In timpul vernisajului, privind dincolo de geamul galeriei "La Perne" lucrarile pe care Stelian Tanase le prezenta, am crezut ca el binecuvanteaza sfoara. Si mi-am amintit de anecdota cu savantul, recunoscut o viata intreaga pentru meticulozitatea lui aproape maladiva.
In sertarul de la biroul caruia s-au gasit, dupa moarte, printre alte resturi etichetate grijuliu, capete de sfoara legate frumos si impachetate temeinic. Pe care scria, tot asa, cu grija, "Bucati de sfoara ce nu folosesc la nimic". Iata totusi, mi-am zis, ca, daca lasam deoparte virtutile ei gratuite sau sinucigase, sfoara poate fi materie prima si pentru arta.
Dar, intrand a doua zi si studiind de aproape statuile mumificate iesite din mainile artistei, deziluzie! Am descoperit ca ele sunt realizate tot din deseuri, insa de hartie. Un alt beneficiu al economiei! Asa cum am aflat si dintr-un film de prezentare din mapa de presa, unde e deconspirata intreaga tehnica: udate, modelate, rasucite si apoi uscate, ele devin un material spectaculos pentru viziuni spectaculoase.
Intr-adevar, imageria de "fiber art" a Gabrijelei Turturea* are acest atribut al spectacolului, al exhibitiei, al expunerii in cinetica reprezentatiei. Chipurile sale, prin excelenta feminine, sunt in aparenta manechine neprietenoase, surprinse in atitudini neutre. Lipsite de fizionomie, unele par niste statuete uriase de Oscar, omogene, dar nu mai putin delicate, altele sunt imbogatite cu radiatii de un grotesc rabelaisian. De altfel, dimensiunea aceasta, aflata la intersectia in adancime dintre comic si tragic, este intens fructificata de artista originara din Banatul sarbesc. Pe acest palier, se simte in elementul ei. Dovada stau experientele anterioare, masti, costume si decoruri intr-un bine cunoscut spectacol de circ, dar si lucrarile expuse in trienalele de tapiserie Bucuresti (2006) si NoviSad (2004), in proiectul Construction/Deconstruction de la Toronto si Montreal (2004) sau, mai demult, in expozitia generica Todos somos iguales, din Spania (1995).
Ceea ce surprinde, in acelasi timp, este nonsalanta energetica a actului de creatie. Siguranta cu care compune statura personajelor, jocul insidios dintre fragilitatea hartiei fluturand neverosimil in crampeie si certitudinea monumentala a ansamblului, ce pare ca nu iese un milimetru din proiectia imaginata. Sunt, fara indoiala, vocatii ale unei insomniace matrice generative a paradoxului. Chiar aroganta. Iar rezultatul este imbietor. Prin inconsistenta lor, formele par construite din vazduh, de unde si impresia ca e de ajuns un simplu curent de aer pentru ca plastica lor sa dispara. E un fel de pariu cu hartia, caci, in cele din urma, sub dalta apei si a imaginatiei, ea se poate sculpta. Masajul fibrei cu migala.
Daca ar trebui sa aleg intre celuloza Gabrijelei Turturea si un copac (parintele hartiei!), as ramane la sedinta de fibromasaj a artistei. Copacul, oricum, il taie primaria!
Gabrijela Turturea, Chipuri, Galeria "La Perne"
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
