In exces, trebuie sa spunem lucrurilor pe nume chiar rezumativ, dulcegariile fac mult rau. Pot provoca hiperglicemie...Alte amanunte le puteti afla de la specialistii nutritionisti din domeniul artistic, acolo unde se constata ca produsele bogate in glucide vatama, uneori destul de serios, functia endocrina a pancreasului estetic.
Galeria „Orizont", Adrian Stoenica*. Intrare derutanta. „Atentie la treapta!" – mi se raspunde la „buna ziua" din mijlocul salii. „Dar la ce folosesc?" – intreb curios. Rolul, in aceasta expozitie de pictura, covârsitor, al celor doua extinctoare rosii asezate in picioare, jos, imediat dupa intrare, socot ca nu are legatura cu devastatoarele combustii si placutele pârjoluri ce urmeaza a fi provocate de masa critica a catharsisului. „Ca sa va dati seama ca se coboara!" – imi raspunde, mereu prima, doamna Stoenica, alter-ochiul vigilent si vocea de PR ale artistului. Precum si, totodata – aflu din biografia consortului, afisata pe internet – fericita mama a celor cinci vlastare ale familiei. Ceea ce, daca exageram, iar pe vremurile acestea nimic nu ne poate opri, poate sa fie corect (ne referim la coborâre!). Jos, foarte jos, departe, dupa ce liftul coboara de ametesti, acolo, la sectia cazane, s-ar putea sa fie mare nevoie de un extinctor, spre a domoli un pic flacarile de la smoala(!).
„Stiti, eu nu ma pricep la mailuri, dar copiii mei o sa va trimita câteva fotografii mai de-aproape!" – imi promite pictorul, atunci când i se da si lui voie, in sfârsit, sa se exprime si altfel decât prin intermediul artei. Fiindca, ghinion! toate tablourile sunt prevazute cu geam. Situatie nedorita pentru cel care doreste sa imortalizeze macar una din ametitoarea puzderie de lucrari. si apoi, fiindca, apropo, sunt foarte multe, ambarasant de numeroase, obositor de dese. Un panotaj asfixiant inunda fara mila peretii galeriei, de parca autorul, impins de la spate de bulburucii nestruniti ai talentului sau dezlantuit, ar fi fost lovit de panica, precum ca n-ar avea suficient spatiu spre a se exprima mai bine. Sau spre a face si mai pregnante dimensiunile voluminoase ale neincapatoarei sale opere (cunoasteti cliseul „Mum, I’m pregnant!", pe care-l proiecteaza pe peretele sufrageriei adolescenta de 16 ani, intr-o seara, cu jaluzelele trase, ca sa se vada mai bine, mamei sale?!). Cam asa!...
La prima ochire impusa de politete, inghesuiala de nedescris a lucrarilor provoaca o senzatie de suficienta, urmata de hotarârea rapida de a adera la secta anorexicilor din pictura. Refuz de consumatie. Nu platim decât primul fel!
Apropiindu-ne insa, din curiozitate, deodata constatam ca nazdravanele pasteluri ale lui Adrian Stoenica ies din „programul-cadru" (scos la imprimanta in alb-negru, sunt sigur, tot de catre copiii dumisale!) si devin veritabili factori de risc. Pot destabiliza orice orizont de asteptare. Indiferent ce expectatie este exterminata salbatic, asasinata, lovita in moalele capului cu leuca. Piesele componente ce articuleaza stradania artistului intru o legitima viziune integratoare sunt atât de neasteptat de languroase, de moi, de blegi, de melancolice, de tandre, de emoliente, si de galese, incât, daca cineva ar avea rabdarea sa le adune pe toate si sa le toarne apoi intr-un pahar, dupa care, sa adauge sifon la dorinta, ar putea obtine, in mod sigur, un racoritor pe cinste.
Compus din:
1) peisaje diverse (de la paduri de mesteceni ca niste coapse uriase de femei, probabil la care viseaza in taina artistul timid, vai priporoase cu sate igienice, ale caror case risipite lasa pe papila privirii gustul inconfundabil al acadelei, poieni nametite cu capite impecabile ca niste somoiage de vata fabricata la Buftea si rastoace de pârâuri umflate cu apa distilata, in toiul unor ierni aseptizate responsabil!) sunt culese parca de pe un tarâm care nu exista decât in vis si ale carui claritate de culori si definitii nu lasa nicio speranta vreunei cât de intâmplatoare impuritati de privire;
2) naturi statice tulburatoare (in care apar, misterioase, când vioara, când lauta, când chitara, când in permutari de toate luate câte doua(!), alaturi de stime si flori, apoi felurite potire argintate, pahare de cristal, vase de lut, untiere, sosiere, cesti, fructiere pline cu fructe – mere, lamâi, banane, struguri – zaharnite, chesele de dulceata; remarcabil este ca de foarte putine ori artistul se lasa in mrejele lui Bachus, dovada doar cele câteva butelci de vin roze pictate cam in sila!) sau sirul nesfârsit de vase cu flori de toate culorile si soiurile – toate incita, prin prospetimea lor respectabila, la o vesnica fantazare asupra aplicarii sistemului „camerei inchise", descris cu atâta maiestrie de Agatha Christie;
3) in fine, portretele fosforizate strasnic ale unor barbati batrâni barbosi sau femei in usoara etate, dar cochete (care, in afara de o singura meteahna, nu privesc spre pictor, ci lasa cu totii privirea in jos, rusinati parca de a fi devenit o imagine prea corecta, mult mai exacta decât in realitate, par destul de stingheri in verosimilitate!)...Gata! Am dat totul pe gât.
La final, se inghite iute o pastila de „Maninil" (si asta e roz, Dumnezeule!). si se iese in strada. Unde e loc pentru alte intrebari pufoase: De unde-atâta fantezie? De unde-atâta harnicie? De unde-atâta rabdare?...si, in fond, de unde-atâtea materiale, domnule?...
*) Adrian Stoenica, pasteluri, Galeria Orizont
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
