Intri in teatru pregatit pentru conventia primara a aderarii la o (noua) poveste; de aceasta data, realitatea este descrisa de un pervers titlu-capcana, cliseu de fapt: 69.
Te impiedici in prag in doua aparate de perchezitionat plimbate de plasatorii "poker face" peste buzunarele tale banuite de un continut... Ce continut? Nu asta conteaza, ci faptul ca ai devenit un suspect; un suspect care trebuie sa treaca prin apele Iordanului inainte de a-si exersa simtul civic. In "anticamera" spectacolului, marcajele te obliga sa treci prin cabina de vot. Bifezi da sau nu in dreptul enuntului confuz "O femeie cauta, prin intermediul ziarului, un barbat pentru a-l devora. Este ea vinovata sau nu?"
Inainte sa remarci, "you're on candid camera!".
Fara pretentia de a fi inventat coada la cireasa, situatia serveste bine demonstratiei ca optiunea individuala exprimata fie nu conteaza (pentru ca altii au hotarat deja, iar noi nu facem decat sa parcurgem formalitatile ilustrative), fie e prost documentata, fie nu are forta de schimbare a lucrurilor. Indiferent daca alegerile noastre manifesta o intelegere diferita pe parcursul vizionarii, spectacolul se dezleaga in cheia stampilei deja aplicate.
Textul in sine, ofertant si matematic construit de Igor Bauersima, chiar in afara cifrelor cu care este impanzit, are trei parti, de la care ar putea porni chiar si trei spectacole distincte.
Repetitii cu mana pe mouse
Ordinea stabilita de autor fiind foarte flexibila, regizoarea Alexandra Badea a inversat actele intre ele, preferand constructia narativa in crescendo uneia usor disparate. Astfel ca actele Interogatoriul, Pe net si In padure devin Pe net, In padure, Interogatoriul, iar temporalitatea respecta un curs logic, ba chiar se stabileste un soi de ciclicitate: personajele se cunosc pe www, unde nu au chip unul pentru celalalt, si sfarsesc despartite de paravanul unei sinuoase chestionari. Ca un semn in plus ca textul se transforma in pre-text pentru intentiile regizorului, Alexandra Badea potenteaza virtualitatea, stabilita de Bauersima la accesarea simultana a unui site cu chat pentru canibali, plasand tatonarea personajelor in Second Life, un joc de-a viata idealizata in ramele monitorului. In felul acesta, Alexandra Badea impusca doi iepuri: reuseste, o data, sa invioreze un episod static in fapt apeland la proiectii, iar apoi sa induca dileme despre pierderea identitatii intr-un univers populat cu avataruri care actioneaza, neamendabil, sub protectia anonimatului: prin urmare mult mai frust, mai posibil, mai impulsiv, mai periculos. Interpretii insisi au fost incurajati sa patrunda in Second Life in repetitii, regizoarea lamurind ca, paradoxal, un joc care se preocupa de crearea unui personaj ar putea fi, pentru actori, constructiv.
Instalatie cu carne si suflet
Doi oameni pornesc discursuri paralele despre marginalitate, avand in subtext un caz real de canibalism. Totusi, pentru Alexandra Badea, mai mult decat pentru Igor Bauersima, autorul piesei, canibalismul escamoteaza un alt tip de devorare, spectacolul nefixandu-si punctele tari in senzatia asteptata de papilele gustative. Regizoarea dezvolta, prin tangenta fizica, tensiunea sexuala care se formeaza intre personaje, atunci cand se intalnesc pentru... devorare in padure. Somat sa fie mancat atunci cand se incurca la numarat, barbatul ofera, uneori in sos cu truisme, confesiunea frustrarilor acumulate de mic copil, pana ajunge sa lucreze pentru Siguranta nationala. Deja banuit ca fiind politist cu misiune, sare peste o cifra la 69, iar capcana intinsa femeii devine evidenta. O incaierare-liant face trecerea spre actul III, moment in care aranjamentul scenografic se modifica. Spectacolul capata un dinamism aparte, femeia sechestrata intr-un cub de plexiglas este filmata, iar inregistrarea este proiectata in timp real pe una dintre laturile cubului. Decorul ca instalatie si spectacolul ca performance multimedia se arata, aici mai mult ca in actele anterioare, ca preocupari interesante structural pentru regizoarea Alexandra Badea. Jocul actorului - al Femeii, in acest caz - desi se intampla in direct, este filtrat prin mijloace la fel de imediate: astfel, teatrul care se intampla, fundamental, aici si acum se sprijina pe un element in plus, iar conventia este ajutata sa se invarta in jurul propriei sale axe, fara sa fie tradata deci si in acelasi timp deschizandu-se spre publicul de azi. Foarte tineri, actorii Sabina Bijan si Catalin Ursu joaca strans si se conecteaza organic la viziunea regizoarei, pentru care decorul plus proiectiile plus interpretii alcatuiesc instalatia multimedia care are si carne, si suflet.
Unul dintre ultimele spectacole pe care Alexandra Badea le mai leaga de un text gata scris, 69 se joaca, in sala de 800 de locuri a Nationalului timisorean, cu publicul pe scena, aducand spectatorii la un deget distanta de spatiul de joc si plasandu-i cu spatele la balcoanele poleite si la scaunele imbracate in catifea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
