deschis o poarta care dadea spre o casa luminata si-a strigat ceva in tibetana: am intrat amandoi.

Cativa barbati care sedeau in jurul focului si-au intors fetele si m-au privit cu gurile cascate. Unul putin mai in varsta s-a ridicat. Soldatul a vorbit cu el in tibetana, in timp ce toti ceilalti se uitau la mine.

Am scos bricheta si am aprins-o, apoi am scos si tigari, pe care le-am impartit. In intuneric, nu le vedeam decat dintii. Am aprins din nou bricheta cu un clic, marind flacara; barbiile li s-au lasat tuturor in jos, iar eu i-am dat bricheta celui care se ridicase. A luat-o si s-a asezat, iar din acel moment privirea li s-a mutat asupra brichetei: si-o dadeau unii altora si se uitau la ea; de mai multe ori au ridicat capul si mi-au zambit. M-am asezat si eu, iar un tanar de-alaturi a scos dintr-o traista de panza o bucata de carne uscata de oaie, din care a taiat o felie si mi-a dat-o. In zona Yangpachen, intalnisem de multe ori obiceiul de-a manca cruda carnea de vaca si de oaie, asa ca mi-am desprins cutitul de la brau si-am inceput sa-mi tai si sa mananc. S-au

bucurat ca fac asta si mi-au intins si-o cana de bautura din orz. Nu fiersese de tot, iar cateva boabe inca mai pluteau la suprafata. Mi-am amintit de femeie.

Camera era toata plina de fumul inecacios scos de balegile de vaca, de nici nu mai indrazneai sa respiri. Am aruncat o privire in jur: era simplu, ca-n toate casele de tarani. Pe scrinul de lemn inalt de un chi aflat langa perete era intinsa o cuvertura. Peretii erau varuiti. Langa usa de la intrare, in dreapta, se mai gasea o camera, care nu era separata prin nici un paravan; inauntru era cu totul bezna, de nu puteai vedea chiar nimic - era probabil dormitorul lui Mima sau vreo camara cu diverse lucruri ingramadite in ea.

Chiar in fata focului se afla un vechi scrin tibetan: pe perete lipisera un desen budist - un diavol al nepermanentei tinea cu mana marele disc al rotii vietii si mortii, deschizand gura ca sa-i inspaimante pe cei vii. Desenul era foarte vechi, iar sub el erau lipite cateva pasaje in tibetana din sutrele budiste, imprimate pe hartii rosii si verzi.

Probabil ca vorbeau despre cum voiam eu sa asist la funeraliile de sub cer: cativa tibetani se uitau la mine si dadeau aprobator din cap. Soldatul s-a ridicat si mi-a zis si mie sa ma ridic. M-a dus in spatele usii si-a luminat cu lanterna un sac de canepa cu gura legata, sub care se aflau cateva caramizi de lut.

"Ea e", mi-a spus soldatul.

Am fluturat de cateva ori cu lanterna peste sacul de canepa: parea ca sta asezata, cu fata indreptata spre usa din spate. Capul ii atarna foarte jos - pesemne ca-l apasasera cand legasera sacul.

Acasa, dupa ce m-am intins pe pat, am ramas cu ochii deschisi, inchipuindu-mi-o pe moarta. Sigur stia sa cante, asta e una dintre caracteristicile acestor oameni: am auzit adesea femeile oprindu-se in padure sau pe drum si cantand - chiar daca nu le-ntelegi, iti face totusi placere sa auzi sunetele acelea iesite din gatlejuri de femei, care dezvaluie totul si nu lasa nimic deoparte. Isi dau jos si suba facuta din piei si si-o leaga de sale, iar cand se-apleaca sa munceasca, parul le-aluneca pe langa urechi. Pentru ea, am imprumutat insa fata fetei la care ma uitasem in masina: o fata rotunda, cu obrajii imbujorati, nasul mic, ochii negri ca taciunele care te privesc direct si pielea de pe gat si spate alba si delicata; dintr-o parte putusem sa zaresc cum adancitura intunecoasa dintre sani ii tremura constant in ritmul masinii.

In cele din urma a inceput sa vorbeasca: "O sa-ti spun, tu oricum nu esti de-aici, stai doua zile si pleci. Mie mi-e prea greu sa nu vorbesc". M-am ridicat in fund, mi-am pus perna in picioare la spate si l-am ascultat. A spus asa:

"Ma-ntelegeam bine cu Mima, de-aia nici nu m-am transferat de-aici, cu toate ca-n locul asta oamenii nu pot sa stea prea mult. La inceput de tot, m-am intalnit cu ea pe munte. Urcasem sa schimb firele de telefon si trebuia sa trec peste doua varfuri. Ea imprastiase turmele si sedea asezata fara sa faca nimic. Am coborat, in spate cu un colac mare de fire vechi, foarte grele. I-am dat buna ziua si m-am asezat jos langa ea. Cainele ei mi-a aruncat o privire si s-a culcat la loc.

Era cald rau in dupa-amiaza aia. Oile cautau un loc mai cu vant in care sa pasca. Mi-a zambit. Dupa aceea, s-a uitat la mine tot timpul, fara sa-i pese ca sunt barbat. I-am zis ca sunt de la statia telefonica de jos, dar n-a inteles. I-am aratat firul telefonic pana la casa de jos, iar ea a zambit din nou, si-a-ntors fata si-a privit spre Kampala. Acolo era o camioneta care se chinuia sa urce panta, dar n-auzeam zgomotul.

Mima mi-a spus ca ma mai vazuse si m-a intrebat de ce stau aici atat de mult si nu ma-ntorc acasa. Accentul ei era diferit de cel de pe-aici. Am taiat o bucata mare de fir si i-am dat-o sa-si usuce rufele sau sa lege ceva cu ea. Mai apoi am inceput sa ma duc des pe munte ca sa ma vad cu ea. Si ea ma astepta adesea anume, dandu-mi uscatura de oaie facuta de ea si bautura de orz. Mai stia sa faca o bautura si din curmale mari si din pere salbatice. De multe ori stateam cu ea pana se lasa intunericul. Ii placea curatenia mai mult decat fetelor tibetane obisnuite de la sat si nu mirosea prea tare a oaie si branza: chiar imi placea s-o miros. Odata am intins mana si i-am desfacut braul cu care-si lega suba si nu m-a dat la o parte: am stat asa imbratisati impreuna. Era prima fata cu care aveam vreo legatura. Era de-ajuns sa ma apropii de ea sau s-o ating pe piept, ca o luam razna. Simteam ca ma asteapta. Dar eram inca prea copil. Mi-a mai spus si ca taica-sau o scarmana destul de des. De multe ori fugea din casa si nu se mai incumeta sa intre inapoi. Toti cei din sat stiau ca doarme la un loc cu taica-sau. Tinerii o dispretuiau. Anul trecut, cam tot pe vremea asta, a dat deodata buzna aici inauntru, a pipait drumul

pana la pat si nu stiu de unde-am prins curaj si-am facut-o cu ea, toata noaptea, fara pauza. Cand sa se lumineze, m-a dat la o parte si mi-a spus ca trebuie sa se intoarca. Am ajutat-o sa se imbrace si m-am culcat. Inainte sa plece, Mima a bagat sub perna mea colierul de turcoaz pe care-l purta din copilarie. De-abia a doua zi am aflat ca se maritase cu cei doi frati."

Cand a terminat de vorbit, mi-a aruncat o privire piezisa si mi-a spus ca daca scot vreo vorba despre asta, or sa-l distruga si-or sa-i faca si felul. Am scuturat solemn din cap, semn ca o sa am buzele pecetluite. De aceea, in povestea aceasta nu pot sa-l numesc decat "Soldatul".

A scos din sertar colierul, pe care l-am apropiat de lampa sa-l privesc. Era un colier de agate care se alternau cu margele rosii de lemn: la mijloc atarna un turcoaz foarte mare, bine lustruit si intunecos si avand mirosul de lapte al corpului de femeie. M-am gandit la ea - la femeia din sacul de canepa intins pe caramizi de chirpici.

"Te-a mai cautat dupa aia?", l-am intrebat.

"Nu, dupa ce s-a maritat, n-a mai mers sa stea cu oile pe munte, facea treburile din casa. Am auzit ca amandoi fratii o placeau si ca, dupa ce beau ceva, puteai s-o auzi pe Mima tipand tare pana dincolo de jumatatea noptii. Cineva l-a vazut si pe fratele mai mic, pe cand se intorceau de la adorarea lui Buddha de la Wangdan, facand-o cu ea calare pe cal. Mima era deja insarcinata atunci. Cei doi frati erau trecuti de jumatatea vietii si de-abia acum se casatorisera cu o asemenea femeie."

"De ce nu te-a mai cautat?", l-am intrebat.

"A mai venit." Soldatul a raspuns incet, sovaind: "Nu vreau sa-ti spun chiar tot."

Cand am urcat pe ridicatura pentru funeraliile de sub cer, rasarea deja Soarele. Aici nu era ca in Lhasa, unde ridicatura pentru funeralii se afla pe o piatra uriasa iesita in afara si cu totul plata; era la jumatatea muntelui, pe o inaltime neteda, formata din pietre razlete, care lega colinele de muntii mai inalti. Cateva sfredeluri de fier erau ingropate adanc in pamant, cu cateva funii legate de ele; alaturi, se aflau niste cutite rupte si ruginite, doua ciocane mari si un topor cu manerul rupt. Peste tot se gaseau ramasite de oase care nu fusesera facute bucati, par de la morti, bratari facute tandari, margele de sticla si unghii de morti mancate si-apoi date afara de vulturi. Pe munte era acum liniste, iar vulturii inca stateau cuibariti pe varf.

De pe lacul Yamdrok incepuse sa se ridice ceata. Toate fuioarele s-au legat apoi cu blandete intr-o singura intindere, de nu se mai vedea deloc lacul. Ceata se indesea din ce in ce mai mult, ridicandu-se si coborand asa cum face de obicei pieptul femeilor, inaltandu-se apoi usor peste tot si acoperind Soarele rosu ca sangele. Cea lipita de suprafata lacului s-a rasucit fara nici un sunet si incet-incet s-a-ndepartat, tasnind apoi catre poalele muntelui.

S-au ivit treptat din ceata. Fratele cel mare o ducea pe Mima in sacul de canepa. Se pare ca nu-si permisesera sa cheme pe cineva sa conduca funeraliile, sau poate ca in zona asta nu existau asemenea oameni. Fratele mai mic cara un sac din panza moale, un termos si-o tigaie cu fundul plat. In spate venea un lama: incet-incet, mi-am dat seama ca era unul dintre cei care bausera aseara in casa lui Mima. Ceata se rostogolea in sus in spatele lor.

Mi-au zambit si-au desfacut sacul, iar ea s-a ivit. O bucata de sfoara ii tinea stranse in fata pieptului mainile si picioarele, facand-o sa semene cu un nou-nascut; pe spate ii crestasera cu cutitul un +, iar carnea scrijelita in acest fel se uscase si se micsorase. De cum au desfacut sfoara, a cazut la pamant. I-au fixat capul si i-au intins membrele. Acum statea intinsa cu fata in sus, iar ochii ei vedeau cerul si ceata care se risipea fuior cu fuior. Fratele mai mic a aprins trei focuri de plante aromate si a presarat deasupra putina faina de orz prajita, iar fumul gros s-a amestecat repede cu ceata.

Pe un alt foc era asezata tigaia cu fundul plat si tot fratele mai mic a topit in ea niste unt. Fratele mai mare a mai pus cateva balegi pe cele trei focuri si si-a ridicat capul privind spre varful muntilor. Lama statea deja de mult cu picioarele incrucisate pe o piele de oaie, cu sutrele deschise si tragand fara oprire de matanii. Era foarte aproape de foc.

La inceput privisem de departe, iar apoi ma apropiasem incet. Avea mainile si picioarele desfacute, parand, cu fata spre cer, ca mai are ceva de facut: sanii ii erau mai albi decat celelalte parti, lasandu-se de-o parte si de alta a coastelor.

Abdomenul i se inalta tuguiat, iar acea mica viata care nu iesise pe lume se afla acolo. Poate e al soldatului, m-am gandit.

Am reglat diafragma si-am fixat distanta, iar apoi am ingenuncheat in dreapta, pregatindu-ma s-o fotografiez; fundalul era oferit de ceata care tocmai se ridica, incolacindu-se usor. Soarele vopsise proaspat varfurile inzapezite ale muntilor din departare intr-o culoare calda. Prin lentila, Mima semana cu o fetita. Mi-am imaginat cum a fost cand a venit aici calare, pe cand era mica. Si-atunci era tot goala pusca, itindu-si fata dintr-o desaga de piele si iscodind muntii cei mari si suprafata lacului; mai apoi, cand pastea oile, privea in liniste aceste varfuri inzapezite, gandindu-se probabil la locul ei de bastina. Prin lentila, parea ca doarme. Am indreptat obiectivul mai in jos: bratele ii stateau fara vlaga, cu palmele in sus. M-am gandit deodata la patul care scartaie al soldatului si la cei doi frati care beau acum. Am focalizat pe picioarele ei: erau albe, cu degete foarte apropiate si un deget mic foarte scurt, de nici nu-i crescuse unghia. M-am dat putin inapoi, am cadrat si-am apasat pe declansator. N-a pornit. Am verificat si-am mai apasat o data, dar declansatorul a ramas cu totul nemiscat. Extrem de agitat, am trecut de la expunerea automata la cea manuala: am cadrat din nou, am apasat usor, insa tot n-am putut sa pornesc declansatorul. Mi s-au inmuiat picioarele; m-am asezat pe jos si-am scos filmul, am schimbat bateriile si-am apasat din nou, cadrand fata lui Mima: declansatorul parca inghetase.

Am vazut deodata ca femeii i se formase o incretitura la coltul gurii: nu era nici zambet, nici batjocura, dar ceva hotarat se miscase acolo.

M-am ridicat incet si-n crestet mi-a rasunat un sunet ascutit care-ti strapungea urechile. Apoi a trecut un susur de vant. Un vultur plesuv se pravalise din inalt, se invartise deasupra cadavrului, apoi se lasase pe o stanca si-si stransese aripile.

M-am intors la cei trei. Fratele mai mic a tras de sac si-a scos din el o balega, aruncand-o indemanatic in foc; a mai scos si niste faina de orz prajita, din care a frant o bucata si mi-a dat-o. Am inceput sa mananc cu pofta: in ea erau, surprinzator, cateva stafide. A scos si ceva uscatura de oaie, mi-a turnat cu paharul de la termos si niste bautura de orz, pe care am dat-o peste cap. Uscatura fusese probabil facuta de Mima. Am ridicat capul si m-am uitat la femeie. Zona ei intima era catre noi si din vaginul ravasit si insangerat iesea la iveala o sforicica de bumbac: o folosisera pesemne ca sa traga afara copilul. Am tras cu toata puterea cu cutitul de uscatura. Fratii au ras catre mine. S-ar zice ca si eu am ras, desi fata o aveam indreptata spre varfurile inzapezite de departe. Acolo Soarele inrosise totul, iar ceata, nu stiu cand, pierise fara urma. Lacul din departare era la fel de calm si de limpede ca ieri si la fel de adanc ca turcoazul Mimei.

Fratele mai mare s-a ridicat si-a mai pus niste balegi pe cele trei focuri, apoi a venit inapoi si a turnat niste bautura pentru lama. Acesta n-a baut-o. I-a spus ca spiritul Mimei s-a dus la cer. Fratele mai mic s-a ridicat si el si-a scos din buzunar un cutit ascutit. Am mers cu ei. Atunci vulturii plesuvi s-au ridicat zgomotos, aruncandu-se-n inalt si-acoperind tot cerul, de se facuse negru. Fratii au intors-o pe Mima si-au infipt cutitele pornind de la zona durdulie a feselor; au urmat linia coapsei si-au taiat carnea direct pana la calcaie.

Fratele mai mic a luat carnea si-a feliat-o in bucati mai mici.

Dintr-un picior ramasesera deja doar oasele. Pentru ca statea cu abodmenul lipit de pamant, dintre coapse ii curgea o apa cleioasa. Am apucat aparatul, am reglat distanta si atunci declansatorul s-a lasat in jos cu un clic.

Foarte repede, vulturii s-au coborat din toate partile: cateva zeci caraiau in nestire, batandu-se si luptandu-se. O intindere de ciori se lasase in jurul lor: s-ar zice ca recunosteau chiar ele ca sunt o rasa inferioara, caci una nu indraznea sa se apropie - toate priveau, adulmecau, asteptau mai in departare.

Acum Soarele acoperea cu totul ridicatura pentru funeraliile de sub cer. Fratele mai mic gonea fara incetare vulturii care ne inconjurau din ce in ce mai strans, aruncandu-le tot timpul bucati din carnea Mimei. Am luat si eu un cutit ruginit si, apucand o mana de-abia desprinsa, am inceput sa tai de la incheietura degetelor, aruncand apoi degetul mare spre multimea de vulturi. Cand m-a vazut, fratele mai mic a ras, a luat mana Mimei si-a pus-o pe-o stanca, a spart cu ciocanul cele patru degete ramase si-apoi le-a aruncat ca hrana vulturilor. M-am luminat: in acest fel n-or sa mai ramana oase.

Dupa ce, pornind de la barbie, fratele mai mare a inceput fata Mimei, nu mi-am mai amintit chipul ei. Doar ochii au mai privit limpede catre cer, pana cand ea a disparut cu totul de pe ridicatura pentru funeralii.

La sfarsit, fratele mai mare a apucat parul Mimei, inca prins intr-o coada cu un fir de matase rosie, a alungat vulturii care-l inconjurau si-a mers clatinandu-se catre foc.

Acum ciorile se amestecasera deja cu vulturii, inconjurand sfredelurile de fier si ciugulind creierul amestecat cu faina de orz si ramasitele de carne.

M-am uitat la ceas - trecusera aproape doua ore. Trebuia sa cobor, soldatul ma astepta. Spusese ca reusise sa imprumute o barca. Imi zisese: "Hai cu mine la pescuit pe lac azi".