Si viceversa. Evident, daca tinem cont de aspiratia seculara a celor doua sublime indeletniciri umane de-a salaslui in aceeasi matrice a determinarilor spirituale si de a conlucra la marele edificiu al civilizatiei. Sculptorul si arhitectul s-au simtit intotdeauna afini. Disponibilitatea lor de a-si mladia visarea si imboldul creator in spatiu, de a plamadi forme (in care pana si metafora isi pierde continutul abstract!) le-a apropiat adeseori idealurile si le-a obiectivat tintele estetice si motivatiile sociale.
Mai mult sau mai putin intamplator, creatia lor destinata forului public a fost perceputa si talmacita drept un binom simbiotic al spiritului epocii. Intr-un fel, cele 50 de exponate si proiectiile video-virtuale din ideoproiectul prezentat in octombrie la Galeria "Simeza" din Capitala, intitulat explicit Arhitectura/Sculptura, propune o viziune autohtona foarte acuta si oarecum polemica asupra acestei realitati.
Initiativa apartine sotilor Marian si Victoria Zidaru. Un concept articulat pe cateva "citate" inspiratoare si pe filosofia plastica a celui ce a fost sculptorul vizionar Ovidiu Maitec. La care au mai fost invitati, dintre multe alte posibilitati, inca doi protagonisti - Liviu Russu, sculptor si Ovidiu Apetrei, arhitect - cu contributii semnificative menite sa argumenteze credibil mesajul intregii expozitii. Introdus in acest proiect ca reper promotor, in intelesul modern al asumarii prin opera, inca din timpuri vitrege, a binomului (pus azi in ecuatie de curatorul expozitiei, Marian Zidaru), "modelul Maitec" ni se releva retrospectiv cu o admirabila eleganta a simplitatii si o impunatoare grandoare a proiectiei spatiale in eseul sculptural.
Ma gandesc la mai putin cunoscutele Turnuri (versiunile din 1965 si 1974) si Poarte lui Oedip (1976) - tustrele arse in 1989. Apoi, la superbul Arc de triumf inchis (1985), la cei doi Arici si la dezvoltarea motivica ulterioara din faimoasele sale Containere si Sarcofage si, desigur, la mica bijuterie sculpturala Falanga macedoneana. Intr-o forma sau alta, ele sunt prezente in expozitie, dar cu osebire in proiectiile video imaginate de tandemul Zidaru-Apetrei, in care este inspirat si judicios, chiar spectaculos pusa in valoare viziunea arhitecturala. Fapt dezvoltat si in proiectele proprii ale ambilor (ca si in cele ale Victoriei Zidaru), digitalizate si printate, sau transpuse in mici "machete" sculpturale cu aspect de model arhitectural turnat in bronz.
O forma de prezentare care lamureste explicit fuziunea dintre cele doua arte in variante plauzibile, curajoase si lipsite de emfaza, cu destinatie sociala-urbanistica neechivoca - stadioane, sali de spectacole, incinte comerciale, aerogari, sedii de banci, de biblioteci, de muzee, mari arene publice...
Daca luam in calcul cele ce se vad, fara alte adjuvante explicative sau conversiuni digitalizate (desi nu lipsesc nici acestea), piesele semnate de Liviu Russu sunt cele mai aproape, sculptural vorbind, de forma, volumul, expresivitatea si dinamica spatiala a unor arhitecturi posibile. O pledoarie prin ea insasi bine configurata plastic, care sustine convingator sugestiile si intentiile polemice ale expozitiei.
Departe de a fi evaluata ca un eveniment singular, expozitia de la "Simeza" este o provocare utila in delirul si haosul constructiv cosmopolit ce a cuprins frenezia noastra tranzitionista. Dar experiente similare au mai fost anterior. Cristian Breazu, de pilda, acum vreo doi ani. Dupa cum altele s-au si materializat, discret si tenace, in spatiul arhitecturii cultice (catolice si protestante, indeosebi), in care Peter Jecza, ca sa citez doar un nume, este un remarcabil creator de forme arhitectural-sculpturale, cum o atesta recentele catedrale si altare centrale ridicate la Orsova, Dumbravita si Sf. Gheorghe. Din genertatiile mai recente de sculptori, care practica o arta a grandorii arhitecturale intr-o ambientare arhitectonica cu virtuti sculpturale, mai pot fi amintite aici numele unor Ion Iancut, Mircea Roman, Sava Stoianov, Ion Nicodim, Camelia Cilianu...
Iar cat priveste experientele in materie din lumea intreaga, ele abunda in realizari fabuloase, sustinute de tehnologii ce sfideaza pana si visarea inainte-mergatoare a lui Antoni Gaudi, parintele absolut al sculptoarhitecturii moderne! Ca si pe cea a urmasilor sai contemporani cu noi: Renzo Piano, Noriaki Okabe, Kenzo Tange, Bucky Fuller, Jacques Herzog, de Meuron, Phelippe Starck, Lerner...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
