La inceputul lunii ianuarie, Noua Zeelanda si-a pus pe fata valul cernit, pregatindu-se sa-l conduca pe ultimul drum pe unul dintre marii ei fii: Edmund Hillary, cuceritorul varfului Everest. Sir Edmund, fiindca dupa o asemenea isprava regina Elizabeta l-a innobilat prompt, pe cand autorul performantei inca se mai lupta cu nametii de pe pantele coboratoare ale muntelui invins. Iar noi toti, cei ce puteam fi martorii emotionati ai acelui triumf uman, am ramas cu sentimentul ca in preajma noastra, dinaintea ochilor nostri chiar, a mai cazut o limita considerata pana ieri-alaltaieri vesnica si de netrecut.
Acum, cand pana si la o noua debarcare pe Luna am fi in stare sa frunzarim stirea ca pe o relatare de fapt divers, mereu cu diversele noastre urgente terestre in minte, ascensiunea lui Hillary pana in punctul cel mai apropiat de cer unde pamanteanul poate ajunge pe propriile sale picioare ne pare scoasa dintr-un album vetust, cu fotografii ingalbenite de vreme. Dar in 1953 realizarea era de-a dreptul senzationala. Trecusera abia cinci decenii de cand Roald Amundsen infigea un steag al victoriei la Polul Sud, jungla Amazonului era inca vag explorata, iar abisele oceanice il asteptau rabdatoare pe Jean-Jaques Cousteau, cu programul ecologic si minisubmarinele sale performante. Prin urmare, planeta mai avea multe provocari - era sa spun: mai avea multe de oferit, uitand pentru o clipa ca ea nu oferea nimic, toate trebuiau smulse. Iar una dintre marile provocari erau tocmai cei 8.848 de metri ai piscului Chomolungma, ceva mai cunoscut de occidentali sub numele sau anglo-saxon, Everest. Alte piscuri din Himalaia, "Acoperisul lumii", cazusera treptat, invinse de rezistenta fizica si de tenacitatea altor exploratori, dupa ce isi recoltasera, fireste, partea lor de victime. Everestul, pana la Hillary, era si el in situatia de a contabiliza expeditii esuate si temerari pieriti in mod dramatic prin crevase si sub avalanse. Neozeelandezul a fost pesemne mai darz decat ceilalti, mai abil in relatia sa directa cu muntele, mai inspirat in alegerea momentului decisiv al ascensiunii si, fara indoiala, mai norocos.
E greu de crezut ca ar fi reusit de unul singur. Fascinati de performanta invingatorului, poate ca meditam mai putin la rolul nepretuit avut in aceasta aventura de "omul numarul doi", omul locului in fond, serpasul Tensing Norgay. Serpasii sunt ghizi si ajutoare de nadejde. Poate ca isi si cunosc, acceptandu-si-l cu inteleapta resemnare, locul secund in echipa lansata pe ultima portiune a ascensiunii. N-am auzit inca de niciun serpas care sa fi pus primul piciorul pe piatra din varf, ori, mai bine zis, sa i se fi recunoscut calitatea asta. Desi Tensing lasase la un moment dat sa se inteleaga ca el ar fi fost invingatorul ultimului obstacol, o stanca de 13 metri, pe care parea cu neputinta sa urci. Dar calauza a murit in 1986 si vreme de doua decenii n-a mai existat nimeni care sa arunce vreo umbra asupra prioritatii lui Edmund Hillary din ziua aceea senina si inghetata de 23 mai 1953.
E, pe de alta parte, intrucatva amuzant sa afli ca regina Angliei, in mijlocul ceremoniilor prilejuite de propria ei incoronare, innobila un fost apicultor neozeelandez - fiindca viitorul Sir Edmund se nascuse intr-o familie de apicultori, ocupandu-se la randul sau cu aceasta frumoasa si curata meserie traditionala, care l-a adus in contact cu muntii propriei sale insule australe. Imi face insa placere sa ma gandesc ca, pe cand se salta in picioare pe ultima treapta a Everestului, temerarul isi aducea cu sine, concentrate in stupul mintii, si albinele, acolo unde ele n-ar fi reusit niciodata sa zboare, daca nu l-ar fi folosit pe Hillary drept serpas.
Avea 34 de ani cand cucerea muntele cel mai inalt al planetei. A supravietuit inca 55 acestei spectaculoase intamplari, care s-a dovedit a fi corolarul vietii lui. Biografia sa cunoaste si alte explorari memorabile, fiindca odata ce ai deprins gustul unor asemenea aventuri iesite din comun e greu sa te resemnezi cu contemplarea pasiva a uneia singure, vreme de atatea decenii. A intreprins, de pilda, o expeditie spre izvoarele fluviului Gange. A strabatut la randul sau ghetarii milenari ai Antarcticii, pana la Polul Sud. Daca Amundsen isi facuse traseul in sanii trase de caini, Hillary il refacea la volanul masinii, fiind si faptul acesta, printre atatea alte lucruri din Cartea Recordurilor, un unicat demn de luat in seama. Nu i-a uitat nici pe serpasii din Nepal si, folosindu-se de propria sa notorietate, a adunat an de an fonduri importante, pe care le-a dirijat spre ameliorarea vietii acelei comunitati particulare. Gestul sau generos s-a materializat in case, scoli, pana si intr-un aeroport care sa-i tina pe localnici mai aproape de restul lumii.
Rapus de o criza cardiaca, Edmund Hillary a murit intr-un spital din Auckland, aproape nonagenar. Dincolo de aspectul ei pur sportiv, performanta lui ramane inscrisa in lista realizarilor care - ca sa citez un astronaut, devenit el insusi celebru la nici doua decenii dupa Sir Edmund - sunt "pasi mici pentru om, mari pentru omenire".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
