A deveni american este o optiune cu reguli precise, legi si grile, fie ele multiple choice. Peste tot in lume se vorbeste engleza, dar un american este dincolo de limba, este un reflex de limbaj in spatele caruia se afla un proces bine pus la punct. Verbul are suprematie, in timp ce metafora e ignorata. Discursul exceleaza in claritate si intentie declarata, este direct, concis si simplu, opereaza cu structuri logice si conexiuni automate, optand pentru dinamica in doua viteze. Rezultatul este triumfator dar lipsit de stralucire, eficient dar nespectaculos.
Rigoarea elimina orice incarcatura inutila, iar in categoria inutilitatilor intra si expresiile personale, dilema si interogatia in afara tiparelor si modelelor impuse de industria reclamelor ori de mass media. Metafora a fost ucisa si nimeni nu pare sa-i deplanga disparitia. Dupa cum au disparut complet genuri literare, ca epistolarul, inghitit de mesajul electronic si digital. Cine mai scrie azi scrisori cand printr-o simpla apasare de tasta poti salva timp, bani, cuvinte si emotii? Jurnalul personal a fost inlocuit cu blog-ul public, iar intimitatea cu o forma de exhibitionism verbal in care sinceritatea si pudoarea sunt confundate cu libertatea de expresie gratuita sub pretextul dezinhibitiei. Cine mai trimite felicitari scrise de mana cand nu ai decat sa-ti adaugi numele (si eventual love) dupa textele Hallmark care au gata-tiparite toate urarile posibile - de la penibil la sublim, pentru orice miracol, catastrofa sau banalitate?
Limbajul auster si plat este compensat de asaltul vizual. De cand ne trezim si pana la culcare suntem coplesiti de reclama. O lume tatuata grosolan cu imagini. Oamenii nu mai au timp pentru carti dar citesc toata ziua slogane publicitare: pe ziduri, cladiri, vitrine, taxiuri, autobuze, cabine telefonice, pe bilete si librete de spectacol, tricouri, pancarte agatate chiar si de cer. Ochiul este in permanenta ocupat, asediat pana la anihilarea puterii de aparare. Urechile, astupate cu firele iPodului. Gandurile, digitalizate.
Instrainarea prin limbaj de care atat se vorbeste aici, vine si din pierderea increderii in expresia personala a propriilor noastre cuvinte. Imaginatia poate fi gresit inteleasa intr-o societate care isi trage forta din uniformizare. Originalitatea poate fi considerata ineficienta sau inadecvata mecanismului care si-a creat o grila de comunicare pentru orice situatie si prefera sa opereze cu subiecti depersonalizati care respecta rigoarea si standardele limbajului impus. Grija societatii de a ne feri de esecul rezultat din originalitate se traduce prin crearea de cursuri si programe in care sunt predate aptitudini de comunicare din perspectiva companiilor dornice sa angajeze soldati gata antrenati in conventii si stereotipuri de limbaj. Nu lipsesc nici manualele care te invata cum sa te prezinti la un interviu, ce formule sunt acceptate si recunoscute, cum sa te vinzi convingator si sa-ti selectezi limbajul pe placul celor care nu asteapta de la tine decat sa auda ca esti puternic motivat, adica ti-ai insusit bine tiparul verbal.
Una dintre confuziile de care m-am lovit cand am ajuns in America au fost sintagmele care insoteau cuvantul scriitor. Aici am descoperit ca existau: creative writer (numai bun pentru a scrie reclame la Mc Donald sau la aspiratoare), professional writer (profesor bun sa corecteze textul unui scriitor incepator), freelance writer (aspirant cu rezultate neclare), alaturi de published author (in fine, scriitor care scrie chiar carti pe care chiar le publica) nuante care mi-ar contrazice usor lamentatia pierderii metaforei. Idealista, am fost atrasa firesc de categoria creative writer, nestiind ca la toate colturile strazii sunt brosuri gratuite care anunta sute de cursuri care scot pe banda, contra cost si dupa cateva luni, "scriitori creativi" cu duiumul. La fel cum talentul unui scriitor, produs autohton sau importat, se autentifica in programele universitare de masterat care iti dau pasaportul sa fii acceptat de grupuri, grupari si comunitati inchise de pe langa universitati, cluburi si reviste literare, agenti si editori. Totul e o industrie aici, bazata pe intermediari si supusa legilor comerciale care nu fac loc deviatiilor de la treptele edificiului educational, el insusi un mecanism economic. Aventura artistica individuala are nevoie de mare conspiratie a destinului ca sa reuseasca. Una dintre primele lectii in America am primit-o de la o batrana editoare: "Aici e bine sa-ti porti cruciulita sub camasa si sa-ti lasi metaforele acasa. Iar daca ai avea ceva de spus, intra pe usa din fata". Nu are importanta ca povetele batranei doamne erau metaforice...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
