Asteptarile jurnalistilor veniti in numar mare la Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor au fost rapid dezumflate de Nicolae Manolescu: dezbaterea cu tema Scriitorii si securitatea nu si-a propus sa arunce pe masa presei, a opiniei publice dosare, de urmarit sau urmaritor, ale scriitorilor. Dar, a subliniat presedintele breslei scriitoricesti, nici nu trebuie inteleasa ca fiind abordata, tratata ca un subiect la moda. In fine, aceasta intalnire de la sfarsitul lunii august a fost doar prima dintr-un proiectat sir de alte dezbateri. Daca nu am aflat nume si fapte, am reusit sa decelam cateva interesante idei, unele pronuntate intaia oara, dupa stiinta mea, dupa 1989, altele care merita o discutie dincolo de cadrul formal al unei dezbateri sau al unui simpozion.
ASadar, sub amenintarea unor nori grei si cenusii care au adus noaptea mult mai devreme decat ne obisnuiseram sa apara ea in august, intr-un oras care la astfel de vremuri pare a reedita atmosfera anilor '80 - gri, mohorat, urat, inospitalier -, spectrul securitatii trece din media pe strazi. Multimea de informatorii - ce curge in valuri dinspre politicieni, preoti, sportivi, jurnalisti etc. - face aerul irespirabil. Crezi sau nu crezi intr-o conspiratie, intr-un scenariu al "dosariadei", nu te poti abtine sa nu observi ca mecanismul ei aleatoriu, venirea in valuri, amestecul dintre zvonuri si adevaruri, confuzia adesea intre urmarit si urmaritor, decelarea intre note informative cu caracter patriotic si delatiuni de atac la demnitatea umana creeaza un sentiment de teama. Este mai intai de toate teama omului cinstit, nepatat ca nici de data aceasta nu se va afla adevarul. Teama ca in acest navod vor fi prinsi pestii cei mici si vor scapa iarasi crapii cei mari. Teama ca din nou, pas cu pas, se va ajunge la un fel de culpabilizare a tuturor pentru a a nu mai fi nimeni vinovat. Teama de a nu afla ca prietenul, nevasta, omul de langa tine era cel care te avea in supraveghere. Teama ca si ierarhiile actuale au la baza ceva murdar, occult, asa cum si cele din regimul comunist aveau totdeauna ceva dubios in ele. Probabil ca numai cei ce se stiu cu musca pe caciula nu au nici o temere. Mai ales ca din prea multa bunavointa isi gasesc aparatori neplatiti. Orice nuantare, orice subtilitate a mintii - mai ales daca e o minte stralucita - ofera sanse de iertare si spalare a pacatelor. O astfel de nuantare este cea a patriotismului in cazul celor care-au colaborat cu Securitatea filand studentii, cetatenii straini. Fals, domnilor! Cetatenii straini erau, in primul rand, pericolosi pentru ca puteau semana neincrederea in comunism, dar mai ales in familia Ceausescu in ultimii ani ai regimului. Asadar, ei nu trebuia sa aduca in tara publicatii, discuri sau alte imprimate, aparatura, carti sau sa nu fi semanat idei legate de libertate, democratie, dictatura etc. Ideea ca studentii straini ar fi fost niste Bin Ladeni gata sa arunce in aer metroul, barajul de la Vidraru, ca ar fi intentionat sa otraveasca fantanile si sa parjoleasca iarba noastra verde de-acasa e fundamental falsa.
"Nocivitatea informatorilor tocmai in asta a constat: in inducerea ideii ca populatia este mereu supravegheata, ca se stie si cea mai mica intentie a fiecaruia, cel mai intim gand. In lumea artistica, ei au contribuit din plin la autocenzura scriitorilor, a artistilor. De aceea, nici nu au aparut acele opere de sertar pe care le tot asteptau vremurile noi."
Unii dintre ei veneau din tari unde mai exista libertatea de opinie, multi aveau acces la presa occidentala care nu se dadea in vant dupa regimul ceausist. Prin acestea, ei erau potentiali dusmani ai comunismului, dar mai ales ai ceausismului. Tot ei se opuneau politicilor partidului introducand in tara prezervative sau anticonceptionale, bluejeans, video-uri sau roboti de bucatarie. Erau elemente de civilizatie inacceptabile pentru regim. Asadar, notele informative care-i vizau pe straini trebuia sa se refere la atitudinea dusmanoasa a acestora fata de regim, a se intelege la libertatea lor de a spune adevarul despre comunism. De aceea, nu li se permitea romanilor sa aiba legaturi cu cetatenii straini, pentru a nu se contamina de idei liberale.
O alta teza falsa, nociva chiar, pusa in circulatie si, spre mirarea mea imbratisata frenetic si de Nicolae Manolescu la dezbaterea de la Sala Oglinzilor, este rolul neimportant al informatorilor, al acelor colaboratori pe care domnia-sa mai sa-i creada niste victime alaturi de cei pe care ei ii turnau. In acest moment, nu e loc de subtilitati psihologice, lingvistice, temperamentale: unii au cedat, altii au fost corecti cu subiectii lor etc. Trebuie pornit de la un lucru cert: cei care dadeau note informative se stiau protejati, rasplatiti (nu neaparat financiar) de catre securitate - erau oameni de incredere ai regimului. Cei filati, urmariti - nu! Informatorii puteau fi la randul lor urmariti doar pentru a li se verifica loialitatea sau, foarte rar, acuratetea notelor pe care le semnau sau a datelor furnizate ofiterilor cu care colaborau. Atat si nimic mai mult. Multimea de informatori de la locurile de munca, de la blocuri de locuit, de la caminele de nefamilisti sau studentesti, din mediile artistice aveau si rolul de a inabusi din fasa, prin teroare, ganduri, idei, manifestari antiregim. Odata, l-am intrebat pe un securist ce rost au baietasii aia pe care-i plantau la vedere de-a lungul traseelor prezidentiale, la manifestarile publice sau in alte imprejurari. Jaloanele - caci asa se numeau - aveau rolul de a impresiona multimea si de atrage atentia asupra lor, lasandu-i pe cei acoperiti sa-si vada linistiti de treaba. Intr-o buna masura, si informatorii aveau aceeasi misie: de a spori teama, de a atrage atentia ca orice miscare este supravegheata, orice spusa este inregistrata. Te fereai de ei - de jaloanele astea pe care chiar ei le faceau uneori vizibile - si erai sincer exact fata de securistul de langa tine, bine acoperit. Nocivitatea informatorilor tocmai in asta a constat: in inducerea ideii ca populatia este mereu supravegheata, ca se stie si cea mai mica intentie a fiecaruia, cel mai intim gand. In lumea artistica, ei au contribuit din plin la autocenzura scriitorilor, a artistilor. De aceea, nici nu au aparut acele opere de sertar pe care le tot asteptau vremurile noi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
