Perceputi ca potentiali formatori de opinie si ca posibili lideri in colectivitatile in care traiau, scriitorii au fost atent monitorizati de catre securitate. Starea de spirit a unei natii este captata - dar poate fi si indusa - de catre intelectuali. Cand acestia au si posibilitatea de a transmite mesaje codificate, intr-o forma multiplicata - cartea -, atentia trebuie sa fie si mai mare. Rolul informatorilor din lumea culturala era de a capta starea de spirit, dar si de a descifra un posibil cod al mesajelor unei carti, fie ca ea era de poezie, de critica sau de proza. Textura ideologica a cartii putea fi decodificata prin anuntarea intentiilor autorului inca din faza ei de scriere sau prin deslusirea lor dupa aparitia volumului.
Delatiunile nu aveau doar forma notelor informative, ele fiind deseori prezente in luarile de pozitie principiale, in atentionarea asupra "pericolelor" - pericole pentru regim - generate de un curent, de o viziune sau de o anume abordare. Delatiunile erau adesea publice, in revistele literare, sub forma cronicilor literare, a recenziilor, a editorialelor. Toate acestea nu mai pot fi azi dovedite, sanctionate, relationate cu maharii partidului sau ai securitatii. Ele au inveninat viata literara si sunt stiute de toti cei care au trait acele vremuri. Daca ne limitam la a-i considera informatori numai pe cei care au semnat note, sub nume propriu sau sub nume de cod, restrangem mult intelegerea acestei actiuni care se chema turnatorie in lumea artistica. Mai nociv decat o nota in care se spunea despre tine ca te imbeti, faci scandal, duci o viata imorala sau spui bancuri cu Ceausescu era un articol despre caracterul neimplicat (adica in afara problemelor pe care partidul le considera importante) al cartilor tale, de exemplu. Din acest punct de vedere, inclin sa-i dau dreptate lui Nicolae Manolescu care crede ca deconspirarea a inceput cu capul in jos si picioarele in sus!
O a doua idee importanta - si surprinzatoare - a fost aceea a rezistentei prin cultura. Mai precis, actualul presedinte al Uniunii Scriitorilor declara fara echivoc ca in nici un alt loc din Romania in afara Consiliului US nu s-au exprimat atatea opinii, nu s-au consemnat atatea atitudini fatis anticeausiste si anticomuniste. Aceasta atitudine a dus de altfel la, practic, paralizarea activitatii Consiliului - prin neconvocarea lui - intre 1981 si 1989, mai spune Nicolae Manolescu. Opinia domniei-sale nu a fost insa imbratisata nici de participantii la dezbatere si nici nu este prea agreata de confrati, macar pentru ca ramane cu un semn de intrebare: de ce, in afara unor luari de pozitie, in Consiliu s-a dat curs aproape tuturor cerintelor de partid privind viata Uniunii Scriitorilor. De ce, de exemplu, nimeni nu a avut un cuvant de spus ca aproape toate primirile de noi membri au fost blocate, iar aceste masuri vizau tinerii scriitori, care nu erau, evident, pe placul partidului si nici pe placul securitatii?!
Opinia merita insa a fi dezbatuta si ar capata consistenta cu probele pe masa: procesele-verbale ale sedintelor Consiliului, ale adunarilor de partid de la Uniune si, fara indoiala, a notelor informative realizate de securistul Uniunii si de catre informatorii-turnatori.
In fine, o idee care merita discutata doar ca un proces moral, pentru ca altfel ea se intinde la nesfarsit fara nici un rezultat, este al raportului dintre om si opera sa. Bujor Nedelcovici crede ca nu se poate face o disociere, ca tarele morale ale omului trec in opera sa. Argumente pro si contra se vor fi gasind cu nemiluita nu numai la noi, ci in toata istoria literaturii lumii. De aceea, in opinia mea, discutia poate avea loc, cu conditia ca ea sa nu amestece planurile: un bun cetatean, un onest si moral cetatean, un scriitor cu atitudine civica si morala ireprosabila nu reprezinta garantia valorii sale literare. Vreau sa spun foarte clar ca pericolul este de a aseza ierarhii literare, de a conferi privilegii estetice, culturale in functie de criterii etice. Cazul Gunter Grass, ultimul mare exemplu de acest fel, poate fi un subiect de meditatie.
Eu as mai distinge, daca tot vom porni discutia, si intre cei ce erau urmariti pentru ca intr-adevar aveau pozitii anticomuniste si cei care erau sub vizorul securitatii pentru ca pe parcursul regimului ceausist isi pierdusera privilegiile. Sunt multi cei ce provenind din familii nomenclaturiste carteau, dar nu pentru ca sesizau cu adevarat monstruozitatea regimului, ci pentru ca li se taiase din burghezismele comuniste cu care erau obisnuiti din familie. A-i scoate mari disidenti, mari constiinte ale epocii mi se pare un fariseism - al lor si al celor ce-i proclama ca atare - fara de limite!
Oportunistii stiu intotdeauna cand sa coboare din barca sparta ce incepe sa ia apa si sa sara in cea care navigheaza in directia salvarii. De aceea, cred ca o buna cunoastere a dosarelor, nu numai de securitate, ci si de cadre, ne-ar putea lamuri mai bine asupra mobilurilor care i-au animat pe unii sau pe altii sa devina disidenti. Disident, de altfel, nu poti fi decat din interior.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
