Adica fara ambalajul sclipicios al manierismului mai mult sau mai putin cizelat de marketing credeti ca se mai poate concepe actul artistic in Romania? Mass-media, cel putin, se straduie sa ne convinga de viabilitatea unui raspuns negativ la aceasta intrebare, la care raspunsul corect este de fapt daca nu cunoscut, atunci cel putin simtit de toata lumea.
In lumea muzicii simfonice, deloc inchisa sau inaccesibila generatiilor tinere, goana - chiar daca nu explicita - dupa efect a devenit o realitate. O putem observa, ridicata la rang de mare arta, mai ales atunci cand avem sansa de a asista la un concert la care solistul si/sau dirijorul sunt produse ale scolii occidentale. Prezenta in comportamentul lor scenic si deseori chiar in muzica interpretata a unor trairi, gesturi si atitudini imprumutate din arta teatrala poate fi benefica atunci cand este asumata constient si cu sinceritate de respectivul artist, rezultatul devenind jenant in situatiile in care acest lucru nu se intampla.
Mai rare sunt insa cazurile in care, inseland intru catva pragul de asteptare doritor de efecte al publicului, solistul reuseste sa impuna respect prin actul sau interpretativ pur, concentrandu-se doar asupra a ceea ce simte ca are de spus muzica, nesarjand nici macar in locurile in care - chiar si la case mai mari - se obisnuieste acest lucru.
Vom vorbi cu alta ocazie despre magistrala versiune a lui Jin Wang la Simfonia a III-a de Mahler, ascultata in aceeasi seara, oprindu-ne acum la pianista Oxana Corjos care, interpretand Burlesca de Strauss alaturi de Filarmonica George Enescu condusa de stralucitorul dirijor de origine chineza Jin Wang a raspuns "Da" la intrebarea din titlul acestui articol. Puternica in convingerile sale stilistice vizavi de aceasta muzica absolut speciala, stralucitoare din punct de vedere tehnic, interpretarea Oxanei Corjos a lasat o senzatie speciala. Acel tip de impresie pe care batranii lautari - termen preluat si in jargonul actual - il denumesc plastic "racoare", in legatura cu senzatia pe care o lasa in urma terminarea unei piese a carei interpretare a fost... peste cuvinte. Publicul astfel "racorit" aplauda de obicei mai slab la inceput, fiind inca sub impresia unui mesaj artistic ce nu poate fi rapid incadrat intr-o scara de valori la indemana, pentru ca apoi, revenindu-si, sa nu mai poata fi oprit.
Interpretarea de catre Oxana Corjos a acestei muzici, scrisa de Strauss parca in urma unui pariu cu virtuozitatea componistica, nu reprezinta o mutatie. Dar cu siguranta a dezvaluit o maniera, rar intalnita pe scenele noastre de concert, de a lasa muzica sa vorbeasca. Stapanita, chiar "cool" in sensul jazzistic al termenului, Oxana Corjos a aratat prin ideile avansate in versiunea sa ca muzica, daca este cu adevarat luata in serios, chiar nu lasa timp pentru efecte.
Ramanand aceeasi interpreta cu puternice date personale, solista pare sa fi intrat intr-o noua etapa a dezvoltarii ei artistice, o etapa a maturitatii, a echilibrului. O noua stare din care cel putin pana acum muzica nu are decat de castigat, temperamentul ei exploziv fiind acum cu subtila stiinta invaluit in datele unei noi eficiente a actului interpretativ.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
